Istoria insulei Ada Kaleh - misterele paradisului pierdut
0
Ada-Kaleh, Insula Fortăreaţă a fost un loc magic, din apropierea Cazanelor Dunării, o poartă a timpului. Martor tăcut a milenii de civilizaţie, de istorie, insula a trebuit să se supună nedreptăţii istoriei, dispărând sub apele lacului de acumulare de la Porţile de Fier, alături de Orşova veche şi alte aşezări de pe Clisura Dunării.
Dunărea care izvorăşte din Munţii Pădurea Neagră străbătea, în general un drum lin, de la izvoare, până la Cazanele Dunării. Aici ea întâlnea bariera naturală a Cazanelor Mari şi Cazanelor Mici, care practic împiedicau navigaţia. Încă din Antichitate se încercaseră tot felul de mijloace de a trece prin zonă, atât terestru, cât şi pe apă. În secolul XIX, aici exista o categorie specială de navigatori, piloţii de cataracte, oameni încercaţi care ştiau să treacă navele în siguranţă. După traversarea Cazanelor, se deschidea larga perspectivă a Orşovei Vechi şi altarul zeilor, Insula Ada-Kaleh. Descrisă de Herodot, ca fiind acoperită de viţă sălbatică şi măslini, insula amintea şi de expediţiile lui Hercule.
Rând pe rând, geto-daci, romani, daco-romani, turci, austrieci, români au stăpânit insula. Nu de puţine ori au fost aici războaie, fortificaţii. Totuşi, la Marea Unire din 1918, insula a cunoscut ultima jumătate de veac a istoriei sale, într-o pace relativă. Populaţia insulei a fost formată în marea ei majoritate din turci. Aici îşi găsise locul de reculegere Miskin-Baba, ultimul descendent al unei dinastii princiare uzbece, care, în vis a primit porunca profetului Mahomed de a se stabili acolo şi a deveni un model spiritual pentru oamenii de acolo.
Planul de a construi lacul de acumulare al barajului Porţile de Fier a sacrificat insula. Primele plecări ale turcilor au început în 1967. Academicianul C.S. Nicolăescu Plopşor a avut ideea providenţială de a muta cele mai importante elemente ale insulei pe Insula Ostrovul Şimian, de lângă Drobeta Turnu Severin. Austriecii construiseră aici o fortăreaţă, de tip Vauban, în formă de stea, în care, după ce pacea nu mai era întreruptă decât de valurile Dunării, izbindu-se de malurile insulei localnicii se instalaseră, construindu-şi locuinţe.
Casele, spun foştii locuitori erau curate, prevăzute cu toate cele necesare confortului şi igienei personale. Femeile şi bărbaţii îşi aveau fiecare baia lor, existau instalaţii de încălzit apa. Oamenii îşi cultivau în grădini legume, îngrijeau pomii fructiferi, în special exoticii smochini. Insula era o oază de climat subtropical, mediteraneean într-o zonă cu climă temperat continentală, generată de lanţul Balcanilor, care acţiona ca un baraj natural împiedicând întreaga zonă a Severinului, Orşovei să se bucure de aceeaşi climă din Italia sau Grecia.
Pe insulă, se păstra sfânta tradiţie a preparatelor de casă: cafeaua la nisip, rahatul de Ada-Kaleh, a cărui reţetă s-a pierdut odată cu insula, braga, citronada, dulceţurile, baclavalele, halviţa, ţigările.
Insula avea şcoală primară, dispensar medical, geamie, dar şi biserică pentru creştinii din insulă.
La Ada Kaleh exista cel mai mare covor ţesut pentru o moschee din România. Azi, desfăşurat doar pe jumătate, din cauza dimenisunii uriaşe, el este adăpostit de geamia din Constanţa.
Regele Carol II a dat privilegiul scutirii de taxe pentru importuri, în special de tutun. Cei de pe Ada-Kaleh fabricau ţigările ”Cabinet” şi, spun cei care au trăit pe insulă, ţigările de foi, a căror calitate rivaliza cu havanele cubaneze, favoritele Regelui Carol II.
Comuniştii au impus deschiderea unei fabrici de confecţii, au transformat insula într-un bastion, izolând-o de teama presupuşilor agenţi ai regimului sârb, condus de mareşalul Tito, socotit duşman de regimul de la Bucureşti. Ei i-au deportat pe proprietarii celor două fabrici de pe insulă în Bărăgan, ca şi pe alţi oameni a căror unică vină era starea lor materială, care, în ochii autorităţilor îi făcea ”duşmani ai poporului”.
Drama locuitorilor a început cu plecările, apoi cu demolarea caselor şi construcţiile. Moscheea cu minaret a fost minată, deşi există voci care afirmă că în anumite momente, când nivelul scade, s-ar mai vedea vârful ei ieşind din apa Dunării. Comuniştii au mutat o parte a fortificaţiei, care să se vadă de pe malul românesc, la Şimian. Moartea savantului Plopşor în 1968 a însemnat şi moartea proiectului său de a reînvia Ada-Kaleh pe Ostrovul Şimian. Abia în 2005 s-ar fi încercat redeschiderea problemei vechiului Ada-Kaleh, pe baza fondurilor de preaderare, dar totul a rămas la stadiul de intenţie. Goana după integrarea europeană, iluzia efemerei creşteri economice, criza de după 2008 au aşternut uitarea.
Insula nu mai trăieşte decât în lacrimile strămutaţilor. Aceştia, mulţi nişte copii, în momentul dispariţiei paradisului, azi bătrâni în pragul pensiei, suferă azi de reumatism, nereuşind să se adapteze climatului temperat, căldurii sufocante a verii, gerului năpraznic al iernii, la Severin, Orşova, Brăila, Galaţi sau Hârşova, Constanţa unde i-a purtat crudul destin. Alţii mai norocoşi, au reuşit să ajungă în Turcia.
Pe fundul lacului de acumulare a dispărut un vis. Nimeni nu ştie şi nici nu poate evalua valoarea comorii care a fost Insula Ada-Kaleh. Nimeni nu mai ştie dacă bogaţii insulei, deportaţi în Bărăgan sau închişi nu şi-au ascuns prin tainiţele cetăţii stelate agoniseala de-o viaţă sperând la vremuri mai bune, iar soarta să-i răzbune, în sensul că dacă ei nu s-au mai întors nici asupritorii să nu aibă parte de ce e acolo, totul ajungând pe fundul lacului, odată cu insula.
S-a vehiculat ideea de a face excursii cu minisubmarine, de a se încerca expediţii arheologice subacvatice, dar totul nu a fost decât la stadiul de idee. Niciodată salvarea unui paradis nu poate conta pentru noi. Egiptenii, când s-a construit barajul de la Aswan au demontat piatră cu piatră uriaşul ansamblu hypogeu al legendarului Faraon Ramses II şi l-au reconstituit la scara 1:1, pe etajele superioare ale muntelui, originalul ajungând sub apa Nilului (Spencer, Terence (1966). The Race to Save Abu Simbel Is Won. Life magazine, December 2, 1966). Să fi fost numai statutul de fostă colonie britanică a Egiptului de vină, ori alţii ştiu să preţuiască istoria. Sunt azi guverne care investesc milioane de dolari anual pentru cercetări ale comunităţilor ”încremenite” în timp. Ada-Kaleh era picătura de istorie într-un ocean al modernizării necruţătoare.
Azi, prin Orşova şi Severin câte o cafenea tradiţională mai aminteşte de savoarea cafelei la nisip, sau sucului de lămâi proaspete. Turcii care au lucrat acolo au păstrat cu sfinţenie secretul preparării citronadei, după cum nici braga sau rahatul (Loukoumi) de pe Ada Kaleh nu au mai putut fi egalate după scufundarea insulei, în 1970.
Aceasta ar fi, în câteva rânduri imaginea unui paradis dispărut, care putea fi salvat, ale cărui comori culturale şi nu numai ar fi putut încânta generaţii întregi de oameni. Azi Ada-Kaleh trăieşte doar în lacrimile şi amintirile celor nevoiţi să plece din acel loc luxuriant şi învăluit în legendă.
Se încarcă comentariile...
