Nu trage cu ochiul în atlas. Lasă clicul pe wikipedia. Reţine un nume unde nu vei regreta că ai ajuns: satul VALEA VINULUI, judeţul Bistriţa-Năsăud. În funcţie de scopul şi durata vizitei, o dată ajuns aici ai mai multe opţiuni. Probabil cea mai importantă ar fi excursiile montane, fiindcă satul e plasat strategic, la întretăierea a mai multe trasee pe versantele sudice ale Munţilor Rodnei. De aici e abordabil Ineul, al doilea vârf ca înălţime din masiv. Un vârf cu personalitate, pietros, cu perspective extraordinare, spre nord (Maramureş plus Ucraina, 2 în 1), spre vest (creasta principală a Rodnei), spre sud (până la Călimani). Drumul poate fi făcut (şi aşa şi e recomandabil dacă nu ai poftă de chin pe 1600 de metri diferenţă de nivel), din două bucăţi, cu oprire la jumătate, la un refugiu cu nume de han sadovenian: Ancuţa. Se mai cheamă şi Curăţel. (Nu, nu e o glumă, şi-şi merită cu prisosinţă numele.)

Marcajele sunt bune, nu foarte proaspete, dar nici nu te pierd. Triunghi roşu până la refugiu, punct albastru până sub vârf, ultimii paşi pe bandă roşie şi hop, de printre nori se iveşte la picioarele tale oglinda lacului Lala Mică.

Alt traseu important este triunghiul albastru, care urcă spre vârful Omului, în zona centrală a masivului, şi potecile ciobăneşti spre vârful Corongişu, un pisc solitar şi calcaros, care străjuieşte un lac glaciar micuţ şi nespus de multe flori de colţ. Plus o poiană cu narcise, primăvara.

                Amatorii de confort au la dispoziţie două pensiuni, ori luatul de inimă-n dinţi pentru a cere găzduire la oameni. Pentru cei care văd în cort cazarea perfectă, forestierul excelent de pe valea Izvorul Roşu oferă câteva locuri taman bune, singurul minus fiind vacile şi caii sătenilor care au obiceiul să creadă că tot terenul este al lor, şi nu se sfiesc la o adică să umple de îngrăşăminte bio lucrurile vreunui locuitor temporar al locurilor lor de păscut.

             Nu în ultimul rând, peştera. Baia lui Schneider. Toată lumea o ştie, numai că puţini mai cunosc drumul spre ea. O tentativă de marcaj a existat cu vreo zece ani în urmă, o asociaţie locală pictând pe copaci un omuleţ portocaliu cu rucsac în spate. Tura era gândită ca un circuit, numai că între timp multe zone s-au împădurit, copacii au mai dispărut sub mângâierea blândă a colţilor de drujbă, şi din bucla gândită iniţial au rămas doar petice de drum marcat, care mai mult încurcă decât ajută. Aşadar, dacă te încumeţi să iei la picior Dealul Popii pentru a vedea unde şi-a ascuns Schneider baia, fugi ca dracul de tămâie de omuleţii portocalii. Sau, şi mai bine, ia-l călăuză pe inimosul Ioji, un fost salvamontist care locuieşte în centrul satului, râde şi glumeşte mereu, şi are oricând un sfat sau o vorbă bună pentru orice om de bună credinţă care-i calcă pragul. Odată ajunşi în faţa intrării, trebuie reţinute câteva lucruri: că peştera nu e lungă, că nu e amenajată, deci frontalele sunt obligatorii, iar de alte lucruri nu ai nevoie în afară de fund rezistent, mâini obişnuite cu nămoleala şi haine după care să nu plângi că nu le mai poţi scoate faţă. Hotărât lucru, Baia lui Schneider e una dintre puţinele băi de pe faţa pământului din care sigur ieşi mai murdar decât ai intrat.

 

Cifre:

8 km – distanţa dintre comuna Rodna şi Valea Vinului. O nimica toată după cei vreo 520 care despart Rodna de Bucureşti.

400 de metri – atât se poate înainta cu piciorul în peştera Baia lui Schneider. Suficient pentru a putea admira (şi lăsa neatinse) superbe flori de aragonit.

2279 – este altitudinea vârfului Ineu, al doilea vârf al Rodnei după altitudine.

Când să mergi:

Oricând. Sigur se găseşte ceva frumos de văzut, urcat sau descoperit, indiferent de anotimp. Cei care nu vin de la multe sute de kilometri depărtare n-au nicio scuză dacă ratează o zi de primăvară în Poiana cu narcise.

Nu rata:

Să urci cu maşina până-n pasul Rotunda. Drumul e prost, asfaltul dispare după ce ieşi din Şanţ (sic!), dar se urcă indiferent de autovehicul doar cu puţină atenţie. De aici se poate coborî fie spre Borşa, fie în Bucovina, la Cârlibaba.