Lisabona, oraşul care te cheamă înapoi
0
Cea mai melodioasă şi mai împăcată dintre capitalele europene, Lisabona te cucereşte de la primii paşi pe tărâmul istoric, sub coroana de lumină şi la umbra palmierilor bătrâni.
E dor de viaţă, de iubire, de suflete dispărute; e dor de muzică şi poezie, de un destin împletit cu raze de soare, în arome de cafea şi valuri de ocean. Aici este un loc despre orice, care se-nalţă şi coboară pe versurile sfâşietor de triste ale muzicii fado. Acoperită de un clopot de jar, Lisabona te fură realităţii şi te poartă pe aleile unei creaţii divine. Este locul din care ai plecat ca să te poţi întoarce.
Aproape de sfârşitul Europei, capitala portugheză insuflă lirism şi dragoste pentru o soartă pe care, de obicei, nu reuşeşti să ţi-o croieşti. Odată primul imperiu european modern, care a rezistat timp de aproape şase secole, din 1415 până în 1999, Portugalia este astăzi o ţară a nostalgiilor, în care-şi fac loc turişti veniţi să-i împrumute, câte puţin, din farmecul unor oraşe ca nişte viniluri ascultate de sute de generaţii, dar păstrate cu grijă pentru viitor.
Centrul istoric fără somn
Sub veghea Sfântului Anton, oraşul lui Pessoa şi al celor 75 de heteronimi ai săi, te invită la dans, pe străzile unui cartier care nu se-ntunecă niciodată, Bairro Alto. Dimineţile de aici te ispitesc să le asculţi liniştea, să priveşti balcoanele mici şi colorate, cu haine agăţate la uscat, să adulmeci oceanul, care te-aşteaptă jos, în port. Sau în oricare dintre restaurantele lui Bairro Alto, unde poţi încerca specialităţi locale: de la faimosul bacalhau (cod uscat şi sărat) la melci şi creveţi în cele mai neaşteptate combinaţii. Şi toate astea alături de cel mai eficient medicament al oricăror dureri: sangria cu fructe şi gheaţă.
Lisabona este mai mult decât un oraş, aici timpul pare să aibă răbdare, iar oamenii zâmbesc cu ochii la viaţă. Frunţile le sunt descreţite chiar dacă ţara e în pragul falimentului. Aici oamenii sunt mai puţin supăraţi pe sărăcia care-i înconjoară. De fapt, trăiesc într-una dintre cele mai bogate ţări. Se bucură de culorile care aproape şterg graniţa dintre cer şi ocean, de vecinii pe care-i salută jovial, în fiecare dimineaţă, sau de turiştii alături de care împart un mojito într-o seară fierbinte pe Rua da Atalaia sau pe Rua do Diario de Noticias.
FOTO Marian Liviu Mirzacu
Du-mă la castel, măi, tramvai!
Cele mai vechi dulciuri, în Belem
Şi dacă tot eşti în Lisabona, ar fi păcat să nu vizitezi şi cartierul descoperirilor, Belem – cu semeaţa mănăstire Jerónimos, construită în stilul manuelian, propriu Portugaliei, în faţa căreia se află mormântul lui Vasco Da Gama, sau cu Turnul Belem, care datează din 1515 şi avea menirea de a apăra portul Lisabonei. Este un monument de istorie, fiind totodată şi punctul din care mulţi exploratori şi-au început voiajele spre Lumea Nouă, India sau Japonia. Dar nu poţi pleca din Belem fără să guşti „pasteis de Belem“ (foto) – un fel de tarte cu cremă de ou specific portugheze – ce se pot cumpăra de la Café Pastéis de Belém, una dintre cele mai vechi cofetării, care produce aceste dulciuri încă din 1837. Aproape la fel de bune sunt şi „pasteis de Nata“ pe care le poţi găsi în multe patiserii din Lisabona.
Să închiriezi un apartament chiar în Bairro Alto e ca şi cum te-ai trezi şi te-ai culca în acelaşi pat cu Lisabona în toate aceste zile. Nopţile se întind aici până devreme, în blândeţea răsăritului, cu care te poţi împrieteni de pe terasa (miradouro, în portugheză) São Pedro de Alcântara, din apropiere, de unde ţi se expune ce-i mai măreţ în capitală: Castelul Sao Jorge. Tradiţionalul tramvai galben 28 urcă spre cel mai vechi cartier al oraşului, Alfama, care se întinde pe panta dintre castel şi nemuritorul râu Tejo (Tagus).
Odată ajuns în vârf, ţi se deschid porţile citadelei maure, cea care ocroteşte, în tihnă, centrul istoric al Lisabonei. Sus, în fortăreaţă, te poţi bucura de panorame idilice savurând un pahar din autenticul Vinho Verde. O iei apoi la pas, în jos, prin locuri încărcate cu istorie, până în Baixa, primul cartier reconstruit după cutremurul necruţător din 1755. Baixa a devenit, de-a lungul timpului, alături de Chiado, şi o zonă cu restaurante, cafenele şi magazine, centre luminoase cu aură comercială.
Atingerea muzicii fado
Sunt oraşe în care te simţi în siguranţă încă de la prima întâlnire. „Aveţi chimie!“, ar spune specialistele în dragoste şi sex. Lisabona este unul din acele oraşe în care ştii că nu ţi se vor întâmpla lucruri rele, dar asta nu înseamnă să nu-ţi ţii capul sus.
Pleacă-l însă atunci când intri în bisericile-i seculare sau când luminile se sting, iar din întuneric se aude o voce strigând după iubiri pierdute, după amanţi nesuferiţi sau taţi pierduţi pe mare. Pleacă-ţi capul, închide ochii, mai trage un fum de ţigară, ia o gură de vin şi ascultă povestea. Chiar dacă nu ştii portugheză, destinul cântat te va atinge orişicum.
Sunt multe locuri în care te poţi bucura, în intimitate, deşi cu străini la masă, de emoţia muzicii fado. Dar cel mai bine ar fi să-ţi rezervi un loc, din timp, într-un restaurant la uşile căruia aşteaptă lumea. E veritabil, te ceartă dacă încerci să intri în mijlocul prestaţiei şi poate, doar la pauză, când se aprinde lumina, ai noroc să-ţi găseşti un loc înghesuit pe un colţ de băncuţă.
Români în Portugalia
Îi vei recunoaşte pe străzile Lisabonei şi pe Pessoa, alături de care poţi lua micul dejun la cafeneaua „Café A Brasileira“ din Piaţa Chiado, în apropiere de staţia de metrou Baixa-Chiado, şi pe Saramago, şi pe Vasco da Gama, cel fără de care poate toate acestea nu ar fi existat acum. Dar pe lângă astfel de nume celebre, ai putea să-i calci pe urme şi lui Eliade sau lui Blaga.
Pescari în Cascais FOTO Iulia Roşu
Primul a consemnat în „Jurnal portughez“ şederea sa în Portugalia, în perioada februarie 1941–septembrie 1945, vorbind în special despre Cascais. Un orăşel, la aproximativ 20 de minute cu trenul de Lisabona, aflat pe coasta Atlanticului, scufundat în soare şi boemie. Pe ţărmul oceanului, cu faţa spre o biserică, şi spatele spre valuri, se găseşte şi cea de-a doua casă în care a locuit Mircea Eliade. La intrare se află o plăcuţă de comemorare a scriitorului român.
Tot la mai puţin de jumătate de oră de Lisabona, în bătaia valurilor oceanului, a locuit şi poetul Lucian Blaga, în orăşelul Estoril, cu o staţie de tren înainte de Cascais. Blaga a trăit aici timp de un an, pe vremea când a fost ambasadorul României în Portugalia (1938-1939). În 2014 a fost inaugurat bustul lui Blaga, în inima micului oraş, amintind astfel de prezenţa marcantă românească în Portugalia. În poezia „Estoril“ din volumul „Nebănuitele trepte“ (1943), Blaga descrie cel mai bine oraşul, dar surprinde şi chintesenţa Lusitaniei, aşa cum o numea el.
„Casele cresc în pădurea de pini / albe sau ca şofranul / lucind pe coline. / Mai potolit oceanul / mângâie locul sorin. / Largul prieşte nălucilor line. // Cu crestele-n arc, doar bătrân -ii palmieri / se mai leagănă încă / întârziaţi în furtuna de ieri. // Îmbrăcată în zâmbet şi aur / Cora brodează / subt oleandri, subt alungitele foi. / Timpul ce iese din casă,/ cât de uşor l-ai putea prinde iar / să-l reţii cu un fir de mătasă.// Aceasta e pacea. Pace, în care / creşte imperiul / ceresc printre noi.“
Vedere din Belem FOTO Marian Liviu Mirzacu
Poveşti pentru oameni mari
Însă, printre locurile care merită vizitate, din jurul Lisabonei, există unul de poveste. E pur şi simplu rupt din cărţile care, în copilărie, ne făceau să credem că dincolo de ferestrele propriei camere se desfăşoară şi lumi cu regi şi regine. În Sintra te simţi regal. Un oraş de basm, cu castele fie colorate, fie foarte cocoţate pe munte, în buza norilor, cu „Parque da Liberdade” care funcţionează, probabil, ca o anticameră spre Rai şi cu serpentine care te urcă mai aproape de Creator. Sintra e un oraş de vizitat într-o zi sau, dacă zăboveşti, merită un weekend petrecut departe de poluare. De orice fel ar fi ea. Cu trenul se ajunge în 40 de minute din Lisabona, iar biletul pentru un drum dus-întors costă 4,30 euro.
Spectacol oferit de delfinii de la Zoo, în Lisabona FOTO Marian Liviu Mirzacu
Tot o poveste portugheză se scrie şi la Grădina Zoologică din Lisabona, acolo unde ţi se schimbă perspectivele despre cum ar trebui să arate o Grădină Zoologică într-o lume normală. În preţul de 18,50 euro este inclusă o plimbare de mai bine de 20 de minute, suspendat, într-o telegondolă, deasupra parcului zoo, dar şi o reprezentaţie de bucurie. De la orele 11.00 şi 15.00 începe un show de 40 de minute în care asişti cu ochii umezi la o sărbătoare a fericirii: delfini şi lei de mare se dau în spectacol în faţa publicului alături de îngrijitorii lor. E o relaţie om-animal bazată pe prietenie, sinceritate şi multă recunoştinţă. Chiar dacă nu vă place la zoo, merită o incursiune în viaţa asta acvatică şi senină.
În Lisabona se mănâncă mult peşte şi se leneveşte la soare, pe faleză. Preţurile sunt mai accesibile decât în alte capitale vestice, cu un meniu de prânz în jur de 10-15 euro, în centrul vechi, dar cu produse de patiserie, cafele şi dulciuri savurate în stradă, la un euro. Puteţi călători cu tramvaiul, metroul sau trenul, dar cel mai bine este să transpiraţi pe dealurile grele, să vă opriţi să vorbiţi cu bătrânii de la ferestrele caselor din centrul istoric sau să negociaţi cu imigranţii negri pentru preţul unei pălării. În tot acest periplu la pas, veţi fi loviţi, din când în când, din câte vreun restaurant, de o oarecare voce grea, de jale, a vreunui oarecare cântăreţ de fado.
Remontează-ţi sufletul
În Lisabona e loc de vindecare, nu cu băi termale, ci cu expediţii pe râul Tejo. De-a lungul celui mai lung pod din Europa, Vasco da Gama, care are 17.200 de metri, te poţi plimba cu feribotul pentru a ajunge pe partea cealaltă, la Cristo Rei, adică la picioarele lui Iisus Hristos. Replica statuii din Rio de Janeiro este un punct principal de atracţie pentru turişti, dar oferă şi o panoramă deosebită asupra Lisabonei.
Eu m-am îndrăgostit însă de locul unde se sfârşeşte Europa, cel mai vestic punct al bătrânului continent: Cabo da Roca. La 42 de kilometri de Lisabona, face parte din Parcul Naţional Sintra-Cascais. Nu veţi întâlni nimic special aici, sunt stânci şi dealuri, şi bate un vânt extrem de puternic, iar la picioarele tale se prelungeşte lumea până când o pierzi cu privirea. E şi aici un capăt al universului.
Se încarcă comentariile...
