Skiathos şi o legendă

Unele călătorii încep doar cu o hartă şi o legendă. Călătorul nu are mereu răbdare cu hărţile, uneori le ia drept înşelătoare şi le învinovăţeşte pentru alegerea unei căi greşite, dar are în schimb încredere în legende. Grecia este un amalgam de legende, mituri şi pietroaie laolaltă. Dacă ajungi însă în Skiathos, te crezi în paradis şi treci cu vederea peisajul arid şi pietros.

Până la urmă, o fi Grecia „crescută la şcoala sărăciei“, cum spunea Herodot, dar rămâne tărâmul zeilor.

Chiar şi în paradis se vorbeşte tare şi se bea ouzo. La taverna Selini din portul Skiathos, sub bolta viţei de vie, toată lumea are un har: să vorbească în acelaşi timp şi să nu asculte nimeni. Platouri generoase cu meze, fructe de mare, peşte proaspăt, un adevărat festin elen îşi face intrarea pe ritmurile lui Mikis Theodorakis, totul acompaniat, fireşte, de băutura tradiţională a grecilor. Cu gust ademenitor de anason, ouzo este băută în mod obişnuit în sănătatea unui cuplu de miri sau, cum spune un proverb, „pentru a încetini ritmul şi a îndulci ziua“. Există o legendă (vă miră?) care spune că ouzo derivă dintr-o băutură antică numită „tsipouro“, creată în secolul al XIV-lea de către călugării de la o mănăstire de pe muntele Athos.

Stăm la tavernă şi filosofăm cu burta plină, lăsând timpul să treacă fără nicio mustrare de conştiinţă. Când eşti în Grecia nu ai altă soluţie decât să-ţi echilibrezi ziua cu drumurile la plajă, pe de o parte, şi cu perindările la tavernă, pe de altă parte. Vestea bună este că nimeni nu te judecă sau îţi cere socoteală pentru asta. Vocaţia fiecăruia pare a fi redusă la talentul de a pierde timpul onorabil, de a se dedica genului de excese care te fac să exclami când ai ajuns acasă: „Vai, cât m-am îngrăşat!“

Despre Skiathos

Să lăsăm deoparte, pentru scurtă vreme, legendele. Aflăm astfel că Skiathos face parte din grupul insulelor Sporade din Marea Egee, alături de Skopelos, Alonissos si Skyros. Aflate mai la nord, Sporadele sunt mai verzi şi mai cosmopolite; cele patru insule principale îşi datorează numele cuvântului grecesc care înseamnă „împrăştiat“. Skiathos este o insulă mică, cu o suprafaţă de nici 50 kilometri pătraţi, dar cu toţii ştim deja că esenţele tari se păstrează în cantităţi reduse.

Micuţa insulă grecească nu duce lipsă de fani. Cei de la Beatles şi Madonna au încercat să cumpere una dintre insulele vecine, Kurt Russell şi Goldie Hawn îşi petrec vacanţele aici, iar câteva secvenţe din filmul Mamma Mia au fost filmate în Skiathos. Insula poate fi împărţită în două mari zone: sudul zumzăie de forfota turiştilor - aici sunt concentrate hotelurile, restaurantele şi cele mai populare plaje -, în ce nordul este tăcut, iar plajele sale greu accesibile sunt bântuite de vânturi puternice. Interiorul Skiathosului este sălbatic şi împădurit, cu locuri perfecte pentru drumeţii.

Plajele sudice satisfac toate categoriile de turişti: pentru cei care iubesc petrecerile şi sporturile nautice, ideală este Banana Beach. Adevărul gol-goluţ este că, în Grecia, deşi statuile antice ale zeiţelor afişează corpul uman în toată goliciunea şi splendoarea sa, nudismul este interzis pentru muritori. Mikri Banana (Little Banana) este o excepţie de la regulă, fiind locul preferat al nudiştilor. Koukounaries ar putea fi vedeta insulei. Desemnată printre primele 10 cele mai frumoase plaje din Europa, Koukounaries este un adevărat monument al naturii, fiind amplasată într-o rezervaţie naturală protejată de către municipalitatea din Skiathos.

Plaje precum Maratha (lângă Palace Hotel) sau Vassilias (lângă hotelul Kassandra Bay) sunt refugii paradisiace cu nisip fin, ape line şi turcoaz. La umbra unui măslin, cuibărită pe o faleza stâncoasă, găseşti câte o tavernă ţinută de o familie de greci, care te face să exclami: „N-aş mai pleca de aici“.

Oraşul Skiathos, sâmburele insulei       

A sosit timpul să mergem către inima insulei, oraşul Skiathos. De când ne urcăm în taxi, şoferul turuie ca buletinul de ştiri. Trece de la lucruri generale, precum modul haotic în care toată lumea conduce pe insulă, că doar fiecare trebuie să ajungă undeva şi timpul nu stă-n loc, la lucruri personale, poate prea personale. Ne este simpatic chiar şi aşa, iar la finalul călătoriei se dovedeşte foarte generos. Neavând bani schimbaţi, prietenul nostru se oferă să-i plătim data viitoare (deşi nu ne lasă niciun număr de contact), şi ne face cu mâna spunând într-o „grengleză“ : „No problem, my friend“. În definitiv, poate că grecii nu au nicio problemă în a-şi înşela propriul guvern, dar când vine vorba de turişti, unii dintre ei sunt amabili şi generoşi.

Orăşelul Skiathos este o bijuterie mediteraneană ce se dezvăluie între sprijinirea a două chipuri: marea şi muntele - pilonii de bază ai Greciei. Ne începem plimbarea cu porturile gemene, unul destinat pescarilor, iar celălalt bărcilor de agrement şi turiştilor. Zona porturilor este înţesată cu taverne, baruri, cafenele şi magazine, aşa cum îi stă bine unui orăşel turistic. Bourtzi, fortăreaţa medievală care separă cele două porturi, a fost construită de către fraţii Gizi, în anul 1207 când au ocupat insula.

Ne pierdem apoi în labirintul de străduţe şerpuitoare cu case albe, urcăm pe scările abrupte, trezindu-ne uneori în nişte înfundături. În cele din urmă, ajungem la Biserica Sfântul Nicolae (Agios Nikolaus), dedicată patronului marinarilor. Din acest loc, ce apare în filmul „Mamma Mia“, priveliştea este cu adevărat spectaculoasă.

 După ce pornim din nou bezmetici pe străduţele întortocheate si înguste, ajungem în vârful crestei ce domină oraşul Skiathos. Aici se găseşte una dintre cele mai vechi clădiri din oraş, o veche moară de vânt ce datează din anul 1880, transformată actualmente într-un restaurant cochet. De sus, de la Windmill, înţelegi cum e să fii zeu, să priveşti oamenii şi să aplauzi spectacolul vieţii. Ospăţul sardanapalic - brânză feta în sos de rodie, calamari, miel de se topeşte în gură, pui umplut cu roşii uscate la soarele grecesc, vinul casei - ne face să ne simţim stăpânii Olimpului, printre picioarele cărora se mai strecoară câte-o mâţă nonşalantă. În Grecia, pisicile sunt la fel de ubicue precum legendele.

Portul Skiathos, vedere de pe peninsula Bourtzi FOTO Corina Fătu

 „Ce mare e lumea!“, exclam în timp ce privirea colindă şi cuprinde întinderea mării, a portului, îngrămădeala caselor albe luminate de luna plină, forfota omenirii. La urma urmelor, chiar şi zeii sunt mici în comparaţie cu lumea!

Cele două urcioare ale destinului

Legenda spune că lângă tronul lui Zeus se aflau două vase, „urcioarele destinului“. Unul conţinea norocul, iar altul - necazurile. Atunci când decidea soarta unui om, Zeus făcea un amestec din conţinutul cele două urcioare. Dacă călătoreşti pe tărâmurile acestuia, este necesar să te supui capriciilor zeilor.

Aflam asta pe propria noastră piele (bronzată), pe la jumătatea sejurului, în ziua în care alegem o excursie cu vaporaşul în jurul insulei. Totul decurge lin - pesemne Poseidon era în toane bune -, asta până se apucă Zeus de mixologie, iar noi începem să dăm crezare mitologiei. Pe la începutul călătoriei, după ce ieşim în larg, fiara de oţel chinuită de greutatea pasagerilor, se defectează din senin. Începe să scoată fum şi să răcnească, asta în timp ce echipajul său priveşte calm de la o cafea. Având aproximativ 2000 de insule şi 13.676 km de coastă, grecii au fost, încă din cele mai vechi timpuri, unii dintre cei mai desăvârşiţi navigatori. Chiar şi aşa, în ceea ce priveşte echipajul nostru, există anumite dubii. Până îşi termină grecii cafeaua şi se mobilizează să vadă ce-i de făcut, eu mă panichez şi îi fac instructajul însoţitorului meu, mai puţin înotător, pregătindu-l pentru un eventual dezastru. După câteva minute de suspans şi panică printre pasageri, echipajul reuşeşte să încropească o reparaţie şi ne continuam călătoria către nordul insulei.

 Ajungem la plaja Lalaria cu o mică întârziere faţă de programul iniţial, dar merită toată osteneala. Accesibilă doar cu barca, Lalaria este una dintre cele mai pitoreşti plaje din întreaga Grecie. Stâncile aprige, de un alb pur, coboară abrupt şi întâlnesc apele cristaline, de un turcoaz desăvârşit. Nisipul este înlocuit de pietricele albe în diverse forme, şlefuite după imaginaţia şi complicitatea dintre timp şi natură. La capătul vestic al plajei există o stâncă uriaşă, în forma unei arcade, denumite „Tripia Petra“. Legenda spune că cei care înoată în jurul acesteia, vor dobândi tinereţe veşnică.

Ne continuăm croazieră către punctul cel mai nordic al insulei, Kastro. Aici se află vechea capitală a Skiathosului, părăsită în anul 1830. Plaja deloc amenajată, dar cu un farmec aparte, îmi aminteşte de o Vama Veche din vremurile de demult. Ne aşezăm la o tavernă improvizată, unde, între o gaşcă de tineri englezi şi un cuplu de români, împărţim o bere Mythos şi o porţie de hamsii. Drumul către ruine, deşi spectaculos, se dovedeşte prea obositor pentru nişte călători obişnuiţi cu leneveala.

Durează mult întoarcerea. Nu doar vasul dă din nou semne de oboseală, dar şi pasagerii. Soarele coboară, iar în partea nordică a insulei marea devine neliniştită. Zeus se joacă din nou cu urcioarele destinului.

Plaja Kastro   FOTO Corina Fătu

Apusul şi grădina hesperidelor

Când Zeus s-a căsătorit cu Hera, Geea i-a dat în dar de nuntă o ramură cu mere de aur, care le asigura zeilor nemurirea. Hesperidele, nimfele serii, au fost însărcinate cu paza lor. Acestea, împreună cu monstrul Ladon, păzeau merele într-o grădină situată departe, la apus, dincolo de ocean. Apusurile colorate vin de la hesperide şi de la grădina lor, asta spune legenda.

Ziua se apropie de final, la fel şi călătoria noastră. De pe plaja Agia Eleni avem parte de cel mai frumos apus de soarele de pe întreaga insulă. La acest ceas al zilei, priveliştea este minunată. Valurile devin panglici de mătase ce se lovesc de mal. Apune soarele, dar marea nu se stinge. Ceva mai târziu se va lăsa noaptea şi va apărea luna. Tăcerea se aşterne ca într-un vis. E ultima noapte în Grecia. E noaptea în care se va sfârşi legenda.

Skiathos    FOTO Corina Fătu

Pe scurt:

• O călătorie cu avionul Bucureşti - Skiathos durează în jur de o oră.

• Insula Skiathos nu este una ieftina: o masă costă între 15 euro şi 80 de euro de persoană (depinde de locaţie), un bilet de autobuz până la 2 euro, închirierea unui sezlong costă 4 euro pe zi, iar o bere 3 euro.

• Cei mai mulţi turişti aleg să viziteze insula în lunile iulie şi august, dar lunile iunie şi septembrie sunt de asemenea recomandate.

• Cele mai frumoase şi populare plaje, dintre cele peste 60, sunt: Koukounaries (în top 10 cele mai frumoase plaje din Europa), Vassilias (în trecut, plaja preferată de împăraţii bizantini pentru vacanţe), Maratha (oază de intimitate şi relaxare), Banana (pentru petreceri), Lalaria (în nord, accesibilă doar de pe mare), Agia Eleni (cel mai frumos apus de soare), Mandraki („Portul lui Xerxes“), Troulos (pentru familii).

• Nu rataţi: o croazieră în jurul insulei, o cină romantică la Windmill, o masă tradiţională la taverna Ta Nissia (lânga plaja Vassilias), o oprire la cafeneaua Municipală aflată pe peninsula Bourtzi, o vizită la Mănăstirea Evanghelistria.