Grădini edenice şi muzee halucinante

Vechi şi nou în Lausanne: clădirile de sute de ani şi traseul de suprafaţă al metroului

Muzeul Olimpismului şi Muzeul de Artă Brută se regăsesc într-un loc cu peisaje fascinante. Fără să fie în sine un oraş al extremelor, pe mine Lausanne mă năuceşte întotdeauna, pentru că îmi oferă, deodată şi fără tranziţie, extremele unor trasee posibile, ale turismului citadin.

Neliniştită de vecinătatea cu Geneva cea cosmopolită (trenurile de mare viteză le leagă în jumătate de ceas), Lausanne se vrea mai elveţiană decât Elveţia însăşi, ceea ce - între malul Lemanului, dincolo de care clipesc complice cazinourile franceze, şi Riviera dolce far niente helvetă, desenată de Montreux şi Vevey mai departe, pe malul confederat al cuibului de apă din Alpi - îi reuşeşte în amestecul ingredientelor ei paradoxale.

Cărările mele obişnuite duc din gara veche şi elegantă ca o bătrână doamnă la ora ceaiului, cu metroul cel nou, spre campusul universitar de la Dorigny, ascuns sub dealuri şi înfăşurat în verdeaţa care cucereşte, încurajată ştiinţific, cele mai imposibile betoane ale eficienţei arhitectonice.

Privit din afară, Dorigny pare un uriaş loc de petrecere la iarbă verde, din care se ivesc ici-colo misterioase emisfere fumurii. Şi această insulă a învăţământului superior (dintre cele mai prestigioase în Europa, pentru multe specializări ale sale) se prăvale imediat, în terase, spre lac, unde panglica argintie a promenadei o leagă de plaje, de porturi cochete şi de terenuri de sport.

Muzeul Olimpismului nu e nici el departe, îmbinând în acelaşi stil arhitectura de metal şi sticlă cu statui neo-clasice „la temă": o corabie cu prora înfiptă în dealurile scurte de sub Alpi, neatinsă de scandalurile care agită în ultimele decenii apele CIO. Muzeul Olimpic simbolizează, poate, ceea ce CIO nu mai reuşeşte să fie... şi între toate acestea, pe malul mereu însorit (eu cred sincer că la Lausanne nu plouă niciodată şi rododendronii înfloresc 400 de zile dintr-un an), vile învăluite în lux şi-n mister scandează bogăţii şi vieţi ascunse.

Gargui, vitralii şi terase

Oraşul vechi are în adâncuri straturi arheologice romane bogate (v. colecţiile Muzeului de la Lausanne-Vidy), străzi povârnite, cu case frumos restaurate, cu fântâni şi statui medievale, renascentiste, baroce... deasupra cărora tronează catedrala gotică, ascuţită, înverzită de vreme, cu gargui încruntaţi şi vitralii explodând de culoare.

Sub catedrală, imediat, Palatul Rumine şi esplanada sa uriaşă se oferă hălăduirii fără grija orelor ce trec: oraşul fiind construit pe versantul dinspre lac al Alpilor, din orice punct al său, cu puţin noroc, vezi terasele de dedesubtul celei pe care te afli, lacul, riviera, Franţa de cealaltă parte şi, jur-împrejur, „Alpii cu crestele de gheaţă"...

La Rumine se află muzeele mari ale cantonului, în spaţii dichisite, o librărie mare şi biblioteca cantonală, punţi de sticlă peste curţi interioare şi o cafenea deasupra căreia, prin plafonul translucid, clipoceşte arteziana interioară a palatului. Eu aleg mereu Muzeul monedelor europene, tezaur de istorie bine explicată şi moştenitor al vechii „ciudăţenii" care era Cabinetul de Curiozităţi al Academiei din Lausanne, creat în secolul al 18-lea, un epitom al conceptului european de muzeu.

Turist impenitent, din nou, las în urmă riviera ademenitoare şi urc la Muzeul de Artă Brută, cel mai fascinant muzeu pe care l-am văzut vreodată şi unde frumosul întâlneşte boala psihică: operele de aici au fost colecţionate de psihiatri, mai ales, şi reprezintă creaţii ale unor persoane care nu au avut parte, adesea, nici de o educaţie artistică - dar nici de o identitate socială. Şi totuşi, ce a ieşit din mâinile lor se poate numi artă, ca şi cum arta e ultima pe care, luându-le minţile, boala nu le-a putut-o lua.

La Lausanne cu Ioana Bot

Ioana Bot este critic şi istoric literar, eseist şi eminescolog român, profesor doctor la Universitatea „Babeş-Bolyai" din Cluj. A debutat în revista „Echinox" (1982) şi editorial, în 1990, cu volumul „Eminescu şi lirica românească de azi", la Editura Dacia.

Alte volume publicate: „Trădarea cuvintelor" la Editura Didactică şi Pedagogică (1997), „Jurnal elveţian. În căutarea latinei pierdute" la Casa Cărţii de Ştiinţă (2003), „Semne de carte. Eseuri de istorie literară românească" la Editura Limes (2004), „Sensuri ale perfecţiunii. Literatura cu formă fixă ca încercare asupra limitelor limbajului" la Casa Cărţii de Ştiinţă (2006).

Nu rataţi!

La Muzeul Elysée găsiţi oricând cele mai interesante expoziţii de fotografie din Elveţia. Sălile aflate la cele patru etaje ale clădirii găzduiesc expoziţii permanente şi temporare, structurate pe domenii de interes cum ar fi moda, jurnalismul, publicitatea, precum şi pe teme artistice.

La sfârşitul lunii ianuarie, la Palatul Beaulieu din Lausanne are loc un bine-cunoscut spectacol de modă, „Mari Natal Lausanne", când vizitatorii au ocazia să admire rochii de mireasă concepute de prestigioşi creatori de modă.

Luna aprilie este dedicată în întregime carnavalului. Oraşul se transformă într-un spaţiu al sărbătorii, care etalează arta şi bucuria de a trăi. Carnavalul de la Lausanne înseamnă teatru de stradă, concerte şi încântare pentru papilele gustative, provocată mai ales de cârnăciorii tradiţionali, asezonaţi cu brânză Emmental, cea mai veche marcă din ţara cantoanelor.