Haita Land: 3 cabane cu arhitectură ultramodernă în inima munţilor Călimani

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Cabane

Îţi place să petreci timp pe munte? Să adormi uitându-te la stele şi să te trezeşti în miros de brad şi cu pădurea în faţă, dar să nu-ţi lipsească totuşi confortul?

Astfel de locuri am vrut să căutăm pentru tine, dar şi pentru noi, în acest an în care turismul poate fi privit şi ca o relocare cu jobul, o evadare din casele noastre în care ne-am obişnuit deja să lucrăm, ca urmare a pandemiei. Ne-a fascinat atât de mult peisajul de vis dintr-un sat uitat de lume din judeţul Suceava, că a trebuit să-i aflăm povestea.

Undeva în Ţara Dornelor, cocoţate pe munte, departe de civilizaţie şi nu prea, îţi fac cu ochiul trei căsuţe din lemn cu arhitectură ultramodernă, care-ţi propun o atlfel de experienţă pentru vacanţa ta în natură. Căsuţele promovate cu denumirea de Haita Land sau, pe româneşte, Tărâmul Haitei, ţin de satul Gura Haitii din comuna Şarul Dornei, cel mai apropiat oraş de ele fiind Vatra Dornei.

Un teren de vis şi o casă de 100 de ani, la marginea civilizaţiei

cabane de inchiriat construite în inima munţilor Călimani
cabane de inchiriat construite în inima munţilor Călimani

De loc din oraşul Botoşani, Vlad Iftime, soţia sa şi ceilalţi asociaţi ai lor (de profesie arhitecţi, medici, ingineri, IT-işti, jurişti şi manageri) au început să construiască acest aşa-numit Ţinut al Haitei din Munţii Călimani în anul 2018. Era cel mai apropiat munte de ei, iar ei erau pasionaţi de traseele montane. Cu câţiva ani înainte, au greşit drumul şi au dat întâmplător peste terenul unde aveau să  construiască Haita Land, acolo unde se termină asfaltul şi civilizaţia şi începe pădurea Rezervaţiei Călimani. Au fost cuceriţi iremediabil de acest loc, aşa că au decis să îl cumpere şi să îi dea o nouă viaţă. Tot proiectul a început cu acel teren şi o casă veche de 100 de ani, iar ulterior au apărut  „extratereştii” din lemn denumiţi „Pridvor”, casă finalizată în ianuarie 2019, „Sihastru”, inaugurată în mai 2019, şi „Cuib”, în septembrie 2020.

Cele două case mai mici, „Sihastru” şi „Pridvor”, pot fi închiriate în totalitate, „Sihastru” având capacitate de două-trei persoane, iar „Pridvor”, de şase persoane. În „Cuib”, cabana ridicată pe temelia vechii case bătrâneşti găsite pe acea pajişte, există două apartamente ce pot fi închiriate fie separat, fie împreună, ele fiind „legate” printr-o uşă secretă ce poate sau nu să fie deschisă, în funcţie de preferinţa vizitatorilor. Capacitatea acestei case este de opt persoane, câte patru persoane în fiecare apartament.

 Ferestrele pe toată lungimea pereţilor îţi aduc priveliştea în casă

cabane de inchiriat cu ferestre mari
cabane de inchiriat cu ferestre mari

Ce au ele deosebit faţă de alte case şi pensiuni pe care le poţi închiria la noi la munte? „Primul lucru care îmi vine în minte este intimitatea. Casele sunt aşezate la distanţă una faţă de cealaltă, cu drumuri şi alei între ele şi fiecare beneficiază de o curte generoasă. Sunt gândite pe principiul caselor de vacanţă în care oamenii să simtă că aparţin locului”, spune Vlad Iftime, unul dintre proprietari.

Un alt element prin care acesta crede se diferenţiază Haita Land de alte locuri tradiţionale de cazare de la munte este împletirea noului cu vechiul. Locul în care sunt aşezate cabanele este retras, destul de izolat şi are un aer străvechi, însă construcţiile în sine au un design modern minimalist şi toate utilităţile lumii moderne. „E un loc în care te poţi bucura de ambele: vechi şi nou, tradiţional şi modern”, completează Vlad.

Continuarea articolului, aici

Călătorii



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite