România, printre cele mai căutate destinaţii din lume în 2020. Pe ce loc ne plasează Airbnb şi cum este descrisă ţara noastră
0România se află printre cele mai căutate destinaţii turistice de anul viitor, potrivit unui clasament efectuat de Airbnb în baza datelor privind rezervările deja făcute.
Compania americană a prezentat un top cu 20 dintre cele mai solicitate destinaţii din întreaga lume, în care România este plasată pe locul al cincilea, cu o creştere de 298% a numărului de rezervări de la an la an.
„România, cu dealurile sale neîntinate şi sate vechi, este destinaţia perfectă pentru cine caută ceva în afara circuitelor clasice. Ţara are unele dintre cele mai bine conservate păduri virgine din Europa şi, potrivit Indicelui privind performanţa mediului pe 2018, se află pe locul 15 în lume în ceea ce priveşte vitalitatea ecosistemului”, este descrierea făcută de Airbnb ţării noastre.
Iată cele 20 de destinaţii pentru 2020, bazate pe creşterea de la an la an a rezervărilor:
1. Milwaukee, WI, SUA
2. Bilbao, Spania
3. Buriram, Thailanda
4. Sunbury, Victoria, Australia
5. România
6. Xi’an, China
7. Eugene, OR, SUA
8. Luxemburg
9. Guadalajara, Mexic
10. Vanuatu
11. Cali, Columbia
12. Cape Canaveral, FL, SUA
13. Aberdeen, Scoţia
14. Courtenay, BC, Canada
15. Ubatuba, Brazilia
16. Les Contamines-Montjoie, Franţa
17. Tokyo, Japonia
18. Kerala, India
19 .Malindi, Kenya
20. Maastricht, Olanda