Omagiu Barcelonei

Omagiu Barcelonei

Lucrările la Catedrala „Sagrada Familia“ nu s-au încheiat nici azi

Oraşul catalan îşi etalează şi luxul, şi mizeria cu o naturaleţe copleşitoare. Barcelona este, în definitiv, o amprentă, o unicitate finisată cu grijă, ca un castel de nisip însufleţit.

Ştiri pe aceeaşi temă

Barcelona izbucneşte ca o primăvară, ca o aprindere de inimi. În zori, când braseriile încă dorm, caravelele descarcă frumuseţe în port, florile din Muzeul Miro înnebunesc şi-şi aruncă petalele în aer, nesfârşitul Colon veghează oraşul ca un sfânt aprig, înconjurat de leii săi, pe degetar are un nor şi orizontul i se aşază cuminte la picioare. Acolo, pe Bulevardul Graţiei - divine, desigur -, Casa Pedrera se unduieşte pe muzica îndepărtată a valurilor. E înfricoşătoare, ca un zeu dansând îndrăcit, e sublimă, dacă mai ştiţi cuvântul. Linişte, dragi muritori, linişte! Pe aici a visat Gaudi.

La început au fost copii

Nu mai e mult şi Casa Batllo va răsări dintre ziduri, tremurând, misterioasă ca o fecioară ferită de o mască veneţiană. Muritorii îşi vor agăţa privirile de ea şi va fi bine. Vor merge apoi să vadă şopârle mântuite, cărora li s-a dat viaţă veşnică în Parcul Guell. Le vor mângâia culorile, vor privi împreună turnurile de turtă dulce şi-şi vor aminti că la început au fost copii.  Macaralele vor umbri Sagrada Familia, „atenţie, urmează să mă nasc", va zâmbi catedrala către fotografii amatori, incapabili să o cuprindă. Nu au aflat încă, dar mai e timp: infinitul e o capodoperă neterminată. Un tramvai aşteaptă să îl treacă pe bătrânul arhitect încă o graniţă. De sus, de pe Tibidabo, Iisus îl îmbrăţişează.


Proiectată de Gaudi, Casa La Pedrera a fost gata în 1912

Mimii pompând viaţă

Omeneşte vă spun, Barcelona este fotbalul. Pictori ciudaţi, în „blau" şi „grana", refac jocul pe „Camp Nou" şi întotdeauna, dar întotdeauna, cineva, un ales, îmbracă tricoul cu numărul 10 şi lasă tuşe pe suflete. Să nu vi se pară puţin. Nu e uşor să pictezi cu o minge, nu e uşor să pictezi cu o minge direct pe suflet.

Pe „Rambla", mimii cinstiţi pompează viaţă într-o arteră neîncăpătoare, în timp ce, printre lumini orbitoare, magicienii hoţiilor mărunte îşi cer dreptul la întuneric şi eliberează buzunarele de povara portofelelor. Vestind viitorul inestetic, un ou de sticlă a răsărit pe tenul oraşului. L-au construit oamenii noi, cei care locuiesc la birou şi au computere cu procesoare complicate, al căror nume eu nu-l cunosc, oameni cu căştile pe urechi târându-se de la un deadline la altul.


Catedrala onirică a lui Gaudi este emblema Barcelonei

Există o lege, nescrisă, dar tocmai de aceea formidabilă: în Barcelona e interzis să uiţi că a existat anul 1992, că a fost o vreme când Olimpul a poposit pe Montjuic. Respectaţi-o! Nu e înţelept să jigneşti mândria catalanilor. Barcelona este, în defintiv, o amprentă, o unicitate finisată cu grijă, ca un castel de nisip însufleţit. Pe plajele ei ancorează spuma Mediteranei, aici, tinerii se doresc într-o limbă care nu e nici spaniolă, nici franceză, dar tot despre dragoste vorbeşte. Barcelona e acolo unde felinarele tac, şi ele, o poveste. Linişte, dragi muritori, linişte!

La Barcelona cu Andrei Crăciun


Arhitectura lui Gaudi încântă pretutindeni vizitatorii (Casa Batllo)

Andrei Crăciun a intrat în presă dintr-o întâmplare. A câştigat la o secţiune a Premiilor „Ioan Chirilă", a fost la „Evenimentul zilei" şi a rămas acolo. Patru ani. Varianta romanţată: a mers înainte din dragoste. Adevărul e că nu a avut încotro. Nu ştie decât să scrie. Spune că-i e de-ajuns asta, chiar dacă nu-l crede nimeni. Pentru că n-a încăput în limitele niciunui departament, a devenit el însuşi un departament la „EVZ". A „răsucit fusele" orare, a făcut reportaje pe mai multe continente, a căutat oameni şi le-a spus poveştile. Când era mic, Andrei Crăciun voia să se facă Radu Cosaşu. Pentru că aşa ceva, desigur, nu se poate, s-a resemnat să fie aproape ziarist.

Nu rataţi!

Harold Pinter, la teatrul Lliure de Gràcia. La 27 februarie, la Teatrul Lliure de Gràcia (C. Montseny, 47, în cartierul Gràcia) va avea premiera spectacolul „Celebració", de Harold Pinter, distins cu Premiul Nobel pentru Literatură în 2005. „Celebració" se joacă în fiecare vineri, sâmbătă şi duminică, iar preţul unui bilet este de 25 de euro.

Expoziţia „A vista d'ocell", o încântare de texturi. „A vista d'ocell" este o selecţie de fotografii făcute din aer, care îmbină diferite texturi şi peisaje şi poartă semnătura fotografului Josep Carbonell. Expoziţia e deschisă de la 7 februarie, la Galeria Nau Ivanow (C. Hondures, 28, în cartierul Sant Andreu).

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările