Oferte turistice de 1 mai în străinătate. Mulţi români preferă destinaţii exotice

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Tot mai mulţi tineri preferă să plece în mini-vacanţa de 1 mai în afara ţării sau chiar în afara Europei. Ei aleg de obicei litoralul din Bulgaria sau Grecia, dar şi destinaţii mai exotice, cum ar fi Egipt sau Dubai.

Potrivit agenţiei de turism online Paravion.ro, multe cupluri de tineri care au până în 35 de ani aleg să îşi petreacă în străinătate concediul de 1 mai. Printre destinaţiile apreciate de tinerii români se mai numără Cipru şi Italia.

Un sejur de 5 nopţi în Bulgaria pentru 2 persoane la un hotel de 3 stele costă aproimativ 660 de euro. Pentru o vacanţă de 7 nopţi pe litoralul cipriot românii trebuie să plătească 670 de euro pentru 2 persoane, în preţ fiind inclus şi transportul cu avion cu toate taxele incluse, plus cazarea la un hotel de 3 stele.

Pentru aceleaşi condiţii, un sejur de 7 nopţi în Egipt costă în medie 1.200 de euro, acesta fiind şi cel mai scump pachet vândut de Paravion.ro pentru 1 mai.

O variantă mai ieftină este un city break în Europa, la Londra sau Veneţia, care costă 700 de euro pentru 2 persoane. În preţ sunt incluse 3 nopţi de cazare la un hotel de 3 stele şi biletele de avion.

Deşi cererea pentru pachetele în străinătate a crescut, conform datelor Paravion.ro, cei mai mulţi români vor rămâne în ţară în timpul vacanţei de 1 mai.

Călătorii



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite