Kotor - fiordul Europei de Est, destinaţie de vis pe ţărmul Muntenegrului

Pe ţărmul Muntenegrului, Marea Adriatică a săpat adânc kilometri întregi aducând aerul Norvegiei departe de origini.

Despre Muntenegru se spune că e ţara munţilor întunecaţi şi a apelor albastre, pentru că nicăieri nu se mai ridică, din marginea mării, versanţi atât de verticali, care dau senzaţia că vor să înţepe văzduhul, dar care, în esenţă şi respectând adevărul, nu sunt nici pe departe nişte coloşi. “Litoralul din Muntenegru este cea mai frumoasă atingere între pământ si mare”, spunea englezul Lord Byron, devenit figură marcantă a războaielor din Balcani, în secolul 19.

Cu siguranţă, cea mai fascinantă parte a micuţei ţări de la malul Adriaticii, o ţară mai mică de 20 de ori decât România şi cu doar 620.000 de locuitori, este litoralul, şi, în special, zona Golfului Kotor, unde apa a săpat adânc în continent, mai bine de 30 de kilometri, şi a creat o privelişte care rivalizează cu orice fiord norvegian. Deloc întâmplător, Kotorul este inclus în numeroase programe de croazieră pe Marea Adriatică, iar vase uriaşe se strecoară printre stâncile, care au traforat un adevărat canion şi, fără să vrei te gândeşti, cum unii nu sunt în stare să-şi aşeze corespunzător maşina într-o parcare semnalizată la mall, iar alţii ghidonează tone de oţel de parcă ar conduce o bicicletă. Golful se află în partea de nord a Muntenegrului, chiar in apropiere de Croaţia şi începe la Herceg Novi, de unde apa se strecoară în coasta munţilor Lovcen si Orjen. Apărat de versanţi şi ferit de clima mai aspră din nord, el se bucură de vegetaţie mediteraneană, iar pe malurile lui, palmierii şi leandrii roşii sau albi cresc ca la ei acasă, la fel şi smochinii sau rodiile.

Oraş înfiinţat de veneţieni

Kotor, cel mai pitoresc loc din golful cu acelaşi nume, e un oraş mic, pe care poţi să-l cunoşti într-o zi. Are un centru vechi, locul în care istoria, cultura şi tradiţiile sunt păstrate intacte de secole şi unde se găsesc monumente medievale foarte bine conservate – biserici, catedrale şi muzee. Intrarea se face pe una dintre cele trei porţi, de preferat pe cea principală, denumită şi Poarta Mării. Zidul impresionant, construit în timpul Republicii Veneţiei, reflectă influenţa arhitecturală a celor de pe malul opus al Adriaticii, care au stăpânit aceste locuri timp de 400 sute de ani, lăsându-şi amprenta cam în orice domeniu. De altfel, golful oraşului Kotor este cunoscut sub şi sub numele veneţian “Bocche di Cattaro”, deşi numele său slav este “Boka Kotorska”.

În interiorul oraşului vechi, Piata Armelor, cea mai mare piaţă din Kotor, e animată de restaurante şi cafenele, dispuse să primească vizitatori din toate colţurile lumii. A rătăci pur şi simplu pe străduţele pietruite şi înguste, pe unde uneori cu greu se strecoară două persoane în paralel, şi a intra în numeroasele magazine cu suvenire tradiţionale sunt variante care pot umple câteva ore. Aerul boem şi clădirile din piatră, deschise la culoare, cu balcoane şi obloane colorate  pline de flori dau o senzaţie de linişte sufletească, pe care nu o regăseşti în multe locuri.

Catedrala Sfântului Trifon, veche de o mie de ani

Oraşul are  multe bisericuţe, 14 mai precis, iar cea mai populară este Biserica Sfântului Trifon, patronul oraşului. Sveti Tripun (Sfântul Trifon), veche de mai bine de o  mie de ani, are o istorie aparte. Prima construcţie a fost făcută în anul 809, înainte de scindarea dintre catolici si ortodocşi, de către Andrea Seracenis, cel ce a cumpărat moaştele sfântului Trifon, de la un negustor veneţian care le luase de la Constantinopol. Actuala biserică a fost ridicată în anul 1166, peste ruinele bisericii distruse de invadatori şi cutremure şi adăposteşte şi în prezent moaştele Sfântului Trifon. Tot în biserică se găseşte şi mormântul primului ctitor Andrea Seracenis. Catedrala a fost complet restaurată după cutremurul din 1979, şi în 2009, când s-au împlinit 1200 de ani de la construcţia primei biserici, pe cele două turnuri au fost lipite două numere: pe cel din stânga 809, iar pe cel din dreapta 2009. La ceremonie a participat atunci şi Papa Benedict, lucru de care localnicii sunt foarte mândri.

Piesa de rezistenţă a oraşului este totuşi cetatea San Giovanni, până la care trebuie să urci 1350 de trepte. Sunt 4-5 kilometri, care pot fi parcurşi în ceva mai mult de o oră, depinde de compasul fiecăruia şi de condiţia fizică, însă, de sus, de la înălţimea celor peste 1000 de metri, priveliştea către întregul golf e chiar superbă,iar steagul Muntenegrului, roşu cu stema galbenă, tronează şi flutură în vânt.

Tărâmul pisicilor care aduc noroc

Un aspect care te poate şoca la Kotor este prezenţa pisicilor. Fără exagerare, se poate spune că în Kotor e omul şi pisica. Se zice că, fiind mult timp principalul port comercial al zonei, la Kotor ancorau foarte multe vase, iar de pe acestea coborau şi pisicile, luate la bord ca să apere marfa de şoareci şi şerpi! Multe mâţe nu se mai întorceau la bord, dar cum nu aveau unde să se ducă, dincolo de oraş fiind muntele, au rămas în oraş. Şi, l-au populat, în neştire. În zilele noastre, la sute de ani după marea debarcare pisicească, mâţele sunt un simbol naţional al norocului, şi nu e recomandat să îndrăzneşti să goneşti vreuna. Nici chiar pe cea care, oriunde ţi-ai bea cafeaua, te va găsi şi ţi se va strecura la picioare. Dacă te numeri printre cei care au o slăbiciune pentru micile feline, atunci nu pleca de la Kotor fără să calci în Muzeului Pisicilor sau Magazinul Pisicilor.

Perast şi Budva, destinaţii de luat în seamă

Deloc de neglijat, având un farmec aparte, sunt şi sătucurile de lângă Kotor. La aproximativ 10 kilometri, se află Perast care este, cu siguranţă, unul dintre cele mai frumoase locuri din golful Kotor. Vechi sat pescăresc, unde bogaţii vremurilor îşi aveau reşedinţele, Perast are acum aspectul unui orăşel baroc foarte bine conservat, care a fost menţionat documentar în 1326 şi pe care turcii nu l-au putut ocupa niciodată, cu toate că ei controlau întreaga coastă de nord a golfului. În faţa oraşului, aruncate parcă în mijlocul apei, străjuiesc două insule aflate la mică distanţă una de alta. Prima este Insula Sf. Gheorghe, care a fost până prin 1850 cimitirul personalităţilor din Perast dar şi ascunziş pentru comorile piraţilor, iar a doua este Insula Gospa od Skrpjela (Maica Domnului de pe stâncă), o insulă artificial construită din pietre cărate timp de 200 de ani de marinarii întorşi la casele lor. Zelenika, Risan, Tivat, Bijela, Morin, Dobrota, Topla, Meljine, Baosici, Kumbor sunt alte mici localităţi sau cătune din Golf, fiecare cu farmecul ei, în vreme ce Budva este un fel de Mamaia de pe litoralul muntenegrean, având o viaţă de noapte tumultoasă, dominată de cluburile unde tinerii îşi agită existenţa.

Drumul de-a lungul întregului golf este destul de înghesuit, dar merită parcurs, iar dacă ai picioare în putere, bicicleta e de departe, cel mai bun mijloc de transport. În general, Muntenegru nu e o destinaţie de fiţe. Poţi să-ţi laşi liniştit cămaşa şi cravata acasă, şi să-ţi pui adidaşii, treningul şi un rucsac în spate, în care musai trebuie lasat loc pentru amintiri. Litoralul Muntenegrului nu e plin de plaje cu nisip. Locurile unde se poate face plajă nu sunt foarte multe, majoritatea fiind amenajate pe beton, ca la ştrand. Chiar şi vara, apa este destul de rece şi trebuie luat în considerare şi faptul că plouă destul de des, însă frumuseţea naturală a locurilor, aerul tare şi curat şi imaginea muntelui care sărută marea fac din Golful Kotor un adevărat colţ de rai.

Bucătărie cu influenţe mediteraneene

Kotorul deţine unele dintre cele mai bune restaurante din Muntenegru. Bucătăria locală are influenţe culinare turceşti, italiene, slave şi mediteraneene. Se mănâncă foarte mult peşte şi fructe de mare, dar extrem de apreciat este şi mielul. La gustare, sunt preferate brânzeturi locale şi prosciuto. Printre felurile de mâncare specifice se numără “veshalitsy” - cotlet cu mirodenii şi “chevapchichi” - cârnaţi din carne tocată), dar şi "Bravu Mlijeku" (miel fiert în lapte cu cartofi şi mirodenii), “Dzhuvech” (tocană de carne cu legume şi orez), “Zelyanitsa” (plăcintă cu ierburi şi brânză) şi “Tsrmnichskoe varivo” (un fel de mâncare pe bază de legume, cu chimen şi varză).

Se plăteşte în euro

Muntenegru nu are o monedă proprie. Înaintea introducerii monedei euro, în 2002, marca germană a fost moneda oficială în toate tranzacţiile bancare şi private. Când s-a adoptat euro, marca germană a fost înlocuită, iar Muntenegru a început să utilizeze noua monedă. Comisia Europeană şi Banca Europeană şi-au exprimat, în repetate rânduri, nemulţumirea vizavi de acest aspect, ţinând cont că Muntenegru nu e ţară membră UE, dar nu au intervenit niciodată pentru a opri utilizarea monedei.

Cu maşina se ajunge cel mai uşor

Din păcate, drumul până în Muntenegru nu e chiar de poveste, aşa cum pot fi zilele petrecute acolo. Cu avionul, nu există legătură direct spre Podgorica, capitala ţării, aflată la 90 de kilometri de litoral, astfel că o escală, fie la Belgrad, fie la Istanbul ori Atena este absolut necesară. Aeroport există şi la Dubrovnik, în Croaţia, aflat tot cam la 90 de kilometri de Kotor, dar nici acolo nu sunt zboruri directe. Există şi un aeroport mai mic la Tivat, unde de regulă aterizează chartere ale companiilor turistice, care aduc vizitatori în Muntenegru, o ţară în care turismul a explodat.

În aceste condiţii, cei mai mulţi turişti preferă drumul cu maşina. Între Bucureşti şi Kotor sunt 950 de kilometri, care pot fi parcurşi fie dintr-o bucată (15-16 ore), fie din două segmente, cu oprire în Serbia. Întrucât spre Kotor se coboară către litoral, sunt şi porţiuni de drum mai anevoios. Ca excursii opţionale de o zi, pe parcursul sejurului, se poate merge la Dubrovnik (Croaţia) sau la Skhroder (Albania). Dubrovnik este un oraş - cetate superb, în vreme ce în Albania poţi trăi o experienţă comparabilă cu cea a întoarcerii în anii comunismului din România.

13.000 de locuitori are Kotor, fiind al doilea cel mai populat oraş din zonă, după Budva  

Kotor face parte din Patrimoniul Mondial UNESCO, fiind integrat în 1979, deoarece reprezintă unul dintre cele mai prezervate oraşe medievale de pe malul Adriaticii