Uneori nu-i nevoie să călătoreşti kilometri mulţi sau să consumi zeci de litri de carburant pentru a ajunge într-un loc liniştit, frumos, cu istorie în spate şi tihnă în jur. Mânăstirea Samurcăşeşti din Ciorogârla este un astfel de exemplu, mai cu seamă pentru locuitorii din zona vestică a Bucureştiului. Câţiva kilometri pe Iuliu Maniu, un pod de autostradă, viraj la dreapta şi după cel mult zece minute ajungi în mijlocul unei comune unde se construieşte mult, se fac grătare la o margine de apă şi pare că smogul capitalei e o istorie lăsată mult în urmă.

 

Mânăstirea are ziduri împrejmuitoare groase, iar odată ce treci de poarta garnisită cu doi-trei cerşetori, în general paşnici şi neinvazivi, ajungi pe un petic de rai. Gazon tăiat englezeşte, băncuţe, flori care te fac să te oftici că nu există în bagajul lexical românesc mai multe cuvinte care să denumească diferite culori.

 

Biserica are hramurile Adormirea Maicii Domnului, Sfânta Cuvioasă Parascheva şi Sfânta Treime şi este una cu totul specială. Prima mirare o ai când vezi pridvorul mărginit de coloane rotate de cărămidă. Plus o imagine niţeluş cam tulburătoare cu flăcările iadului, pe peretele din dreapta. Înăuntru însă surpriza este şi mai mare, fiindcă Biserica Mânăstirii Samurcăşeşti are nu unul, nu două, ci trei altare. Mai rar.

 

Un tur agale de jur-împrejurul bisericii, punctat de câte un scurt popas pe băncuţele plasate strategic la colţuri şi sub umbra unor stejari seculari, aduce încă o surpriză – vei vedea mormântul poetului Sandu Tzigara-Samurcaş, fiul lui Alexandru Tzigara-Samurcaş, istoric de artă, etnograf şi muzeolog român. (Câţi ştiu oare că în 1906 acesta fonda Muzeul de Etnografie, de Artă Naţională, Artă Decorativă şi Artă Industrială, instituţie care ulterior avea să devină… Muzeul Ţăranului Român?)

Periplul se poate încheia plăcut, la magazinul cu obiecte bisericeşti, de unde pe lângă cele obişnuite poţi cumpăra cozonaci de casă, cornuleţe sau alte bunătăţi. E clar, micul colţ de rai din Ciorogârla nu doar că arată şi miroase bine, dar are şi gust bun.

 

Cifre

1808 – Este anul ctitoririi mânăstirii de către Constantin şi Zinca Samurcaş.

Când să mergi

Oricând nu ai timp, bani sau dispoziţie pentru excursii mai lungi.

Nu rata

Să dai o raită prin pădurea Berceni. După ieşirea din Ciorogârla, spre Bolintin, începe o perie de copaci, străpunsă la un moment dat de panglica unui forestier parţial pietruit care duce la unitatea militară. Plimbă-te prin pădure câteva ore (bineînţeles, fără a călca perimetrul militar) şi o să ai impresia că da, uneori mai vine şi muntele la Mahomed, dar cum nu putea să dea buzna până-n buricul Bucureştiului, s-a oprit cuviincios la margine. Senzaţia că eşti la munte şi tragi în piept un aer bine de tot filtrat de verdele copacilor se întăreşte după ce vezi cum sprintează pe lângă tine căprioare. Bonus: hectare de leurdă şi urzici primăvara.