Articol publicitar

Proiectul „Moştenirea religioasă dincolo de graniţă“ este cofinaţat de Uniunea Europeană prin Fondul European de Dezvoltare Regională

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:
advert

Proiectul REHIO acoperă judeţele Dolj, Olt şi Mehedinţi din România şi raioanele Vidin, Montana, Vratsa, Pleven, Veliko Tarnovo şi Ruse din Bulgaria. Aceste judeţe au o mulţime de mănăstiri şi biserici extrem de valoroase situate pe ambele părţi, şi un patrimoniu religios intangibil, având un potenţial uriaş pentru dezvoltarea turismului.

Cu toate acestea, turismul religios este subdezvoltat în zonă şi distribuit în mod nejustificat între Marea Neagră şi întreaga regiune.

Obiectivul general al proiectului REHIO este promovarea regiunii transfrontaliere, acoperită de proiect, ca destinaţie pentru turismul religios. Realizarea acestui obiectiv va marca turismul religios drept brand nou în marketingul turistic transfrontalier şi, în plus, va crea condiţii pentru creşterea numărului de turişti sau pelerini în ambele zone.

Rezultatele proiectului:

-  Creşterea numărului aşteptat de vizite pe site-urile sprijinite de patrimoniu cultural şi natural şi atracţie

-  Un număr bine definit de produse / servicii turistice integrate create

-  Elaborarea de strategii, politici sau planuri de gestiune comune pentru valorificarea (inclusiv creşterea gradului de conştientizare) a patrimoniului cultural şi natural prin restaurarea şi promovarea acestuia pentru utilizări economice durabile

Parteneri:

Lider: Fundaţia pentru Dezvoltare Regională, Vidin, Bulgaria

Partener: Universitatea din Craiova, România

advert
Călătorii



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite