Un drum presărat cu mici surprize

Dinspre Constanţa, cel mai scurt drum spre Cetatea Histria traversează Mamaia, trece prin Năvodari, apoi continuă spre nord prin satele Corbu şi Săcele şi, înainte de a ajunge în localitatea Istria, o ia spre est pe DJ 226A. Până aici sunt 50km bătuţi pe muchie, timp în care peisajul a fost variat, iar ochiul călătorului a putut să se minuneze de felurite lucruri. Noţiunea de extravilan pare să fi dispărut din DEX, dovadă construcţiile nenumărate şi-nghesuite geam în geam (gard în gard deja nu se mai poate spune de multă vreme) care au unit practic Năvodariul de Mamaia. Apoi mirările curg una după alta: o parte din clădirile taberelor de copii de la Năvodari arată chiar mai rău decât cetatea Histria în sine, la benzinăria situată chiar la poarta rafinăriei Petromidia preţul carburanţilor este cu aproximativ 10 bani mai mare decât în centrul Constanţei, iar turme de oi deloc puţine pasc peste câmpuri proaspăt săpate, nu se ştie ce.

 

Muzeu renovat, bilete opţionale

La capătul drumului există o parcare cu aproximativ 50 de locuri, o cherhana, un muzeu, şi o alee spre cetatea propriu-zisă. Biletul de intrare nu costă mult (14 lei preţ întreg, 7 lei redus), dar ruperea lui e mai degrabă opţională din păcate, unii vizitatori intrând contra unor sume mai mici introduse direct într-un buzunar. Muzeul arheologic, fondat în urmă cu mai bine de 30 de ani şi renovat recent, arată bine şi îngrijit, dar suferă la capitolul organizare. Dar dacă nu încerci să cauţi o structură anume şi doar preferi să te răsfeţi cu privitul unor obiecte de mii de ani vechime, nu-i nicio problemă.

 

 

Negustorii milesieni de ieri, popândăii de azi

Nici în cetatea propriu-zisă organizarea nu este punctul forte. Există un plan general, la metri buni distanţă de ruinele propriu-zise, după care începi să iei la pas istoria, dar nu ţi-e clar pe unde calci.

 

 

Priveşti câte un zid mai gros şi te întrebi ce încăpere va fi fost aceea, dar în faţa intrării în locul unei plăcuţe care să te lămurească despre ce e vorba, nu se află nimic. Pentru cei mai visători din fire, cadrul de piatră al porţilor poate fi prilejul perfect pentru călătorii în timp şi reverii cu ochii deschişi.

 

 

Asta dacă nu pui la socoteală un mic şarpe confiat de vremea urâtă de sfârşit de martie. Şi popândăii care par să fi închiriat întreg locul pe termen nedeterminat, contra unui serviciu modic: să stea fotogenic la poză atunci când turiştii înţeleg şi importanţa zoologică a unui obiectiv istoric de mare însemnătate. Say cheeeeeese!

 

 

Cifre

1 400 de ani – atât a durat locuirea permanentă a cetăţii, părăsită o dată cu invaziile avarilor.

 

Când să mergi

Vara, dacă eşti mare amator de şerpi, şopârle, târâtoare. În restul anului, dacă nu eşti.

 

Nu rata

Să-ţi prinzi în suflet la loc de cinste un apus de soare pe malul lacului Sinoe.