FOTO VIDEO Cano Cristales, râul care se transformă în curcubeu o dată pe an

FOTO VIDEO Cano Cristales, râul care se transformă în curcubeu o dată pe an

FOTO canocristales.travel

Cunoscut sub denumirea de „râul în cinci culori“ sau „râul curcubeu“, Cano Cristales din Columbia este una din atracţiile turistice ale lumii care trebuie „pândită“ pentru a fi admirată în toată splendoarea sa. Debutul sezonului ploios transformă apa curgătoare într-un adevărat spectacol doar o dată pe an, iar miracolul durează numai câteva zile.

Ştiri pe aceeaşi temă

Situat în centrul Columbiei, Caño Cristales ar putea să pară un râu ca oricare altul în sezonul uscat. Cu o lungime de 100 de kilometri, apa curgătoare îmbracă haine de sărbătoare la propriu din momentul în care sosesc ploile.

Cano Cristales devine o paletă de culori vii, în nunţe de verde, roşu, albastru, mov şi auriu graţie algelor care cresc pe platoul de roci peste care curge apa cristalină, relatează BBC.

FOTO canocristales.travel

Pentru că râul trece printr-o zonă destul de nepopulată, turiştii au la dispoziţie numai câteva agenţii de turism care organizează excursii în zonă.

FOTO viajesgenesis.travel

În urmă cu câţiva ani, localnicii organizau petreceri câmpeneşti în apropierea râului exact în perioada de înflorire a algelor.

FOTO www.designsnext.com

Cei mai mulţi petrecăreţi nu ţineau cont de fragilitatea covorului de alge şi aruncau gunoaie sau se scăldau în apele colorate alterând frumuseţea locului. 

FOTO news.distractify.com

Acest lucru a determinat autorităţile să permită accesul grupurilor formate din cel mult şapte persoane şi să limiteze accesul în zonă la un număr de 200 de persoane pe zi.

 FOTO YouTube

De asemenea, există locuri selectate unde doritorii pot face baie în râul curcubeu, dar cu condiţia să nu folosească soluţii anti-ţânţari sau cremă de protecţie solară.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:

citeste totul despre: