Recolta anului 2013: ce au mai uitat turiştii în camerele de hotel

Recolta anului 2013: ce au mai uitat turiştii în camerele de hotel

Bufniţa Hedwig a fost lăsată în camera de hotel de un turist zorit FOTO walpapervortex.com

Grăbiţi să elibereze camerele şi să prindă avionul de întoarcere, turiştii din toată lumea lasă în urmă cele mai neaşteptate obiecte şi animele, conform reprezentanţilor Travel Lodge, companie care deţine peste 500 de hoteluri

Ştiri pe aceeaşi temă

Birourile de obiecte pierdute din cadrul hotelurilor devin adesea neîncăpătoare, iar turiştii uituci încearcă să-şi recupereze bunurile, mai ales dacă printre acestea se numără animale de companie, cum este cazul unei bufiniţe pe nume Hedwig sau a unei rochii de miresă Vera Wang în valoare de 6.000 de euro.

Printre obiectele pe care se presupune că nu le rătăceşti atât de uşor, tocmai pentru că sunt importante, se numără un contract prenupţial şi actele de proprietate ale unei case în valoare de aproape 2 milioane şi jumătate de euro.

Pe lângă bufniţa uitată de stăpân într-una din camerele lanţului hotelier Travel Lodge, trebuie amintită şi tarantula Hercule, dar şi o piele de şarpe lungă de aproape 2 metri, o valiză burduşită cu haine de gheişă şi un telefon Vertu sigilat,  în valoare de 12.000 de euro. 

Registrul din 2013 cu obiecte pierdute arată cât de mult face parte din viaţa noastră tehnoogia modernă, din moment ce în ultimele 12 luni am contabilizat aproape 10.000 de tablete şi smartphone-uri uitate în camerele de hotel, cu mult mai multe decât în 2012. Anul trecut, peste 16 milioane de persoane s-au cazat în cele 500 de hoteluri pe care le deţinem, a declarat Shakila Ahmed, purtătorul de cuvânt al Travel Lodge, pentru Daily Mail.

De asemenea, pe parcursul anului 2013 au fost rătăcite 22.648 de cărţi, iar pe primul loc în topul celor mai uitate cărţi s-a clasat al treilea volum din seria Fifty Shades of Grey, şi anume Fifty Shades Freed.

Alte obiecte pierdute:

Un costum de urs 

O cruce înaltă de doi metri 

4 manechine din plastic lăsate în urmă de un creator de modă

O colecţie de peruci pentru femei (uitucul era un bărbat) 

Un scenariu de pantomimă pentru povestea Frumoasa din Pădurea Adormită 

O valiză cu discuri de vinil cu muzica formaţiei Beatles

Un cadru metalic ajutător, obiect destinat persoanelor cu dizabilităţi 

O colecţie de haine pentru femei, realizată din baloane

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările