FOTO Zimbrii liberi din Ţarcu

FOTO Zimbrii liberi din Ţarcu

Zimbrii sunt sălbatici, însă periodic se strâng într-un ţarc amenjat pentru controale medicale; Foto: Alexandra Şerban

O scurtă vacanţă petrecută în natură, în preajma zimbrilor, nu este nicidecum un gând nefiresc, cum ar putea părea. O turmă de zimbri zburdă liberă prin Munţii Ţarcu din Carpaţii Meridionali şi poate fi admirată de iubitorii de natură şi deopotrivă de simpli curioşi

Ştiri pe aceeaşi temă

Călătoriile prin Carpaţii României nu au nevoie de promovare. Peisajele, fauna şi flora, apele reci de munte, drumeţiile pe trasee sinuoase, plimbările cu bicicleta ori cu caii, oamenii primitori şi cumsecade de la ţară, toate acestea fac parte din portofoliul stufos al munţilor din inima ţării. Pitorescul e la el acasă, nu există nicio îndoială.
 
Există, totuşi, un detaliu care nu este de trecut cu vederea: după mai bine de 200 de ani, zimbrii umblă liberi prin Carpaţii româneşti. Mai precis, în rezervaţia Măgura Zimbrilor, din Munţii Ţarcu, una dintre cele mai mari zone de sălbăticie din Europa, localizată în raza comunei Armeniş, judeţul Caraş-Severin. Accesul spre Armeniş e uşor: pe şoseaua europeană E70-DN6 Bucureşti-Timişoara, se face oprire pe malul drept al râului Timiş, la 25 de kilometri de municipiul Caransebeş. În comuna Armeniş există şi centrul de informare turistică şi echipele Rewilding Europe şi WWF România care administrează rezervaţia în care trăiesc zimbri. De altfel, este necesar un popas în comună, căci vizita la zimbri trebuie anunţată, programată, după cum cer bunele maniere.

30 de zimbri se află în rezervaţia de la Armeniş, judeţul Caraş-Severin.

Un Babilon în armonie
Pădurile din Munţii Ţarcu sunt un fel de Babilon al zimbrilor. Numai că acesta este unul armonios. Turma ce străbate acum plaiurile româneşti e cosmopolită. Vasăzică, sunt animale aduse din toate colţurile continentului – din Suedia, Olanda, Germania, Elveţia, Belgia, Italia, Ucraina, Polonia, Grecia, Franţa. Iar aceasta nu a fost o piedică în coagularea grupului. Dimpotrivă, s-au obişnuit rapid cu noile condiţii de viaţă. Au învăţat ce înseamnă libertatea şi acum stăpânesc pajiştile şi pădurile şi văile din Măgură.
 
Zimbrii sunt, printre altele, animale cu spirit nobil. Liderul turmei este Romaniţa, o femelă din Haţeg, singurul exemplar venit în Munţii Ţarcu din spaţiul românesc. E acceptat matriarhatul în comunitatea zimbrilor, cu condiţia ca şeful, ales în unanimitate, să aibă coama bogată şi greabănul înalt. Caută protecţie, sunt preocupaţi zimbrii să îşi asigure spatele în faţa potenţialelor ameninţări.
 
Altfel, sunt animale blânde şi sfioase. Nu caută interacţiunile cu alte specii, deşi nici nu fug în cele patru zări. În zilele ploioase stau pitulaţi prin pădure, de parcă nici nu sunt. Când e vreme bună, pasc iarbă ori arbuşti prin luminişuri şi pajişti, se joacă în noroi ori nisip, aleargă în cerc, stau tolăniţi şi privesc absent în jur. E frumoasă viaţa de zimbru.
 
Mai avem nevoie şi de zimbri
 

Cum se identifică o zonă de sălbăticie

O zonă de sălbăticie este, în mod predictibil, acea regiune în care omul nu a intervenit sau în care impactul său este minimum. Totuşi, pentru identificarea unor astfel de areale au fost construite câteva reguli stricte: zona trebuie să fie suficient de întinsă încât procesele naturale să se poată desfăşura în mod firesc şi să aibă un nucleu de minimum 3.000 de hectare. În plus, zonele de sălbăticie trebuie să fie intacte din punct de vedere biologic şi, de asemenea, să fie protejate prin lege. În Europa occidentală aceste areale sunt mai puţine, existând state în care lipsesc cu desăvârşire. În Europa de Est, există încă astfel de spaţii protejate, aşa cum este Delta Dunării în România sau Pădurea Białowieza din Polonia.
Iniţiativa de a repopula cu zimbri Munţii Ţarcu, unul dintre siturile Natura 2000 (n.r. – Natura 2000 este o reţea europeană de zone naturale protejate care cuprinde un eşantion reprezentativ de specii sălbatice şi habitate naturale de interes comunitar), aparţine organizaţiilor de mediu Rewilding Europe şi WWF România, sprijinite de Fondul Mondial pentru Natură şi de Primăria Armeniş, Academia Română, Romsilva şi EBCC (European Bison Conservation Centre).
 
Aducerea zimbrului în sălbăticie nu este vreun moft, vreo poftă elitistă. Nicidecum. Este o necesitate. Specialiştii în mediu îl consideră o „specie-umbrelă“, adică o specie care influenţează habitatul în care trăieşte, care reface un ecosistem prin impactul asupra vegetaţiei, fertilizarea pajişitilor, remodelarea terenurilor. Rezultatul e previzibil, dar important: diversitatea biologică e conservată şi poate chiar creşte în timp. Are natura propriile mecanisme de revigorare. Sunt lecţii despre viaţă şi migraţie, despre supravieţuire şi solidaritate. 
 
Zimbrul se întoarce
Cel mai mare mamifer terestru din Europa a dispărut din sălbăticie la sfârşitul secolului XVIII - începutul secolului XIX. Pe parcursul veacului trecut au existat câteva tentative de reintroducere a speciei pe cale de dispariţie în habitatele naturale din Europa. Cu paşi timizi, s-a reuşit aclimatizarea animalelor la condiţiile naturale în 1951.
 
 În România, ideea a apărut în 1958, când autorităţile comuniste au reuşit să aducă două exemplare din Polonia, care au fost găzduite în 

rezervaţia din Haţeg. De atunci, nu au mai fost înregistrate evenimente notabile. Abia în 1999 iniţiativa a prins mai mult contur, când România a primit sprijinul Băncii Mondiale şi Uniunii Europene. Aşa au fost dezvoltate sau construite, treptat, câteva zimbrării 
pentru reproducerea şi răspândirea speciei în marile ecosisteme forestiere. Astăzi, zimbrii se găsesc în mai multe zimbrării din România: în Rezervaţia de Zimbri „Dragoş-Vodă“ din Neamţ, în Zimbrăria Neagră din Bucşani, Dâmboviţa, în Rezervaţia de Zimbri din Haţeg şi în Valea Zimbrilor din Vama Buzăului, Braşov.
 
România, alături de Polonia, Germania, Belarus, Moldova, Lituania, Letonia, Ucraina şi Rusia, este unul dintre statele care contribuie la reintroducerea animalului în sălbăticie. De altfel, specialiştii americani de la Universitatea din Wisconsin susţin că Munţii Carpaţi ar reprezenta mediul ideal de înmulţire a speciei pe continentul european. În acest moment, în lume trăiesc aproximativ 5.000 de zimbri, dintre care numai 3.400 se află în sălbăticie. 
 

O fiară ce se prinde numai cu puşca

Zimbrul părea să aibă un viitor strălucit, însă istoria sa a fost curmată brusc în prag de secol XIX. Dimitrie Cantemir, domn al Moldovei, mare cărturar şi, printre altele, francmason, relatează în lucrarea sa de căpătâi, „Descriptio Moldaviae“ – redactată între 1714 şi 1716, în limba latină –, în capitolul VII al primei părţi, „Despre fiarele cele sălbatice şi dobitoacele cele domestice“: „Pre munţii despre apus se află o fiară, care mai că a-şi adeveri că este a Moldovei şi se numeşte de locuitori Zimbru. […] O fiară sălbatică şi grabnică şi asemenea ca şi căprioarele se poate urca pre stăncele cele oable; pentru aceea cu greu se poate prinde cu alt chip, fără numai cu puşca. Şi aceasta este fiara a căriea cap l’au luat stemă ţărei Dragoş Voevod Domnul cel dintâi al Moldovei.“
 
Spiritele agile ar putea sesiza că bourul era simbolul Moldovei, iar nu zimbrul. Domnitorul nu era greşit informat. Aşa a fost la început. Dar chiar la momentul în care scria Cantemir, bourii deja dispăruseră. Fuseseră înlocuiţi de zimbri. Inclusiv pe stemă.
 
Ca fapt divers, animalul a mai fost adoptat ca simbol naţional şi de alte state din Europa de Est, printre care Belarus şi Polonia, unde şi astăzi se produce o faimoasă votcă de secară aromată cu iarbă de zimbru din Pădurea Białowieża.
 
Totuşi, simbolul legendar al românilor a fost adus în pragul extincţiei cu nesăbuinţă. Cu puşca, căci altfel nu se putea. Vânatul excesiv, asezonat cu tăierea pădurilor şi extinderea suprafeţelor agricole, a dus la dispariţia zimbrului de pe plaiurile moldoveneşti în anul 1762. Trei decenii mai târziu, în 1790, a fost ucis şi ultimul zimbru din România, în Transilvania.
 
Acesta nu a fost un fenomen strict românesc. De pildă, în Europa de Est, unde se decretase că zimbrii erau, de drept, proprietatea regilor – poloni, lituanieni, ruşi –, s-a instituit la începutul secolului al XVI-lea pedeapsa cu moartea pentru braconarea lor. Chiar şi aşa, ultimul zimbru a fost ucis în Polonia în 1919.
 
În 1927, când unicul zimbru rămas în sălbăticie – undeva prin Caucaz – a fost doborât, în lume mai rămăseseră sub 50 de exemplare. Toate în captivitate, în grădini zoologice. 
 

Cu bicicleta în zimbrărie
Reintroducerea zimbrilor în arealul comunei Armeniş a creat contextul favorabil pentru promovarea ecoturistică a zonei, cu impact pozitiv asupra comunităţii.  În fiecare an, vara, la sfârşitul lunii iunie, se desfăşoară Maratonul Zimbrilor Ţarcu. Concursul în aer liber adună, timp de două zile, sute de împătimiţi ai muntelui şi sportului deopotrivă, care se întrec într-un maraton ciclabil de 75 de kilometri, cu o diferenţă de nivel de 2.500 de metri. Există şi opţiunea unei curse de 35 de kilometri, precum şi o întrecere pentru copii, de numai 6 kilometri. 

 

 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările