Românii îşi iau vacanţe în rate

0
Publicat:
Ultima actualizare:
În timpul sezonului estival, românii se îndreaptă în număr tot mai mare spre litoralul românesc. FOTO Adevărul
În timpul sezonului estival, românii se îndreaptă în număr tot mai mare spre litoralul românesc. FOTO Adevărul

Ediţia cu numărul 33 a Târgului de Turism al României se desfăşoară în cadrul complexului Romexpo din Bucureşti, până duminică, 15 martie. De mare succes se bucură anul acesta concediile achitate în rate.

Astăzi, sâmbătă şi dumincă, cea de-a 33-a ediţie a Târgului de Turism al României se desfăşoară la Romexpo, în Bucureşti, eveniment care aduce în faţa vizitatorilor cele mai bune oferte din partea a 260 de firme, reducerile ajungând în unele cazuri chiar şi la 50%. Biletul de intrare la târg este anul acesta de trei ori mai ieftin decât anul trecut, având un preţ de numai 5 lei, iar târgul are deschise porţile vineri şi sâmbătă în intervalul 10:00-18:00, iar duminică până la 16:00.

Grecia şi Turcia în topul preferinţelor

Grecia, Turcia, Bulgaria, Spania şi Portugalia se află încă printre cele mai populare destinaţii turistice, potrivit lui Marius Berca, un reprezentant al agenţiei româneşti Christian Tour. „Primele zboruri directe spre Creta, Rhodos şi Kos, în Grecia, vor începe odată cu sărbătorile de Paşte”, meţionează acesta, adăugând că un hotel de trei stele cu mic dejun inclus ajunge la 256 de euro, sumă la care se adaugă taxele de aeroport. De asemenea, în oferta agenţiei se găsesc, pentru cei care îşi doresc vacanţe în insulele greceşti, şi pachete all inclusive la preţul de 299 de persoană, pentru un sejur de şapte nopţi de cazare. 

O noutate atractivă în ofertele agenţiilor de turism sunt pachetele pentru familii, în destinaţii precum Antalya, Kusadasi, Corfu, Zakynthos, Creta, Rodos şi Kos, unde copiii pot călători plătind doar biletul de avion care costă un euro, cazarea fiind gratuită, în funcţie de politica hotărâtă de hotel în ceea ce priveşte vârsta acestora. 

Turiştii care plănuiesc să rămână în ţară în perioada Paştelui pot opta pentru destinaţii montane, precum Sinaia, unde cazarea pe trei nopţi costă 590 de lei de persoană, în timp ce preţul unui hotel de patru stele la Băile Felix ajunge la 1.400 de lei de persoană.

Croazierele, circuitele culturale europene şi destinaţiile exotice sunt de asemenea foarte populare, românii având o afinitate pentru Maldive, Thailanda şi Mexic. O croazieră pe Marea Mediterană poate costa 770 de euro de persoană, pentru şapte nopţi de cazare.  

„De Paşte, românii au achiziţionat pachete pentru Grecia, Bulgaria şi alte destinaţii tradiţionale, precum Viena, pentru care pachetul ajunge, pentru cinci nopţi de cazare, la 259 de euro pentru un hotel de patru stele, cu mic dejun inclus”, a precizat reprezentantul Christian Tour.

Litoralul românesc, pe val 

În timpul sezonului estival, românii se îndreaptă în număr tot mai mare spre litoralul românesc, orientându-se către rezervări de tip early booking, cu reduceri şi de 40%. „O altă tendinţă interesantă a pieţei este folosirea masivă a instrumentelor de plată bancare, iar în acest sens s-au încheiat contracte cu cele mai cunoscute bănci pentru a veni în sprijinul clienţilor care doresc să-şi plătească vacanţa în rate, astfel încât, atunci când pleacă în vacanţă, aproximativ 75% din cost este deja acoperit. Turiştii economisesc astfel foarte mult”, a explicat Dan Dumitru, director de PR şi marketing al agenţiei Mareea.

În 2015 Mamaia este vedeta sezonului de vară, cererea pentru litoralul românesc crescând covârşitor anul acesta. „Cererea pe litoralul românesc este mult mai mare decât cererea pentru Bulgaria, care începe să scadă ca destinaţie. Din ce în ce mai mulţi turişti aleg vacanţe all inclusive, iar pe litoral se găsesc anul acesta aproximativ 8.000 de locuri în acest regim”, a mai precizat Dan Dumitru.

Călătorii



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite