Ruinele oraşului Sodoma: ipotezele ştiinţifice despre forţa nimicitoare care ar fi distrus oraşul biblic al desfrâului

Ruinele oraşului Sodoma: ipotezele ştiinţifice despre forţa nimicitoare care ar fi distrus oraşul biblic al desfrâului

Ruinele oraşului Sodoma. FOTO Daily Mail

Ruinele oraşului Sodoma. Un arheolog de la o universitate creştină din Statele Unite afirmă că a descoperit ruinele oraşului biblic Sodoma, în urma unor cercetări care au durat zece ani.

Ştiri pe aceeaşi temă

Ruinele oraşului Sodoma. Dovezi descoperite în sudul Văii Iordanului

Existenţa oraşelor biblice Sodoma şi Gomora, dar mai ales destinul tragic al celor două localităţi a stimulat de-a lungul secolelor imaginaţia multor artişti, teologi şi arheologi. Cartea Genezei descrie felul în care Dumnezeu "a turnat pucioasă asupra lor", pentru a pedepsi cele două oraşe pentru desfrâul din cetăţi, ucigându-i pe toţi locuitorii lor, notează Mediafax citând publicaţia Huffington Post.

Steven Collins, profesor de studii biblice la Trinity Southwest University din Albuquerque, se numără printre oamenii de ştiinţă care au încercat să afle de-a lungul anilor dacă cele două oraşe au existat în realitate sau dacă ele au fost distruse din cauza unor calamităţi naturale.

Acesta consideră că Sodoma şi Gomora au existat în realitate şi afirmă că a descoperit locul în care se afla în Antichitate oraşul Sodoma. Din 2005, el şi echipa sa au analizat un sit arheologic din sudul Văii Iordanului, cunoscut sub numele Tall el-Hammam. După ce a încheiat al zecelea sezon de săpături, profesorul american a anunţat că a descoperit "o mină de aur de structuri monumentale antice şi artefacte", care sugerează că situl era un oraş influent în epoca bronzului timpuriu şi epoca bronzului mijlociu (între 3.500 î.e.n. şi 1540 î.e.n.).

Ruinele oraşului Sodoma. Repopulat după 700 de ani 

De-a lungul anilor, cercetătorii au găsit rămăşiţele unui uriaş zid de apărare, fundaţia unui palat şi un sistem complex de portaluri care datează din acea perioadă. În sezonul arheologic 2015, specialiştii au descoperit în acelaşi sit tot mai multe turnuri şi porţi. După distrugerea sa, oraşul a rămas pustiu timp de 700 de ani, apoi ar fi fost repopulat.

FOTO Sit-ul arheologic din sudul Văii Iordanului, cunoscut sub numele Tall el-Hammam

După părerea profesorului Collins, toate dovezile par să indice faptul că Tall el-Hammam era probabil cel mai mare oraş aflat la est de "Kikkar" - numele ebraic ai câmpiilor de lângă rîul Iordan. Steven Collins pretinde, de asemenea, că Tall el-Hammam este plasat strategic lângă surse străvechi de apă dulce şi la intersecţia unor rute comerciale. Potrivit americanului, citat de revista Popular Archaeology, există şanse mari ca textul din Biblie să se refere la Tall el-Hammam atunci când descrie oraşul Sodoma.

Ruinele oraşului Sodoma. Ipoteze despre forţa care a distrus Sodoma

Steven Collins spune că a descoperit şi dovezi ce atestă faptul că acel oraş a avut parte de un sfârşit brusc, spre sfârşitul epocii bronzului mijlociu, despre care acelaşi profesor spune că ar coincide cu momentul în care personajele biblice Avraam şi Lot au călcat pe pământ. Nu se ştie cu exactitate ce a cauzat decăderea bruscă a oraşului, dar distrugerea acestuia de către un incendiu este una dintre posibilităţi.

Alte explicaţii ştiinţifice care se referă la ploaia de pucioasă şi foc din cer, au în vedere o posibilă erupţie vulcanică sau o explozie a acumulărilor de gaze naturale şi de petrol din pământ. O altă variantă vehiculată a indicat un cutremur care a dus la o explozie şi incendii. Cercetătorii Alan Bond şi Mark Hempsell au avansat şi ei teorie despre distrugerea celor două oraşe biblice, după ce, în 2008, a fost descoperită o tabletă de lut unde ar fi descris impactul cu un asterioid, din urmă cu 5.000 de ani, informează şi Daily Mail.

Tableta de lut care ar descrie impactul cu un asterioid, din urmă cu 5.000 de ani, ce ar fi dus la nimicirea oraşelor Sodoma şi Gomora. FOTO Daily Mail 

Collins nu este singurul cercetător care a încercat să găsească ruinele oraşului Sodoma. Alţi cercetători au sugerat că Sodoma şi Gomora au devenit înfloritoare la începutul epocii bronzului şi că se aflau în apropiere de Marea Moartă.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările