Am ajuns în Japonia într-un sejur ştiinţific, în perioada 30 august-13 septembrie 2013. În aceste două săptămâni, am vizitat o parte din cele mai importante oraşe şi zone apropiate acestora: Tokyo, Muntele Fuji, Nagoya, Kyoto, Osaka, Gifu, lacul Biwa, adică partea central-sudică a Insulei Honshu, cea mai mare dintre insulele Japoniei.

Nu ai cum să uiţi „tabloul“ nipon pentru că el începe cu mult înainte ca avionul să planeze deasupra Pacificului şi să se încline uşor, cu eleganţă, ca într-un dans, astfel încât să poţi atinge cu privirea cerul şi oceanul deopotrivă.
Peste 20 de ore de călătorie, dintre care 11 ore în zbor, de la prima escală (Frankfurt), pe deasupra Siberiei, şi peste şapte fusuri orare. Abia dacă am avut cuvinte când am aterizat pe Aeroportul Narita.

„Welcome in Japan, Sandra chan!“ Acestea au fost cuvintele care m-au întâmpinat în Ţara Soarelui-Răsare. Desigur, puteţi schimba numele meu cu al dumneavoastră, dar să nu uitaţi, totuşi, să respectaţi regulile japoneze! Sunt simple, pentru că sunt desenate peste tot şi nu ai cum să greşeşti, mai ales dacă îţi plac disciplina şi bunul-simţ. Regula curăţeniei sclipitoare domneşte peste tot, fără ca să cureţe cineva tot timpul după oameni.

Foto

 

INFRASTRUCTURĂ PERFECTĂ

Dacă ar fi fost să-mi propun în România atâtea de văzut, nu aş fi reuşit în două săptămâni! În Japonia se poate, pentru că infrastructura feroviară, în special, permite deplasarea pe sute de kilometri, în timp scurt, datorită unei bune sincronizări între mijloacele de transport.

Cea mai ieftină călătorie este de 120 de yeni (3,8 lei) şi preţul creşte pe măsură ce distanţa se măreşte. Biletele se cumpără de la automate speciale, iar staţiile şi preţurile dintre staţii sunt afişate pe harta magistralelor feroviare.

Trenuri de orice tip te transportă dintr-un loc în altul fără să le aştepţi aproape deloc: trenuri locale, rapide, expres, metrouri, Shinkansen – trenul de mare viteză.

500 DE KILOMETRI ÎN DOUĂ ORE

Shinkansen este o minune. Linia Tokkaido Shinkansen a fost inaugurată în 1964, iar viteza trenurilor a crescut de la 210 kilometri pe oră la maximum 443 de kilometri pe oră, în 1996. Pentru evitarea poluării fonice s-au construit numeroase tuneluri de-a lungul liniilor, iar trenurile circulă cu viteze medii de 320 de kilometri pe oră.
Între Tokyo şi Osaka merg 13 trenuri pe oră, fiecare având câte 16 vagoane.

Dacă aştepţi trenul în gară, vei constata că, pe liniile din mijloc, circulă câte un tren, fix la trei minute. Nu au niciodată întârziere, excepţie făcând cazurile când se produc calamităţi naturale şi atunci se poate suspenda temporar circulaţia trenurilor.

Am mers cu acest tren de trei ori şi am parcurs distanţe de 500 de kilometri în doar două ore. Preţul biletului este mai mare, dar merită toţi banii. Pentru distanţa mai sus menţionată am plătit 8.700 de yeni (270 de lei).

TOKYO – TRADIŢIONAL ŞI MODERNISM

Între Narita şi Tokyo este o distanţă de 70 de kilometri care se parcurge cu trenul în aproximativ 30 de minute.
În centrul oraşului Tokyo aşteptau spaţii pe care eu trebuia să le calc: Meiji Temple, Senso Ji Temple, aspectele urbane pe care le-am urmărit cu ajutorul unui autobuz turistic (grădini şi palate imperiale, clădiri moderne, dar şi tradiţionale, oameni, dinamică etc.), Tokyo Sky Tree, iar în altă zi, am făcut o plimbare prin Ueno Park (Zoo, Muzeul Naţional Tokyo, Muzeul de Ştiinţe, Muzeul de Artă etc.) şi lumea din jurul Universităţii din Tokyo.

Oraşul are puţin peste 13 milioane de locuitori, dar aria sa metropolitană depăşeşte 30 de milioane, fiind cea mai mare metropolă din lume.

În ciuda aglomeraţiei aparente de clădiri dintre cele mai diverse, de la cele mai înalte, la cele obişnuite, te surprinde cultul pentru vegetaţie. Peste 35% din aria metropolitană este ocupată de parcuri naturale, amenajate în principal antropic, din specii vegetale aduse de peste tot din ţară.

Dintre cele 11 parcuri naturale din interiorul şi din exteriorul ariei metropolitane Tokyo, două sunt incluse în Patrimoniul UNESCO (Fuji-Hakone-Izu, Ogasawara), iar celelalte reprezintă spaţii naturale de refugiu şi odihnă, în fiecare dintre ele, templele buddhiste sau shintoiste având locurile rezervate. În plimbările prin parcuri, în august şi septembrie, vei fi mereu însoţit de sunetul specific şi ţipător al insectei numită Cicada.

POEMUL DESTINULUI

Templele sunt obiective obligatorii. Cele două religii, shintoismul şi buddhismul, se află în sincretism, iar japonezii le respectă pe amândouă, chiar dacă mai cred şi în alte 80 de zeităţi. Templele shintoiste (shrines) se diferenţiază prin culoarea portocalie şi numeroase picturi pe pereţi şi tavane, ce reflectă cultura şi istoria japoneză.

Indiferent de religia pe care o ai, în ambele categorii de temple poţi intra, te poţi ruga, îţi poţi pune dorinţe şi poţi să-ţi agăţi un acatist pe care-l scrii cu tuş pe o plăcuţă din bambus. În templele mai mari, pentru o monedă de 100 de yeni (3,6 lei), îţi poţi lua poemul destinului numit „Omikuji“, semnat chiar de împărat sau de împărăteasă. Dacă îţi este favorabil, îl păstrezi, iar dacă nu îţi place, îl legi cu sfoară într-un spaţiu special şi îl laşi acolo, ca şi cum ţi-ai fi ferecat ghinionul.

Înainte de a intra în curtea unui templu buddhist trebuie să te speli pe mâini la o fântână specială cu ajutorul unui polonic din bambus. Trebuie să te „cureţi“ înainte să pătrunzi în sanctuarele lor.

AL DOILEA CEL MAI ÎNALT TURN DIN LUME

Un alt obiectiv care nu trebuie ratat este Tokyo Sky Tree. Situat în cartierul Sumida din Tokyo, este al
doilea cel mai înalt turn din lume, după Burj Khalifa, din Dubai. A fost deschis turiştilor în 2012, iar înălţimea lui este de 634 de metri.

Primul etaj al Observatorului se află la 350 de metri, iar după ce urci cu liftul, poţi observa tot spaţiul urban al ariei metropolitane Tokyo, până la golful cu acelaşi nume, spre Oceanul Pacific. 

Trei oraşe pe care trebuie să le vezi

Dacă ai ajuns la Tokyo,ţi-ar ajunge un weekend să mergi în cea mai apreciată staţiune de la poalele muntelui Fuji Yama. O perlă a turismului cu ape termale şi pensiuni în care poţi face terapie cu băi termale cât vrei.

Din centrul turistic situat la poalele muntelui, poţi urca pe munte cu trenul, autobuzul, funicularul sau cu telegondola. Undeva, între creste, ţi se deschide ochilor lacul de baraj vulcanic Ashi, unde poţi continua călătoria într-o croazieră cu vaporul. Dacă ai şansa să nu-ţi coboare norii în palmă, poţi admira vestitul vârf de 3.776 de metri, dacă nu, sigur nu-ţi va părea rău să călătoreşti doar pe versanţi, pentru că fiecare loc are o poveste, un crater cu emanaţii sulfuroase, ape fierbinţi, stânci vulcanice, poteci prin păduri de tuia şi alte specii vegetale protejate.

Te poţi caza la pensiuni sau case de oaspeţi, la orice altitudine, fie în stil tradiţional, fie modern. Stilul tradiţional nu este rău deloc. Am stat şi am dormit pe „tatami“ (n.r. – covor gros, un fel de rogojină, pe care se practică unele lupte marţiale), am băut ceai, am ascultat sunetul cicadei şi am mâncat doar în stil japonez, în special peşte şi fructe de mare.

RESTAURANTUL ROMÂNESC DIN NAGOYA

La Nagoya, am ajuns de fiecare dată când trebuia să schimb trenurile către centrul ţării, spre Tokyo sau spre Osaka. Nu am avut timp să văd mai mult decât împrejurimile gării centrale, unde se remarcă mai multe turnuri care se unesc cu norii şi un loc special inclus în program.

Nagoya este specială pentru că acolo este singurul restaurant românesc, numit „Sarmale“, şi unde Melinda şi tatăl său îi adună pe toţi românii laolaltă, dar mai ales îi învaţă pe japonezi cum să simtă româneşte prin muzică, dans, voie bună şi meniuri specifice.

PESCUITUL CU CORMORANI

Oraşul Gifu a jucat un rol important în istoria ţării datorită poziţiei geografice, fiind un important punct de vamă în perioada dinastiei Sengoku. Castelul de pe muntele Kinka (Gifu Castle), al lordului Saito Dosan, astăzi transformat în muzeu, oferă o frumoasă ocazie de a privi oraşul de sus, din toate punctele cardinale. Urcarea pe munte o puteţi face pe jos sau cu telefericul (Kinkazen Ropeway).

Pescuitul cu cormorani este una dintre cele mai mari atracţii turistice ale oraşului. Denumit Ukai în limba japoneză, pescuitul cu cormorani este o metodă tradiţională de pescuit noaptea, dintre un Usho (maestru pescar) şi un U (pasăre, cormoran). Acest tip de pescuit se poate urmări în 13 oraşe japoneze, dar cel mai faimos este cel din oraşul Gifu, pe râul Nagara, pentru că are o tradiţie neîntreruptă de 1300 de ani. Pescarii se folosesc de torţe numite Kagari-bi a căror lumină se reflectă în apele râului Nagara.

Există şase bărci, conduse de şase maeştri pescari, fiecare barcă având câte şase cormorani, iar componentele pentru pescuit fac parte din patrimoniul activ tangibil naţional.
Spectacolul minunat se poate observa în fiecare seară, exceptând serile cu lună plină, începând cu data de 11 mai până pe 15 octombrie.

CAPITALA IMPERIULUI TIMP DE PESTE 1.000 DE ANI

Kyoto a fost capitală imperială între anii 794 şi 1868, acum este doar capitala prefecturii cu acelaşi nume şi a regiunii Kansai. Situri UNESCO, muzee, universităţi, bulevarde cu magazine scumpe, temple, festivaluri (Ume, Sakura, Bon) şi delicii culinare atrag aici turişti din lumea întreagă.

Fără îndoială, cel mai vizitat loc este Palatul Imperial cu grădinile Sento, palat situat în Parcul Natural
Gyoen, în apropierea Universităţii Doshisa şi bulevardului Imadegawa. Aici am întâlnit cei mai mulţi europeni, iar grădinile şi clădirile palatului sunt deschise, cu rezervare prealabilă, marelui public.

În apropierea oraşului Kyoto se poate petrece timpul, fie pe malul lacului tectonic Biwa, supranumit „fabrica de perle“, fie în Arashiyama, unde vă puteţi plimba cu ricşa prin pădurea de bambus, puteţi admira mulţimea de kimonouri care vă întâmpină chiar de la gară sau puteţi urca pe munte îmbrăţişând arborii giganţi de tuia până în Parcul Maimuţelor, unde zburdă libere exemplarele de macac japonez. 

Recomandări de călătorie în Japonia

Dacă plănuieşti o vacanţă în Japonia, să nu uiţi că în fiecare staţie de metrou, tren sau autobuz vei găsi o hartă a locului şi foarte multe pliante gratuite despre ce poţi vedea sau ce poţi face şi cum te poţi orienta. Ai grijă că nu se prea vorbeşte limba engleză în mod obişnuit, dar pliantele sau informaţiile sunt dublate şi în engleză.

Climatul este temperat, cu nuanţe subtropicale umede în jumătatea sudică, aşa că ai nevoie de o umbrelă pentru că plouă destul de des sau de un prosop pentru zilele calde cu umiditate peste 71%.

Nu trebuie să-ţi pui în bagaje prea multe produse cosmetice, prosoape, halate sau pijamale ori papuci pentru că dacă alegi să locuieşti la hotel, pensiune sau casă de oaspeţi, indiferent de categoria lor, ai tot ce îţi trebuie în cameră, plus ceai verde şi o prăjitură.

Oamenii sunt frumoşi, expresivi şi disciplinaţi. Nu vorbesc mult şi neîntrebaţi, dar sunt foarte ospitalieri şi zâmbitori acolo unde este cazul. Poţi mânca orice, fără teamă.

În Japonia mâncarea este gustoasă, sănătoasă şi nu conţine ingrediente necomestibile pentru europeni. Sushi, ton, creveţi, supe, mozuka, alge, legume sau sake. Le poţi comanda după cum îţi place să mănânci.Să te obişnuieşti să ţi se mulţumească la orice pas pentru că ai ales serviciile de orice fel şi acceptă salutul respectuos al japonezului însoţit de „Arigatou Gozaimasu!“ (mulţumesc mult).

Costurile unei zile în Japonia

Hotel/per noapte: 7.000-15.000 de yeni (221-474 de lei), cu mic dejun inclus

Masa de prânz: 700-1.500 de yeni (22-48 de lei)
Cina: 1.500-3.000 de yeni (48-95 de lei), fără băuturi incluse
Cafea: 400-600 de yeni (13-19 lei)
Bere (400 ml): 500-700 de yeni (16-22 de lei)
O sticlă de vin: 3.000-6.000 de yeni (95-190 de lei)
Apă sau alte băuturi de la automate: 120-250 de yeni (3,8-7,9 lei)