Staţiunea de pe litoralul Mării Negre considerată cea mai ieftină în vara 2019. E foarte căutată şi de români

Staţiunea de pe litoralul Mării Negre considerată cea mai ieftină în vara 2019. E foarte căutată şi de români

Foto Shutterstock

O staţiune de pe litoralul Mării Negre, aflată la puţin peste 300 de kilometri de Bucureşti, este considerată cea mai ieftină destinaţie de vară pentru anul acesta.

Potrivit Post Office Travel Money din Marea Britanie, staţiunea Sunny Beach, din sudul litoralului Bulgariei, este considerată cea mai ieftină pentru turiştii britanici, dintr-o lista de 20 de destinaţii.
 
Preţurile din Sunny Beach sunt cu o treime mai mici faţă de cele ale următoarei regiuni turistice din lista amintită, Algarve, din Portugalia.
 
Analiza britanicilor a luat în calcul costul a nouă produse / servicii pe care le utilizează turiştii, incluzând prânzul şi cina, băuturile alcoolice, cremele de protecţie solară şi produsele împotriva ţânţarilor.
 
Algarve din Portugalia şi Marmaris din Turcia s-au clasat pe locurile doi, respectiv trei.
 
Faimoasa Sorrento, din Italia, este cea mai scumpă destinaţie din lista britanicilor, cu preţuri de trei ori mai mari decât cele practicate de bulgari.
 
Potrivit bbc.com, preţurile din Sunny Beach au scăzut cu 10,7% în ultimul an. Turiştii plătesc sub 10 euro pentru un prânz cu două feluri de mâncare, pentru două persoane. Un pahar cu vin costă la bar sub 1,5 euro, iar crema de protecţie solară produsă de branduri recunoscute poate fi cumpărată pentru puţin peste 2,5 euro / flacon.
 
Sunny Beach, aflată în sudul litoralului bulgăresc, se afla la 328 de kilometri de Bucureşti (circa cinci ore cu maşina, prin Bulgaria) şi la 240 de kilometri de Constanţa (circa 3 ore şi jumătate de condus).

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:

citeste totul despre: