A transformat o imensă groapă murdară şi înţelenită, fără nici o şansă de a deveni „vizitabilă”, într-o adevărată destinaţie turistică. Niciodată mulţumit, mereu cu un vis de dus la capăt, este un om cuprins de pasiune în cel mai autentic înţeles al termenului. 

România e frumoasă! Generoasă cu noi, natura ne-a împroprietarit cu locuri despre care avem obligaţia să povestim. Şi când acest dat divin este prelucrat prin intervenţia plină de dragoste şi respect a omului, obţinem un rezultat comparabil cu o minune. Despre o minune o să scriu şi eu astăzi. Orăşeanul palid care îşi duce traiul zilnic între betoane, evadează în concediu sau la sfârşit de săptămână şi exultă de plăcerea şi bucuria de a se afla în natură.  Inspiră cu nesaţ aerul bogat în esenţe uleioase când ajunge la Perla Ciucasului, aşa cum am făcut şi eu prima dată, când un prieten care cunoştea bine „saga” acestui loc, m-a trimis aproape „împachetată”, râzând şi prevestindu-mi că o să mă întorc alt om. Aşa a şi fost. Nici nu ştiu cui se datorează mai mult starea de spirit cu care am revenit acasă: acestui loc, care m-a subjugat prin frumuseţea lui semeaţă  sau discuţiilor pe care le-am purtat cu proprietarul, un om aflat aflat ireductibil sub zodia lui „a face”.

Odinioară aici odihnea întru veşnicie, o mlaştină nefolositoare. Între acest loc şi viitorul proprietar  a fost dragoste la prima vedere. Intuind potenţialul turistic de excepţie al zonei,  şi-a propus să construiască aici o oază de linişte şi relaxare.  Şi a reuşit! Cu eforturi sisifice, cu sacrificii greu de imaginat! Cele 32 de hectare pe care se întinde complexul, alcătuiesc o destinaţie de vacanţă unică prin beneficiile cumulate.  Perla Ciucaşului conţine acel tip de  particularităţi care te predispun la fidelitate liber consimţită. Te reîntorci aici iar şi iar, pentru a-i gusta tihna şi netulburarea, în acest loc în care aerul şi apa te îmbată cu puritatea lor. Te întorci de fiecare dată când vrei să te simţi într-un spaţiu familiar şi discret totodată.

Ferma acestui complex turistic, la care turiştii au liber acces, este în acord cu ideea de armonie şi respect faţă de natură, după care este construit locul. Se trudeşte din greu, pentru a se crea habitatul ideal pentru animalele ce sunt crescute aici.  Ambiţia proprietarului este aceea de a oferi turiştilor produse tradiţionale,  preparate în propria sa „ogradă”. Prin urmare, în cadrul complexului,  în spaţii special amenajate, se fac brânza, caşul, urda şi celelalte brânzeturi, şunca, afumăturile, carnea şi cârnaţii, după reţete care dau savoare fiecarui preparat in parte. Turiştii pot asista la intregul procesul de producţie. Este o chestiune de curaj, nu-i aşa, să fii atât de transparent,  în condiţiile în care goana după profit, a măsluit ingredientele naturale cu artefactele. Nu este deloc ieftin să prepari produse ecologice, în manieră tradiţională, respectând fiecare verigă a procesului de producţie şi proporţia corectă a ingredientelor originale şi mai mult de atât, să faci acest lucru în văzul oaspeţilor tăi. Dar, oamenii precum Costel Şerban, proprietarul acestui loc, ştiu că tot ce faci temeinic, faci pentru totdeauna.  

M-am mirat ca de o minune atunci când am gustat prima data urda preparată aici. Dacă norii ar trebui să aibă un gust, ar avea gustul acestei urde de vis, care nu seamănă cu nici un produs similar fie din piaţă, fie de la fabricile de lactate. La fel de bune sunt caşul, caşcavalul, laptele bătut, laptele dulce, brânza de burduf, brânza de vaci, smântâna şi telemeaua. Categoria preparatelor de carne este şi ea seducătoare prin varietate, dar mai ales prin încântarea resimţită de papilele gustative. Cârnaţii, şunca, specialităţile din carne proaspătă şi afumată se leagănă victorios şi opulent pe stativele din lemn folosite ca prezentare la ospeţe, dublând farmecul pe care acest loc ţi-l inspiră. Ciorba de cocoş şi supele onctuoase de pasăre de curte cu tăieţei de casă care au făcut celebru locul, dar şi toate celelalte specialităţi din meniu, stau sub acelaşi semn al respectului faţă de reţetă originală. 

 Mai rar găseşti în România un loc în care mâncarea tradiţională, obţinută în manieră ecologică, se îmbină cu calitatea serviciilor şi  diversitatea facilităţilor: teren de tenis,  de fotbal, sală de jocuri, biliard, ping-pong, dartz, club, sală de conferinţe, săli pentru nunţi şi evenimente, etc. Dar „steaua în frunte” a acestui loc o reprezintă Centrul de Echitaţie. Cei iniţiaţi în arta călăritului pot străbate pădurile şi dealurile Munţilor Ciucaş pe trasee prestabilite, cu însoţitor specializat, în timp ce neiniţiaţii pot beneficia de cai educaţi şi blânzi şi de sfioşii ponei pentru plimbări prin împrejurimi.

Distanţa dintre vis şi realitate este foarte mică pentru Costel Şerban, autorul şi permanentul modelator al acestui reper de pe harta turismului local. Pentru că e un om care se constrânge pe sine, dar şi pe alţii, să fie în permanentă evoluţie, a construit  cea mai modernă piscină cu apa încălzită din Braşov, proaspăt inaugurată în torida vară  a lui 2013.

„În turism este întotdeauna vorba despre oameni!” spunea cu prilejul unei rememorări a vieţii şi carierei sale, Marcel Bădescu, la rândul sau un reper în turismul românesc. 

 Da, în turism se lucrează cu emoţii, cu aşteptări, cu proiecţii şi fantezii ce se vor îndeplinite. Se lucrează cu sufletul pentru bucuria sufletului celor care ţi-au încredinţat timpul lor personal,  pentru ca tu să-l umpli cu armonie şi bună-stare. La Perla Ciucaşului te alegi nu doar cu o vacanţă reuşită, ci şi cu o experienţă!