INFOGRAFIE Topul celor mai ciudate gadgeturi pentru călătorii: valiza-scuter, ghetele pliabile şi bideul portabil

INFOGRAFIE Topul
celor mai ciudate gadgeturi pentru călătorii: valiza-scuter, ghetele pliabile şi bideul portabil

Valiza pe trei roţi, invenţia unui chinez, nu a apărut încă pe piaţă FOTO: Reuters

Bideul portabil, valiza-scuter şi perna în care te poţi ascunde ca struţul sunt câteva dintre  gadgeturile mai puţin obişnuite care promit să ne facă viaţa mai uşoară în călătorii. Dacă nu au nicio utilitate, aceste invenţii sunt, cel puţin, amuzante.

Ştiri pe aceeaşi temă

Gadgeturi şi accesorii există astăzi pentru toate tipurile de turişti: pentru cei grăbiţi, obsedaţi de igienă, care au probleme cu somnul, care vor intimitate sau care stau tot concediul cu teama că vor fi furaţi. Unele gadgeturi sunt mai puţin obişnuite, dar ne fac viaţa mai uşoară în călătorii şi există întotdeauna cumpărători pentru ele, ca dovadă că rezistă pe rafturile magazinelor.

Valiza care se transformă în scuter poate părea o invenţie bizară, dar realitatea este că face transportul bagajelor mai plăcut şi poate face distractivă aşteptarea în aeroport sau în gară.

Borseta rezistentă la apă care se prinde în diagonală pe piept poate părea o invenţie banală, dar este foarte indicată pe plajele din România, dacă nu vrei să rămâi fără bani şi telefon când intri în apă.

Invenţii prea ciudate, cadouri amuzante

Dacă unele gadgeturi sunt utile, există şi altele pe care puţini s-ar încumeta să le încerce, de teamă sau de ruşine. Suportul pentru gât UpRight Sleeper arată ca un instrument de tortură, iar Ostrich Pillow, perna în care te ascunzi ca un struţ, te va face vedetă pe reţelele de socializare. Aceste invenţii pot deveni cadouri amuzante pentru prieteni.

„Gadgeturile bizare au existat dintotdeauna. Dar, odată cu expansiunea electronicelor de consum, producătorii au încercat să iasă din tipare pentru a atrage atenţia“, spune Carol Mangis, senior editor al revistei de tehnologie PC Magazine.

Valiza-scuter, transport rapid

FOTO: Reuters

Cu valiza care se transformă în scuter, căratul bagajelor devine o plăcere. Geamantanul pe trei roţi, invenţia chinezului He Liangcai, poate atinge până la 20 de kilometri pe oră şi poate fi folosit ca mijloc de transport până la aeroport, dar şi în incinta acestuia. Geamantanul are un motor de 20 de cai-putere, este prevăzut cu frâne, acceleraţie, claxon, sistem GPS şi sistem antifurt, iar bateria rezistă până la 60 de kilometri. Gadgetul nu este disponibil deocamdată la vânzare, dar inventatorul spune că nu va costa mai mult de 50 de dolari.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:

citeste totul despre: