Poţi avea toate astea şi cine ştie... poţi fi chiar descoperit, poţi deveni o vedetă de cinema... sau cel puţin să vezi una. Viaţa e bună în Los Angeles... e Paradisul pe pământ. Oricum, cel puţin asta e ceea ce ţi se spune” – aşa sună o replică din filmul artistic L.A. Confidential, iar noi am vrut să vedem cât din ceea ce am auzit şi am citit despre acest comitat este adevărat.

Los Angeles reprezintă al doilea oraş după New York City ca mărime a populaţiei din SUA (aproximativ 3.8 milioane locuitori) şi cel mai mare oraş din California. 

În cele patru zile pe care le-am petrecut în această regiunea am reuşit să filmăm câteva cadre reprezentative pentru Los Angeles, precum şi pentru comunităţile asociate cu acest ţinut, respectiv Hollywood şi Beverly Hills.

Prima zi de filmări am dedicat-o recunoaşterii zonei şi am vizitat punctele centrale ale oraşului, realizând timelapse-uri cu partea centrală din Los Angeles. 

Chiar la începutul materialul video ataşat acestui articol veţi observa câteva clipuri statice din Santa Monica, oraşul situat pe malul golfului cu acelaşi nume, pe coasta Pacificului. În cursul serii am realizat o filmare de ansamblu în Hollywood, iar a doua zi ne-am continuat filmările pe plaja din Santa Monica, care este o zonă absolut superbă.

În următoarele două zile ne-am desfăşurat activitatea în Beverly Hills şi Hollywood. Am făcut cunoştinţă cu faimoasa stradă Rodeo Drive, strada de cumpărături unde se găsesc magazine cu preţuri greu accesibile persoanelor de rând, dar preferate de vedete şi locuitorii bogaţi din Beverly Hills. Am vizitat casele diferiţilor actori, inclusiv casa lui Beyonce şi casa în care s-a filmat Iron Man.

Dacă Beverly Hills iese în evidenţă prin eleganţă, organizare, curăţenie şi lux, Hollywood, capitala oficială a filmului, locul în care de-a lungul timpului s-a dezvoltat industria cinematografului, ne-a impresionat prin diferite elemente artistice sau în legătură cu lumea vedetelor şi actorilor cunoscuţi la nivel internaţional. Am vizitat şi filmat strada cu stele, cinematograful pentru premiere unde se întinde covorul roşu şi sala de Oscaruri. În ultima zi, deşi acest lucru a necesitat un efort din punct de vedere al deplasării, am reuşit să ajungem în cel mai favorabil punct de unde filmat semnul Hollywood. 

Vom reveni şi cu alte materiale dedicate oraşelor din această zonă. Deocamdată, putem să mărturisim că şi această experienţă ne-a încărcat sufletul cu amintiri şi momente deosebite, în trăirea cărora ne bucurăm să vă avem alături prin intermediul acestui filmuleţ. 

  • Dacă ţi-a plăcut şi vrei să călătoreşti cu noi în jurul lumii într-o experienţă unică, nu uita să te abonezi pe canalul nostru de YouTube.
  • De asemenea, fiecare share este important pentru noi. Aşa ca te rugăm nu uita sa-l distribui mai departe.
  • Pentru actualizări şi fotografii din timpul filmărilor, te invităm să urmăreşti zilnic pagina noastră oficială de facebook: www.facebook.com/aroundtheworld4k

  • Vizitează şi website-ul nostru www.aroundtheworld4k.com

    Co-producator: Gabriel Gorcea
    (adaptare text: Camelia Ardelean)