Cu ajutorul oficiilor de turism din străinătate, în doar trei ani am descoperit peste 15 domenii schiabile de top din cinci ţări europene. Am reuşit astfel să mă ţin destul de bine pe schiuri şi să iubesc acest sport mai mult decât oricare altul practicat înainte. Pe cât de trist e că în România nu există o infrastructură decentă pentru această activitate, pe de atât de bine este că în zilele noastre putem zbura oricând în alte ţări unde să ne bucurăm de sute de kilometri de pârtii legate între ele de instalaţii care de care mai moderne. Şi dacă tot ne-am adunat aici, am să vă spun care este clasamentul meu în materie staţiuni pentru practicarea sporturilor de iarnă.
 

1. Solden

Aleasă de mai multe ori drept cea mai bună staţiune de ski din Austria, regiunea Solden-Otztal mai e cunoscută şi sub denumirea de „Ibiza Alpilor“. Dacă ziua nu ştii cum să bifezi pârtiile perfecte, după amiaza începe distracţia în barurile de la poalele pârtiilor, iar seara, pentru cei care mai au energie, distracţia se mută în cluburi. Cu noul Ötztal Super Skipass, pasionaţii de schi sau snowboard au acces nelimitat la 356 kilometri de pârtii, 90 de instalaţii şi şase zone diferite de schi. Dacă ajungi aici, nu bag mâna în foc că ai timp să încerci tot ce e de încercat, dar te rog nu rata cel mai nou teleferic din Solden, Giggijochbahn. Are cea mai mare capacitate de transport din lume: 4.500 de persoane pe oră! Dacă tot ai ajuns aici, fii generos măcar cu tine şi ia prânzul la restaurantul ICE Q, situat la 3048 de metri altitudine, unde s-a filmat 007 Spectre din seria filmelor cu James Bond. Întreaga experienţă va merita toţi banii!
 

2. Saalbach 

 
Skicircus Saalbach Hinterglemm Leogang Fieberbrunn este una din cele mai spectaculoase regiuni de ski din Austria, cu 270 km de piste şi 70 de instalaţii de transport. Prin fuzionarea cu staţiunea Fieberbrunn, aici a fost creată o adevărată mecca pentru pasionaţii de schi şi snowboarding, cu atât mai mult cu cât oficiile de turism din zonă au grijă în permanenţă şi de ceea ce se întâmplă dincolo de pârtii. Peste 60 de cabane de ski îmbie turiştii cu delicatese tradiţionale, iar zeci de après skibar-uri întind petrecerile şi concertele live până la ore târzii în noapte. Despre impresiile în această destinaţie am scris aici.

3. Cortina d’Ampezzo

 
Cortina d’Ampezzo este un alt rai al sporturilor de iarnă, întrucât oferă o mare varietate de pârtii, cu toate gradele de dificultate. Pârtiile însumează un total de „doar“ 120 km, din care 19 km negre, 46 km roşii şi 55 km albastre, iar 90% sunt acoperite cu zăpadă artificială, pentru ca sezonul de schi să ţină din noiembrie pana în aprilie. Zona face parte din Dolomiti Superski area, domeniu schiabil care leagă 12 regiuni de top, iar aici, cu un singur skipass, poţi avea acces la 450 de instalaţii ce unesc... 1220 kilometri de piste! 
 

4. Paradiski

 
Franţa are şi ea o mulţime de zone de schi cel puţin impecabile. Iar dacă aţi ajuns la profesionişti în materie de aptitudini legate de sporturile de iarnă vă recomand să mergeţi în Paradiski. Numele nu e întâmplător, chiar veţi descoperi aici un adevărat paradis! Fireşte, sunt şi pârtii pentru începători, dar veţi simţi că investiţia a meritat cu adevărat doar dacă veţi explora mare parte din cei 425 de km cât are tot domeniul schiabil, unde peste 70% din pârtii se află la peste 2.000 de metri înălţime. Adică zăpadă proaspătă, excepţională!
 

5. Trois Vallées

Un alt paradis, cu 321 de trasee marcate ce se desfăşoară pe... 600 km este Trois Vallées. Cele trei văi situate în inima Alpilor francezi au 200 de instalaţii de urcare (staţi liniştiţi, vă şi coboară, dacă nu aveţi curaj să „alunecaţi“), iar toate pârtiile de schi se află între 1.300 şi 3.200 metri. Totul este ultra accesibil datorită infrastructurii de pârtii şi instalaţii de urcare care fac legătura nu numai între marile staţiuni precum Val Thorens, Les Menuires, Meribel-Mottaret e Courchevel, dar şi între micile oraşe din zonă: San Martino, La Tania şi Brides les Bains. Multe piste încep şi se termină aproape de cazare, nefiind necesară coborârea până la staţiile din vale, ceea ce e un mare avantaj!