FOTO Glasgow, din oraş industrial în leagăn cultural
0
Deşi Londra e prima atracţie a turiştilor care merg în Marea Britanie, oraşul Glasgow pulsează o vibraţie cum nu se regăseşte în Anglia. Scoţienii sunt aprigi, mândri şi prietenoşi.
Pentru cei mai mulţi dintre noi, Glasgow echivalează cu fotbalul – înseamnă rivalitatea dintre echipele Rangers şi Celtic –, este sinonim cu locul în care s-a născut legendarul Sir Alex Ferguson sau, cel mult, cu un kilt, însă oraşul aşezat pe malurile râului Clyde impresionează în primul rând prin oamenii joviali, prin spiritul avangardist şi prin arhitectura victoriană.
Cu un cer aproape mereu încruntat, Glasgow nu este o destinaţie prea sexy, dar pasiunea abundă pe străzile celui de-al patrulea cel mai mare oraş din Regatul Unit. Deşi are o populaţie de aproape două milioane de locuitori, punându-se la socoteală şi suburbiile sale, Glasgow nu este capitala Scoţiei, dar este cel mai important oraş al ţării şi unul dintre principalele centre industriale şi economice din Marea Britanie.
Este un oraş greu de descifrat dacă nu-l pătrunzi cu adevărat. Te poate înşela cu perspectiva lansată în celebrul film „Trainspotting“ al lui Danny Boyle, realizat după romanul cu acelaşi nume de Irvine Welsh. Deşi acţunea filmului este plasată în Edinburgh, o mare parte din scene au fost filmate pe străzile din Glasgow şi într-o fabrică de tutun din oraş. Imaginea lăsată în urmă este cea a unei urbe industriale, un oraş sec pe alocuri, căzut într-o profundă criză economică, prin care tinerii trec doar cu ajutorul heroinei. Cu toate că pelicula din ’96 arată câteva realităţi încă prezente în Glasgow (mai degrabă în partea de est), oraşul respiră un alt aer în 2013.
„LORZII TUTUNULUI“
Istoria ne spune că dezvoltarea oraşului a fost favorizată şi de poziţia sa geografică, pe coasta de vest a Scoţiei, ceea ce l-a transformat în principalul punct pentru schimburi comerciale. Pe lângă importurile de bumbac şi rom, Glasgow a devenit un fel de patrie a tutunului, astfel că în secolul al XIX-lea, „lorzii tutunului“ au contribuit esenţial la creşterea nivelului de trai în oraş şi la ctitorirea a numeroase clădiri victoriene.
Peisajul arhitectural început de Alexander „Greek“ Thompson în secolul al XIX-lea a fost completat de un design modern prin opera lui Charles Rennie Mackintosh, cel care a impus arhitectura art nouveau, şi părintele Glasgow School of Art.
Dacă întrebi un scoţian pentru ce este faimoasă ţara sa, răspunsul va include cu siguranţă şi construcţia de vapoare. „Construit pe Clyde“ a ajuns o expresie celebră în Marea Britanie şi înseamnă un lucru sigur şi bine făcut, aşa cum erau vapoarele cu aburi ale Regatului Unit.
Industrialul Glasgow se simte astăzi ca un oraş care s-a reinventat, care a ştiut să păstreze părţile bune din trecut, să înveţe picanteriile modernismului şi să lase diversitatea să-i şlefuiască inima sau „the toon“, cum o numesc localnicii în dialectul lor. Dincolo de ţipătul comercial al magazinelor din City Centre, zona preferată de turişti, unde întâlneşti la fiecare pas clădiri în stilul victorian şi edwardian, aici se află şi Merchant City – miezul medieval al oraşului.
Eleganţă, stil şi arhitectură medievală în inima oraşului FOTO Shutterstock
Multe dintre străzile din centrul „Bătrânului Glasgow“ au fost denumite după „lorzii tutunului“. Perfect prezervat şi presărat cu edificii istorice, cartierul este dominat de Tolbooth, clădirea în formă hexagonală, şi de turnul cu ceas – rămăşiţele originalului City Chambers, care a fost distrus în incendiul din 1926. Inima oraşului stă şi sub veghea Catedralei Glasgow, construită în stil gotic, în Evul Mediu. În vârful dealului din spatele catedralei se întinde „Oraşul morţilor“, aşa cum numeau victorienii cimitirul Necropolis, unde sunt îngropaţi peste 50.000 de oameni.
Înapoi, în George Square, lumea palpită, zona este exclusiv pietonală, din când în când, mai trece câte un biciclist. Aici, hipsterii sunt trecuţi bine de 30 de ani, iar tinerii se comportă încă precum nişte adolescenţi îndrăgostiţi. Pe jos, ajungi şi în Royal Exchange Square, la coada calului scoţian, unde se află GoMA – Galeria de Artă Modernă – o clădire în stil neoclasic, care găzduieşte lucrări ale artiştilor naţionali şi internaţionali.
VIAŢĂ BOEMĂ
Preţuri mai mici decât în Londra
Meniu prânz cu băuturi: 8-10 lire (9-11 euro)
Taxi – tariful porneşte de la: 2,5 lire (2,97 euro)
Metrou – o călătorie: 1,40 lire (1,66 euro)
Autobuz – o călătorie: 1,90 lire (2,25 euro)
O bere în restaurant: 2,80 lire (3,32 euro)
O cafea în restaurant: 2,10 lire (2,49 euro)
O sticlă de apă: 1,00 lire (1,19 euro)
Muzee: în general, intrare liberă
Aventură prin Marea Britanie
Pentru a ajunge din Bucureşti în Glasgow, puteţi căuta zboruri directe, dar preţurile nu sunt deloc mici (în jur de 300 de euro). Pentru cei care preferă să străbată mai multe oraşe ale Regatului Unit, puteţi lua avionul până la Londra, iar de acolo să rezervaţi un bilet de autobuz la Megabus către Glasgow. Călătoria durează 8 ore, dar experienţa merită, iar preţul este sub 20 de lire (aproximativ 22 euro).
Dar poate cea mai interesantă parte se regăseşte în faţa muzeului: statuia ecvestră a Ducelui de Wellington, pe capul căruia stă aşezat un con de semnalizare în trafic. În ciuda eforturilor autorităţilor de a îndepărta conul, scoţienii îl pun la loc de fiecare dată, astfel încât acest obicei a devenit, în timp, un simbol al oraşului.
Merchant City este un loc care s-a dorit o oglindă scoţiană a pieţei Covent Garden din vestul Londrei. Turiştii pot găsi aici de la branduri celebre, pub-uri şi restaurante până la arta care se petrece în stradă, galerii sau programe culturale şi artistice. În luna septembrie, zeci de mii de vizitatori vin la Festivalul Merchant City. Zona centrală poate fi uşor străbătută la pas, partea mai dificilă apare pe măsură ce urci dealurile pentru a ieşi din freamătul centrului şi a pătrunde în liricul oraşului – West End.
Drumul te va purta inevitabil către una dintre cele mai impunătoare clădiri din Scoţia – Universitatea din Glasgow, un locaş de învăţătură construit în stil gotic, care te face să te gândeşti la clădirea facultăţii pe care ai absolvit-o şi să laşi capul în pământ, ruşinat. Fondată în anul 1451, prestigioasa universitate este a patra ca vechime din Regatul Unit şi este considerată una dintre cele mai importante instituţii academice din Marea Britanie.
La ora 21.00, în luna iulie, atunci când soarele e încă pe cer, în jurul universităţii se-aude liniştea. Studenţii sunt în vacanţă, iar cei rămaşi se pregătesc să iasă în puburi. Străzile sunt largi şi aerisite, casele sunt înconjurate de mult verde, de copacii înfloriţi, imaginea pare mai degrabă un diapozitiv. Coborând de-a lungul Kelvin Way, spre Kelvingrove Park, se ajunge la cel mai mare muzeu de artă din Scoţia – Muzeul şi Galeria de Artă Kelvingrove, unde pot fi văzute şi lucrări semnate de Salvador Dali. Zona abundă în muzee, galerii de artă, cafenele boeme şi o arhitectură care te obligă să te opreşti în stradă pentru a mai face încă o fotografie.
Tradiţia de a pune conul de trafic pe capul Ducelui de Wellington datează din anii ‘80 FOTO Shutterstock
Ashton Lane este un punct fierbinte atât pentru studenţi, cât şi pentru turişti. Este, de fapt, o stradă strâmtă, cu piatră cubică, cu pub-uri, restaurante şi terase, care începe brusc şi se termină la fel, în scurt timp. La ambele intrări câte un busker – muzician în stradă – va zdrăngăni la o chitară.
TRAMBULINA PENTRU TRUPE DE MUZICĂ
Un localnic, întrebat cu ce e Glasgow mai bun decât Edinburgh, a răspuns: „Noi avem muzică!“. Într-adevăr, oraşul care în 1990 a fost ales „Oraşul European Cultural“ naşte trupe din curentele indie, brit, rock sau pop, care au devenit celebre la nivel internaţional. În aproape toate cluburile şi barurile există scene pentru formaţii care cântă live, unii sunt aplaudaţi, alţii fluieraţi, dar pare ca acesta să fie botezul spre succes. Aşa s-a întâmplat cu trupa Oasis, care s-a lansat în pub-ul „King Tut’s Wah Wah Hut“, sau cu cei de la Travis, care au devenit celebri după ce au cântat în barul „Horseshoe“, faimos la rândul său pentru că este cel mai lung bar continuu din Europa, în formă de potcoavă.
Tot la capitolul muzică, Glasgow a primit din partea UNESCO distincţia de Oraş al Muzicii în 2008, având în vedere succesul unor trupe ca Franz Ferdinand, Snow Patrol, The Fratellis şi mulţi alţii. În Glasgow, ritmurile de cimpoi se aud mai degrabă la ocazii speciale sau la seri tradiţionale, îmbibate adânc în bătrânul whiskey.
RIVALITATE PE MAI MULTE PLANURI
Atât de mare este rivalitatea dintre Celtic şi Rangers, încât un meci de fotbal între echipele de juniori ale celor două formaţii reuşeşte să aducă la stadion peste 5.000 de spectatori. Derby-ul „Old Firm“, cum este cunoscut, creează o atmosferă intensă în tot oraşul şi nu de puţine ori incidente violente s-au petrecut în timpul meciului sau după cele 90 de minute de joc. Eternele rivale însă nu se vor întâlni prea curând într-un meci oficial, după ce Glasgow Rangers a fost retrogradată în divizia a treia, în urma falimentului din 2012.
O lume desprinsă din poveşti în Edinburgh, capitala Scoţiei FOTO Iulia Roşu
Scoţienii sunt oameni mândri şi rivali de moarte cu vecinii de la sud, englezii. Şi-ar dori autonomie faţă de Regatul Unit şi se simt jigniţi atunci când cineva îi numeşte „British“ (britanici). Cu toate astea, însă, scoţienii nu se dezic întru totul de stilul de viaţă specific britanic. Pe de altă parte, cei din Glasgow îşi duc războiul personal cu oraşul rival, capitala Edinburgh, pe care nu o consideră autentic scoţiană.
„E un oraş al ipocriţilor cu bani. Sunt atât de mulţi turişti încât devine o provocare să găseşti un localnic pe stradă“, povesteşte Chris, un tip care lucrează la Youth Hostel în Glasgow. Chris îşi laudă ţara, deşi a călătorit în toate colţurile lumii, inclusiv în România, unde a venit voluntar ca profesor de engleză. Îi place în Glasgow fiindcă muzica e bună, lumea e prietenoasă, oamenii sunt relaxaţi şi poţi găsi de mâncare la orice oră, chiar celebrul chef Gordon Ramsay din Glasgow.
Panorma asupra capitalei scoţiene FOTO Iulia Roşu
GASTRONOMIE INESTETICĂ, DAR DELICIOASĂ
Oraşul miroase a curry – o mireasmă familiară de altfel şi în Londra –, nu degeaba Glasgow şi-a primit denumirea de „Capitala britanică a curry-ului“. E greu să găseşti un pub în care să nu se servească mâncare, aşa cum e aproape imposibil să găseşti un colţ de stradă fără un fast-food de „fish and chips“.
Dar bucătăria tradiţională scoţiană, bazată în principal pe multe brânzeturi, lactate, peşte sau carne de oaie şi de vită, pierde teren în faţa gastronomiei indiene şi chineze. Cum se întâmplă în multe oraşe mari din Regatul Unit, şi cartiere din Glasgow sunt ocupate acum aproape exclusiv de minorităţi asiatice.
Cele două feluri de mâncare consacrate sunt haggis şi deep fried Mars bar. Ambele arată la fel de urât precum sună, dar scoţienii par să nu poată trăi fără ele. Pe scurt, haggis este un fel de tocătură din organe de miel amestecate cu ceapă şi condimente, îmbrăcată în stomac de oaie. Ulterior, este pus la cuptor şi trebuie servit neapărat cu un pahar de whiskey.
Cel de-al doilea, deep fried Mars bar, reprezintă fix ceea ce înseamnă şi în limba română: un baton de ciocolată care a fost îngheţat înainte, este învelit într-un aluat folosit de obicei la peşte, apoi scăldat într-o baie de ulei. Reţeta a ajuns un simbol al dietei unei naţiuni bolnave de prea mult zahăr şi grăsimi.
ARHITECTURĂ INSPIRAŢIONALĂ
Ca toate oraşele spintecate de ape, şi Glasgow insuflă melancolie şi invită la plimbări în ceas de noapte pe podul în forma literei „S“, numit de localnici Squiggly Bridge, pe sub podul Kingston Bridge care aduce o aură de linişte, sau pe elegantul Clyde Ark, cu al său design curbat.
Dacă, însă, ţi-ai dori să dai parcurile victoriene din Glasgow pe castelele de poveşti din rivalul Edinburgh, poţi ajunge într-o oră cu trenul sau autobuzul în capitala scoţiană, decupată din poveştile cu prinţese şi zmei. De asmenea, Loch Lomond, cel mai mare loch (lac) din Scoţia, se află la 40 de minute de Glasgow şi oferă panorame spectaculoase.
O viaţă în tihnă la Loch Lomond, al doilea cel mai cunoscut lac din Scoţia după faimosul Loch Ness FOTO Iulia Roşu
Acest material a fost publicat în „Weekend Adevărul”.
Se încarcă comentariile...
