Maramureş, plai cu flori. Episodul 5: Ucraina din sudul Ucrainei

Un drum forestier pe care trec mai multe camioane cu lemne decât maşini dimineaţa pe orice bulevard bucureştean. O apă de râu mai închisă la culoare decât cafeaua sau agentul termic din calorifere. Emoţii pentru integritatea tenului maşinii personale şi inventarul obiectelor din şi de pe lângă cort. Un munte cu adevărat sălbatic, fără poteci, cu marcaje care există doar fiindcă uneori cineva a avut un pic de vopsea în plus.

Dacă te inspiră toate cele de mai sus, atunci n-ar fi rău să mergi la poalele Munţilor Maramureşului, în Poienile de sub Munte. Pe Valea Ruscovei sunt mai multe aşezări locuite preponderent de ucraineni: Ruscova, Repedea, Poienile de sub Munte, Luhei.

Aproape nimic nu trădează faptul că te afli într-o cu totul altă zonă a Maramureşului. Poate doar forma ceva mai altfel a bisericilor şi privirile oamenilor, tăioase ca o lamă de topor.

Asfaltul se termină după ce ieşi din Poienile de sub Munte, iar de aici înspre Luhei continuă un macadam bun. Valea se lărgeşte şi după cabana Coşnea malul apei e lat, ca un soi de luncă verde, plană, cu lemne, vetre de foc, locul ideal pentru amatorii de nopţi petrecute la cort. Din inima satului, peste un pod de beton începe marcajul cu bandă roşie care, teoretic, ar trebui să ducă spre lacul Vinderel, peste Vârful Mihailecu.

La lac se ajunge în 4-5 ore, poteca trece pe lângă un izvor, o stână, apoi peste vârful Piatra Socolău, şi-n cele din urmă iese în creasta desprinsă din Mihailecu. Zările largi se deschid spre Pop Ivan şi Carpaţii ucraineni, iar peste păşunile unduitoare nu-ţi vine a crede cu câtă bucurie aleargă cai liberi. E pustiu, nu tu oi, nu tu oameni, nu tu marcaje, nu tu potecă, nu tu griji. Doar un vânt plăcut şi-o senzaţie de capăt de lume unde nu ţi se poate întâmpla nimic rău.

Probabil că aici ar trebui să se încheie o postare cuminte, pozitivă şi corectă politic. Dar cum realitatea nu-i roz decât pe Minimax şi doar până la o vârstă, să depănăm o poveste mai apropiată de adevăr fiindcă din păcate ai putea pleca cu un gust amar din Maramureş. Şi asta pentru că prin aceste locuri:

1. Nu ai parte de linişte. Camioane cu lemne trec şi de patru-cinci ori pe oră şi fiecare dintre ele vine atât de încărcat încât probabil că seismografele de la Măgurele înregistrează constant activitate seismică. Dar pesemne c-aşa o fi într-un Parc Naţional – se taie ca-n codru.

2. Consecinţa punctului unu o reprezintă culoarea şi textura apei. Fă greşeala să te speli cu apă din râu după tăierile masive şi te vei trezi cu chip de Rambo autohton tratat cu cremă de pantofi.

3. „Unii oameni de pe-aici îs mai fără inimă.“ N-o spun eu, ci un cioban român, originar din Alba, cu care ne-am întâlnit mai jos de Stânişoara. Când a auzit unde am înnoptat la cort, ne-a întrebat cu ochi limpezi: „Da’ amu’ sunteţi măcar vreo 30-40? O rămas cineva jos?“ I-am răspuns cu ochi la fel de limpezi: „Suntem patru. Şi n-am lăsat pe nimeni.“ La care el, ceva mai puţin senin: „No, că asta nu-i bine!“

4. Copiii satului vor arăta cu degetul spre tine strigând la unison şi râzând: „Bobo-Bobo“. Iniţial am crezut că vor bomboane, motiv pentru care le-am dat din dulciurile pe care le aveam la noi. Cum însă apostrofările lor au continuat… ne-am dat seama că probabil aveau alt mesaj de transmis. Care? Nu mi-e prea clar. Cert e că la întoarcerea de pe munte litania celor mici a continuat, adăugând şi-un element de acţiune – asmuţitul-de-căţei-după-tine-pe-uliţa-satului.

5. Maşina cu care ajungi aici nu va arăta la fel şi când pleci, ci va suferi un discret tuning de vopsea. Mai exact, pe vei găsi, într-o engleză aproximativă, vorbele Bey Bey, scrijelite pe capotă cu minuţie şi ciob. Plus multe inimioare pe lateral.

Aşadar Bye Bye, Ucraină de la sud de Ucraina, locuri minunate în care nu voi reveni prea curând.

Cifre: 92% dintre cei peste 10 000 de locuitori ai comunei Poienile de sub Munte sunt etnici ucraineni.

Când să mergi: Dacă ai de gând să urci pe munte şi nu cunoşti bine zona, e musai să pleci la drum doar pe vreme bună, cu vizibilitate. În caz de ceaţă, ai mai mari şanse să câştigi la 6 din 49 decât să nimereşti drumul bun.

Nu rata: Să admiri meşteşugul localnicilor într-ale fânului. În locul căpiţelor care ar avea de înfruntat felurite toane meteorologice, se întrezăresc ici-colo construcţii de lemn ingenioase, cum prin Muntenia, de pildă, nu prea găseşti.