Sărbătorile pe rit vechi, atracţie turistică  a Deltei Dunării în sezonul rece

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Portul tradiţional al lipovencelor
Portul tradiţional al lipovencelor

Convinşi fiind că sărbătorile pe rit vechi pot deveni o atracţie turistică în sine, Asociaţia de Management al Destinaţiei Turistice Delta Dunării a invitat un grup de jurnalişti pentru a le arăta cum petrec lipovenii trecerea dintre ani.

Asociam Delta Dunării cu explorarea farmecului sălbatic al naturii, cu pescuitul într-o zi toridă de vară, cele mai frumoase specii de pasari sau preparate despre care până de curând nici nu ştiam că există, cum ar fi pateul din ficat de ştiucă.

Când am fost invitată de către Asociaţia de Management al Destinaţiei Turistice Delta Dunării să vizitez delta în plină iarnă m-am întrebat ce ar putea să-mi arate ca să-mi stârnească pofta de povestit. 

Am plecat pe 12 decembrie la drum, puţin obosită şi gândindu-mă că vor urma două zile în care mi se va povesti cât de frumos e vara în deltă, dar am ajuns în satul Sarichioi,Tulcea, acolo unde toată lumea se pregătea să petreacă trecerea dintre ani pe rit vechi. Totul s-a transformat într-o poveste de demult, tradiţiile şi energia lipovenilor fiind în prim plan.

Revelion pe rit vechi

În noaptea de 13 spre 14 ianuarie, popoarele slave sărbătoresc Anul Nou pe stil vechi sau ajunul Sfântului Vasile. Decalajul de 13 zile dintre sărbătorile oficiale ale creştinilor ortodocşi şi ale celor de rit vechi a apărut în anul 1924, când unii credincioşi au refuzat să adopte calendarul Gregorian, menţinându-l pe cel Iulian.

Plimbându-mă prin satele Jurilovca şi Sarighioi, am descoperit că tradiţiile lipovenilor sunt dominate de datinile religioase, ţin post, merg la slujă şi abia apoi se strâng să petreacă. Dar chiar şi atunci cu măsură, dimineaţa trebuie să meargă din nou la slujbă. Lipovenii păstrează tradiţia cu sfinţenie de sărbători şi sunt întodeauna îmbrăcaţi în costume populare, cusute după modele păstrate de 300 de ani de croitoresele satului.

Sarichioi şi Jurilovca, două sate dobrogene unde tradiţia se păstrează cu sfinţenie

Sarichioi este unul dintre cele mai frumoase sate tradiţionale dobrogene, unde comunitatea locală a păstrat nealterate tradiţii milenare. Este aşezat pe malul celui mai mare lac din ţară, Lacul Razelm sau Razim şi în vecinătatea Cetăţii Enisala. 

Jurilovca, atrage deja mulţi turişti anual, iar de acolo se poate ajunge la Vişina, sat tradiţional scos din anonimat de o serie de programe culturale implementate aici de oamenii locului, în ultimii trei ani. Dar şi cetăţile din zonă pot fi vizitate, Argamum sau Enisala, iar Capul Doloşman oferă o privelişte unică iarna, mai ales pentru pasionaţii de artă fotografică.

Cei 2.700 de oameni care locuiesc aici, dintre care nu mai mult de 20 sau 30 de familii de români, sunt ruşi lipoveni, constituind cea mai mare comunitate din ţară.

Portul tradiţional, respectat cu sfinţenie de lipovence în zi de sărbătoare

De o frumuseţe aparte, lipovencele poartă fuste lungi legate cu un brâu special multicolor (pois), împletit din lână şi cu ciucuri la capete, şi bustul să-l aibă îmbrăcat cu o bluză cu mânecă lungă. Cântă şi se bucură în Ajun de Anul Nou, pregătesc bucate tradiţionale pentru Revelionul pe rit vechi, casele lipovenilor fiind parfumate cu miros de plăcintă dobrogeană, chiftele din peşte, tochitură de somn, budincă rusească sau piroşchi (colţunaşi din aluat nedespit).  

Lipovencele cântă şi dansează în aşteptarea noului an, întâmpinând cu plăcere turiştii care le calcă pragul casei.

                                                      Grupul lipovenesc Juraveli

petrecere lipoveni

                 Turiştii se pot bucura de preparate tradiţionale lipoveneşti

                               Icre, chifteluţe de peşte, peşte pane, zacuscă de peşte

petrecere lipoveni

                                                               Salată de peşte

Petrecere lipoveni

                                                       Peşte prăjit cu mămăliguţă

revelion lipoveni

                                            Clătite cu brânză şi plăcintă dobrogeană

Petrecere lipoveni

Sărbătorile pe rit vechi, atracţie turistică a Deltei Dunării în sezonul rece

Convinşi fiind că sărbătorile pe rit vechi pot deveni o atracţie turistică în sine, Asociaţia de Management al Destinaţiei Turistice Delta Dunării a invitat un grup de jurnalişti pentru a le arăta cum petrec lipovenii trecerea dintre ani.

„Sarichioi este cea mai mare comunitate a ruşilor lipoveni din ţară, o comunitate care ştie să-şi preserve tradiţiile, să le păstreze şi să le promoveze. Vrem să arătăm tuturor ce obiceiuri frumoase avem, Tulcea fiind judeţul care reprezintă multiculturalitatea la nivel european“, a spus Cătălin Tibuleac, preşedinte al Asociaţiei de Management a Destinaţiei Turistice Delta Dunării.

Cum petrec lipovenii Revelionul pe rit vechi

A fost sărbatoare mare pentru ruşii lipoveni de rit vechi. Înainte de petrecere, pe 13 ianuarie, au mers la biserică, iar până seara au mâncat bucate de post, aşa cum le cere tradiţia. Imediat după asfinţitul soarelui, a început petrecerea. Plini de viaţă, lipovenii au cântat şi au dansat până după miezul nopţii.                                     

Ce mai poţi face dacă alegi delta în vacanţa de iarnă:

Vizitarea  Deltei Dunării în perioada de iarnă şi observarea pasărilor care iernează în Delta Dunării

-Pescuitul la copca pentru pasionatii de pescuit

-Patinaj pe lacurile şi canalele îngheţate

-Accesarea fondurilor de vânătoare din judeţ ( Baia, Jijila, etc.)

-Vizitarea cetăţilor antice şi medievale ( Enisala, Argamum, Halmiris)

-Degustare de vinuri în Crama Măcin, Baia...

-Vizitarea triunghiului manăstirilor: Cocoş. Saon, Celic Derec

În acelasi timp, turiştii care vor să viziteze destinaţia vor avea parte de tradiţiile, meşteşugurile şi gastronomia locală, specifice minorităţilor din judeţ

Oferta de cazare este diversificata: de la 4 stele în municipiul Tulcea până la pensiuni şi case tradiţionale existaente în comunele din judet. Iar preţurile sunt intre 100 euro un apartament intr-un hotel cu 4 stele pana la 150 lei/noapte/ cameră la pensiune.

image
petrecere lipoveni
revelion lipoveni
revelion lipoveni

                      FOTO Gospodăria Biancăi Folescu, satul dobrogean Vişina

Călătorii



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite