Scandal de proporţii la înălţime: Air France le-a impus însoţitoarelor de zbor să-şi acopere capul şi să poarte pantaloni când au curse în Iran

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Compania aeriană Air France este pusă la zid de sindicate după ce a inclus obligativitatea ca personalul feminin să poarte pantaloni şi să-şi acopere capul pe durata curselor în Iran sau în timpul în care avionul staţionează în Teheran.

Compania aeriană Air France se confruntă cu un val de critici după ce a introdus în regulament purtarea de pantaloni în timpul zborurilor către Iran şi de sacouri largi şi eşarfe pe cap în cazul în care părăsesc avionul în Teheran.

Personalul a acuzat compania că forţează angajatele să poarte haine care reprezintă „un semn religios ostentativ”, fapt ce contravine legii franceze.

Liderii de sindicat spun că acest cod vestimentar reprezintă un atac asupra libertăţilor individului şi insistă ca măsura să fie una voluntară. Air France susţine că regulile nu sunt noi şi că acestea au fost deja aplicate în cazul însoţitoarelor de bord în timpul staţionărilor din Arabia Saudită, unde stewardeselor li s-a cerut să poarte rochii abaya care acoperă întreg corpul.  

Air France va avea, începând cu 17 aprilie, trei curse zilnice către capitala Iranului, la opt ani după ce acestea au fost oprite din cauza sancţiunilor internaţionale impuse Teheranului, după ce va fi rezolvat conflictul de muncă. Acestea au fost ridicate în ianuarie, după ce Iranul a fost de acord să dizolve programul său nuclear. Potrivit unui membru al sindicatului şi comitetului personalului de la Air France, Christophe Pillet, citat de publicaţia britanică The Guardian, instrucţiunile companiei au generat îngrijorare şi reacţii de opunere. „În fiecare zi primim apeluri de la însoţitoare de bord îngrijorate care spun că nu vor să poarte eşarfa pe cap”, a declarat Pillet pentru AFP, adăugând că managementul companiei a luat deja în calcul posibilitatea introducerii de penalizări împotriva personalului neobedient în ceea ce priveşte noul cod vestimentar.

Un alt reprezentant al sindicatului, Françoise Redolfi, a declarat pentru RFI că personalul feminin este forţat să poarte simboluri religioase şi că fetele ar trebui lăsate să aleagă cu ce vor să se îmbrace.

De la revoluţia islamică din 1979, femeilor din Iran li s-a cerut să aibă capul acoperit. În Franţa, eşarfele pentru cap sunt interzise în şcoli şi facultăţi, iar acoperirea trupului cu văluri sunt interzise şi în spaţiile publice.

Acest val de critici referitor la decizia Air France vine la mai multe zile după ce ministrul pentru drepturile femeilor franceze, Laurence Rossignol, a dat naştere la controverse după ce a comparat femeile care aleg să poarte vălul - inclusiv burqa şi niqabul - cu „negrii americani care susţineau sclavia”.

Călătorii



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite