Premieră în turismul românesc: se lansează charterul de croaziere pe Nil FOTO

0
Publicat:
Ultima actualizare:
charter croaziera nil Foto Luxor

Destinaţia preferată a românilor pentru vacanţa de primăvară este Egiptul. Solicitările pentru un sejur într-una dintre staţiunile de la malul Mării Roşii au crescut de la începutul anului de peste 10 ori faţă de aceeaşi perioadă din 2019.

Astfel, Karpaten Turism lansează, în premieră, un charter dedicat croazierelor pe Nil. Agenţia pune în exclusivitate la dispoziţia turiştilor români două nave de croazieră de 5 stele din grupul Steigenberger care vor naviga pe ruta Luxor - Aswan - Luxor. 

„Cei care doreau până acum să viziteze zona încărcată de istorie a Egiptului Antic zburau pâna la Hurghada sau Cairo, iar apoi erau transportaţi cu autocarele până în Luxor pentru a se îmbarca pe vasul de croazieră. Dată fiind cererea uriaşă, vom lansa curse charter în colaborare cu Tarom începând cu 2 aprilie şi până la finalul lunii mai, astfel încât turiştii vor ajunge direct în Luxor, de unde vor urca pe una dintre cele două nave de croazieră de lux, Jaz Crown Jewel şi Steigenberger Regency. Acestea vor opri în fiecare dimineaţă într-un alt port, oferind posibilitatea turiştilor să viziteze în excursii de o zi cele mai cunoscute atracţii turistice ale Egiptului,” a spus Alexandru Mărginean, Director general al Karpaten Turism.

nava croaziera nil Foto Luxor

Mii de turişti români pleacă deja săptămânal spre Egipt, Karpaten Turism fiind singura agenţie care operează zboruri charter către toate destinaţiile de vacanţă din această ţară. În acest moment există 8 zboruri din Bucureşti, 3 din Cluj şi câte unul din Iaşi şi Timişoara, iar agenţia ia în considerare suplimentarea acestui număr pentru a acoperi solicitările. 

”Costul unui sejur începe de la 449 euro de persoană şi include transport cu avionul Bucureşti - Luxor şi retur, transfer de la aeroport la vapor, 7 nopţi cazare pe vasul de croazieră cu pensiune completă, taxele de aeroport, precum şi un bagaj de cală şi unul de mână, de persoană. De asemenea, turiştii pot achiziţiona un pachet de excursii opţionale sau pot face o extensie de sejur în Hurghada pentru mai multă relaxare la Marea Roşie,” a spus Alexandru Mărginean, Director general al Karpaten Turism.

egipt Foto Luxor

Interesul românilor pentru vacanţa de primăvară sau de Paşte în Egipt este amplificat de faptul că Egiptul nu se află pe lista ţărilor din zona galbenă, astfel încât în afara testului PCR la plecare, nu este necesară carantina la revenirea din concediu. 

Opţional, este posibilă încheierea unei asigurări storno care permite rambursarea integrală a costului pe sejur în cazul în care călătoria nu mai este posibilă.

Călătorii



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite