Submarin dispărut în mod misterios în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial, găsit după 77 de ani

Submarin dispărut în mod misterios în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial, găsit după 77 de ani

Comparaţie între epava submarinului HMS Urge şi o imaginea a unui submarin din clasa U, foto Univeristatea Maltei/Project Spur

Epava unui submarin britanic, care a dispărut în timpul celui de-al Doilea Război Mondial având 44 de oameni la bord, a fost găsită în largul Maltei.

Ştiri pe aceeaşi temă

HMS Urge, care făcea parte din Flotila a 10-a, a părăsit insula mediteraneană Malta în 27 aprilie 1942, dar nu a ajuns niciodată la destinaţie, în portul egiptean Alexandria. Până la descoperirea sa în această vară, nu se ştia când şi locul unde a dispărut, relatează CNN.
 
Potrivit cercetătorilor care au localizat-o, nava a fost scufundată de o mină din largul coastelor. Acum, se află pe fundul mării, la aproximativ  120 de metri adâncime.  Căutările submarinului au început în 2017, când Francis Dickinson, nepotul comandantului de pe HMS Urge, a contactat Universitatea din Malta  pentru a le cere informarţii despre cartografierea fundului mării. 
 
Timmy Gambin, profesor la Departamentul de arheologie al Universităţii, care a lucrat la proiect, a declarat pentru CNN că Universitatea din Malta a cercetat sistematic timp de 20 de ani "fundul mării al insulelor malteze" pe o suprafaţă de 1.200 kilometri pătraţi pentru a face datări. 
 
"Submarinul Urge a fost găsit în urma acestei cercetări, dar zonele verificate au fost stabilite cu scopul de a localiza nava", a spus el. 
 
FOTO: Comparaţie între epava submarinului HMS Urge şi o imaginea a unui submarin din clasa U, foto Univeristatea Maltei Project Spur

Deşi epava a fost descoperită în această vară de un vehicul subacvatic autonom, care a folosit sonar pentru a genera imagini cu fundul mării. Informaţia privind constatarea a întârziat până când Ministerul britanic al Apărării a putut confirma că este vorba despre HMS Urge. 
 
Urge a fost una dintre cele 13 submarine "U-class" pierdute în Mediterana în timpul celui de-al Doilea Război Mondial, potrivit declaraţiei autorităţilor de la Marină. În timpul patrulelor sale, a avariat vasul de luptă italian Vittorio Veneto şi a scufundat crucierul italian Bande Nere. 
 
Dickinson, al cărui bunic, locotenentul comandant Edward Tomkinson, a condus submarinul, a afirmat la CNN: "A fost un privilegiu pentru proiectul nostru să vedem clar imaginile acestui submarin special pentru prima dată din 1942. Echipajul s-a luptat pentru libertate, dar mai presus de toate şi-a dorit pacea. Se lucrează acum la crearea unui monument în Malta, pentru 2020". 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre: