În loc de cale liberă spre Doamna noastră, traficul era interzis, în loc de „oh, beau sapin, oh beau sapin!”, o ditamai scenă şi un aşa-zis turn efemer blochează privirea turiştilor care se înghesuie să vadă splendoarea gotică din turlă până în tălpile pământului. Mais qu'est-ce que c'est ça?... se întreabă (tot) copilul din mine. Ei bine, catedrala-simbol a capitalei Franţei se pregăteşte de sărbătoare, iar la mise en scène şi programul festivităţilor sunt pe măsura reputaţiei şi a dimensiunilor. Gotice şi fastuoase, evident.  

850 de ani de istorie

Şi ce istorie!... Începând cu data de 12 decembrie şi până pe 24 noiembrie 2013, celebra catedrală Notre-Dame este în sărbătoare pentru a marca nu mai puţin de opt secole şi jumătate de când a fost pusă prima piatră de temelie.

Aşadar, construcţia celui mai popular monument din Franţa a început în anul 1163, în timpul pontificatului lui Alexandru al III-lea care la insistenţele episcopului de Paris, Maurice de Sully, şi-a dat acordul pentru construcţia acestui grandios lăcaş de cult închinat Fecioarei Maria.

Două decenii mai târziu a fost sfinţit altarul, iar construcţia catedralei s-a terminat definitiv abia în 1345. În acest mod, începea şi se încheia de fapt un ciclu istoric, deoarece, pe locul unde astăzi se înalţă celebrul edificiu, odinioară romanii ridicaseră un templu dedicat lui Jupiter, urmat de o bazilică şi apoi de o biserică în stil romanic închinată Sfântului Ştefan, primul martir creştin.  

Iar o astfel de istorie merită şi o aniversare pe măsură, jubileul catedralei Notre-Dame fiind ilustrat printr-o serie de evenimente şi festivităţi care se vor desfăşura pe tot parcursul anului 2013. Cum era şi firesc, debutul grandioasei aniversări a fost marcat printr-o mesă solemnă, urmată de o procesiune la care au participat nu mai puţin de 50 de episcopi şi sute de preoţi catolici.

Cardinalul André Vingt-Trois, arhiepiscop de Paris, a celebrat o mesă specială, în timpul căreia, după mai bine de un an de zile, a răsunat şi marea orgă, datând din anul 1730, ale cărei lucrări de restaurare s-au încheiat recent.

 
Foto
Notre Dame

Aşadar, împlinirea celor 850 de ani de existenţă a celei mai celebre catedrale din hexagon, oferă tuturor celor care îi vor călca pragul ocazia de a asista la o serie de proiecte de anvergură, dintre care enumăr doar câteva: un sezon muzical de excepţie, un congres ştiinţific, expoziţii şi spectacole monumentale, noi apariţii editoriale, un inedit parcurs muzeografic al colecţiilor catedralei, un nou sistem de iluminare şi, nu în ultimul rând, reînnoirea galeriei sonore cu opt clopote care, alături de chemarea creştinilor la liturghie, vor împrăştia poate şi norii negrii ce plutesc de ceva vreme deasupra Parisului.   

Alături de toate manifestările fastuoase şi exterioare, ceea ce va face însă să pulseze inima acestui an de sărbătoare este momentul pelerinajului, propus tuturor celor care vor să (re)descopere frumuseţea şi bogăţia catedralei Notre-Dame, precum şi celor care aleg să-şi îndrepte inimile către Fecioara Maria şi Fiul său iubit.

Aşadar, anul 2013 reprezintă o ocazie unică de a veni în pelerinaj la Notre-Dame, acest act atât de important în viaţa oricărui credincios fiind marcat, cu această ocazie, de o serie de pregătiri speciale.

Poartă deschisă spre cer şi spre pământ, pelerinajul propus de clerul catedralei Notre-Dame stă sub deviza „Via viatores quaerit” (Eu sunt calea care caută călători...) prin care Fericitul Augustin ne îndeamnă şi pe noi, ca oameni ai timpurilor moderne, să parcurgem calea vieţii cu ochii aţintiţi spre înalt, spre frumos... Iar catedrala Notre-Dame poate fi inima din care să se nască un astfel de început. 

Curiozităţi à ne pas rater

Chintesenţă a artei franceze medievale, catedrala Notre-Dame poate fi considerată un triumf al artei gotice, fiind în plus şi cea mai mare biserică din Paris şi cea mai vizitată. În fiecare an, 14 milioane de curioşi, credincioşi şi turişti îi calcă pragul, iar nu mai puţin de 20 de milioane de persoane se opresc pe esplanada catedralei mărginită protector de cheiurile Senei.

Istoricul Michel Rouche este de părere că această afluenţă de vizitatori se datorează mai mult evenimentelor organizate de preoţii catedralei, decât arhitecturii în sine pe care, de altfel, o putem regăsi (admira) şi la catedrala din Chartres, de exemplu.

Personal, nu ştiu şi nici nu am căutat să găsesc secretul mulţumilor, fiecare trebuie să aibă un motiv ales pentru a veni în acest loc, dar un lucru este cert: de mai multe decenii, cam din 1924, distanţele în Franţa se calculează pornind de la kilometrul 0 din faţa catedralei Notre-Dame, ceea ce demonstrează dincolo de cuvinte, însemnătatea acestui edificiu pentru francezi.

Aflată de mai bine de două decenii într-un amplu program de restaurare interioară şi exterioară, la ceas aniversar celebra catedrală îşi dezvăluie (chiar dacă sună pretenţios...) chipul de diamant al patrimoniului francez.

În primul rând, poate fi admirată în toată splendoarea nemaifiind acoperită de acele plase de protecţie inestetice, dar necesare. Arsenalul de clopote s-a îmbogăţit cu opt exemplare care, înainte de a fi înălţate, vor fi expuse în luna martie 2013, alături de celebrul clopot Emmanuel (cel mai mare clopot al catedralei care cântăreşte 12.8 tone).

Regatul garguilor sculptaţi din piatră de calcar extrasă chiar din bazinul Senei, este tot mai strălucitor şi cine se încumetă să urce în turnurile catedralei, poate să le admire atât chipurile înspăimântătoare, cât şi restul bestiarului fantastic ascuns în înălţimi de privirile pământenilor.

Ceea ce vor vedea însă, cu siguranţă, pământenii este un turn de culoare albastră, de 13 metri, implantat chiar în faţa catedralei şi o terasă de aproape şase metri care va permite vizitatorilor să aibă o panoramă deosebită.

Chiar dacă este efemer, în sensul că va funcţiona până în luna noiembrie a anului viitor, turnul albastru găzduieşte în interior o expoziţie ce cuprinde preţioase lucrări realizate de meşterii care au contribuit, de-a lungul vremii, la grandoarea acestui monument. Iar oportunităţile de a descoperi celebrul edificiu în profunzime nu se termină aici.

Programul detaliat al evenimentelor viitoare, precum şi imagini video şi fotografii de la manifestările care au avut deja loc, pot fi vizionate la adresa virtuală a catedralei, sau pe pagina realizată special pentru această aniversare.

 Şi, pentru că aspectul financiar nu este de neglijat, mai ales în această perioadă de criză, organizatorii au dezvăluit presei că, costurile acestui jubileu depăşesc şase milioane de euro, un pariu nebun care, consideră ei, va revitaliza imaginea catedralei şi o va repoziţiona în inima Parisului, Notre-Dame fiind deja inima gotică a celebrei Ile de la Cité.

În concluzie, mai pot spune că fastuoasa aniversare a acestui îndrăgit monument, cu profunde semnificaţii religioase şi istorice ne invită să contemplăm trecutul printr-o relectură a vieţii catedralei, aşa cum fiecare dintre noi, poate, îşi reevaluează propria viaţă în timpul unei călătorii spirituale.

Cu alte cuvinte, vor fi sărbătoriţi atât 850 de ani dedicaţi Sfintei Fecioare, cât şi 850 de ani de artă şi efervescenţă istorică, va fi rememorată munca tuturor celor care au construit acest edificiu grandios, începând cu primele pietre şi până la renovaţiile de ultimă oră şi va fi celebrată însăşi splendoarea arhitecturală a acestei catedrale închinate gloriei lui Dumnezeu şi Fecioarei care i-a dat naştere pruncului pe care, cu multă bucurie, tocmai îl aşteptăm să vină din nou la noi...