FOTO Vacanţă la Betleem. Dincolo de zidul de separaţie nu-s decât Dumnezeu şi Deşertul Iudeei

FOTO Vacanţă
la Betleem. Dincolo de
zidul de separaţie nu-s decât Dumnezeu şi Deşertul Iudeei

Betleemul e mai fermecător la răsărit. Fotografii: Alexandra Şerban

O călătorie la Betleem înseamnă mai mult decât pelerinaje la locurile sfinte ale naşterii lui Iisus. Înseamnă cunoaşterea unui popor liniştit, dar în zbucium continuu de zeci de ani. Înseamnă aventuri nocturne prin deşert, cu bediuni şi cămile şi rock şi maşini off road. Înseamnă trăirea unui soi de libertate care e mai degrabă specifică orientului. Sigur, mai poate însemna şi băi la Marea Moartă, şi mâncare delicioasă, şi drumeţii, după gust.

Şoseaua care vine de la Ierusalim este întreruptă de punctul de verificare. Gata, se intră în Betleem. Paşapoartele la control – o rutină neîntreruptă, fără nicio miză pentru turişti. Aşteptările despre ce va să fie oraşul sunt vraişte, va să fie minunat?, va să fie cam trist?, va să fie ce va să fie. Gândurile se întrerup rapid, mintea e asaltată de ştirile despre Palestina din ultimii ani – sunt bine cunoscute, conflictul, protestele, sărăcia, controalele, în fine, toate necazurile – şi de cele câteva repere documentate înainte de călătorie, zidul de separaţie, hotelul cu desenele lui Banksy, mâncarea, locul unde s-a născut Iisus. În fine, primul pas în Betleem a fost făcut cu certitudinea că din toate astea va ieşi o poveste aparte, căci nu se poate altfel când vacanţa e petrecută în teritorii ocupate. A rămas de văzut numai cum se simte la faţa locului conflictul israelo-palestinian – iar concluzia a venit destul de repede: subiectul poate fi evitat, însă nu poate fi ignorat cu desăvârşire, pentru că urmele lui sunt pretutindeni. Se văd până şi din camera de hotel, când dâra de praf roşiatic de la apus se conturează deasupra unei colonii israeliene. Aşa merg lucrurile, nimic de făcut. Poate doar fotografii, dacă tot e vacanţă.

Foto: La marginea oraşului se arată o colonie israeliană

Zidul, ca o galerie de artă urbană


Foto: Unele dintre cele mai cunoscute desene ale lui Banksy se găsesc în Betleem

Prima oprire în descoperirea Betleemului a fost chiar zidul de separaţie. Când actualităţile sunt pline de discuţii despre ridicarea de noi ziduri în vestul ce se autodeclară liberal, avansat şi atent la om, devine necesar să vezi bine ce înseamnă o barieră de beton înaltă de opt metri, în mijlocul unei probleme care n-are rezolvare de zeci de ani. După aproape două decenii de la începerea construcţiei, zidul nu-i decât o declaraţie politică pe-o parte, în timp ce pe partea cealaltă a devenit o uriaşă planşă de desenat. Sigur, graffitiurile au substrat social şi politic. S-a spus deja: conflictul nu poate fi ignorat. Totuşi, desenele şi sloganurile de pe zidul din Betleem au devenit emblematice pentru ideea de rezistenţă nonviolentă şi de luptă împotriva abuzurilor. 

Un exemplu: „When McDonald’s is on the other side of the wall of your outdoor prison. Improvise. Adapt. Overcome“ / „Când McDonald’s este de partea cealaltă a zidului închisorii tale în aer liber. Improvizează. Adaptează-te. Treci peste“, scrie pe zid, motivaţional. În treacăt fie spus, în oraş se găsesc felurite magazine care imită lanţuri internaţionale de cafenele şi de restaurante fast-food şi nimănui nu-i pasă.

Mai cunoscute şi mai de interes sunt, desigur, graffitiurile lui Banksy. Se ştie: Banksy e un artist britanic anonim care face artă urbană, modernă, satirică, cu bătaie la sfera politică. În 2005, a călătorit în Palestina şi a desenat prin Betleem unele dintre cele mai cunoscute opere ale sale. Chiar la intrarea în oraş este porumbelul păcii cu vestă antiglonţ şi cu luminiţa de la luneta sniperului pe piept, iar lângă el a fost aşezată o plăcuţă care le urează vizitatorilor „Bine aţi venit în Palestina. Bine aţi venit în Betleem“. Celelalte desene sunt răsfirate prin împrejurimi, dar nu sunt greu de reperat, nu-i nevoie decât de un minimum de curiozitate.

Foto: Preşedintele SUA, Donald Trump, a devenit o figură des întâlnită pe zidul din Betleem

Un manifest bun de locuit

Foto: Unul dintre dormitoarele din The Walled Off Hotel, desenat de Banksy

Însă cea mai recentă ispravă a artistului e asocierea cu The Walled Off Hotel. Sună ca Waldorf, dar se înscrie în directivele exemplului cu McDonald’s. Hotelul a fost deschis în 2017 şi are un concept distinct: e amplasat chiar lângă zidul de separaţie, unde clădirile fuseseră cam abandonate, şi oferă ca privelişte un câmp gol, turnuri de supraveghere, sârmă ghimpată şi moloz. Interiorul, însă, e puţin mai ofertant. Camerele sunt amenajate sofisticat, dar cel mai important e că aproape în fiecare colţ în care priveşti e un mic act artistic şi câteva dintre dormitoare au fost pictate chiar de Banksy. La ultimul etaj e o expoziţie de artă permanentă, iar la parter a fost amenajat un mic muzeu, care spune povestea conflictului israelo-palestinian din perspectiva palestinienilor şi e singurul de acest gen din ţară. Poate fi răvăşitor, poate fi şi revoltător, dar sigur nu-i confortabil. Este o experienţă subiectivă şi personală, despre care nu se vorbeşte cu lejeritate. Totuşi, când termină turul, vizitatorul poate să cadă pe gânduri la terasa hotelului, cu ochii tot în zid, că n-are altă şansă.

Foto: Vedere de la terasa The Walled Off Hotel

Plimbare contra preconcepţiilor

Oricum, dacă preţurile de la The Walled Off Hotel sunt prea piperate, călătorul poate găsi cu uşurinţă în Betleem hoteluri, restaurante şi terase de toate felurile, unde e bine să caute să mănânce maqluba, hummus, fattoush, tabbouleh, tahini, baba ghanoush, falafel şi alte feluri de mâncare orientale, dar gătite în stil palestinian.

Dacă tot se află pe străzi, vizitatorul poate să îndrăznească să iasă de pe bulevardele principale. Nu-i pericol, în ciuda tuturor prejudecăţilor cu care se pleacă de acasă. Acolo, pe străduţele lăturalnice se vede mai bine faţa poporului. Copii mici care se joacă în mijlocul drumului şi râd şi stau la poze. Tineri care şi-au scos narghileaua în stradă şi se întind la discuţii. Oameni bătrâni care vând în magazine mici, de cartier, şi care nu ştiu engleză, dar te servesc cu zâmbetul pe buze şi nu te trag în piept. Uneori, bonul fiscal e pur şi simplu imposibil de emis. Alteori, pe rafturile magazinelor, e o selecţie de produse mai slabă decât te-ai aştepta, dar şi ce dacă în loc gumă Orbit iei Torbit sau în loc de biscuiţii preferaţi ai laptelui, Petit Beurre? Asta este, conflictul nu poate fi ignorat. Dar cel mai adesea, totul se negociază, iar vânzătorii sunt prietenoşi şi stau la poveşti şi dacă nu cumperi de la ei.

Foto: Secvenţe surprinse dimineaţa devreme în centrul vechi al Betleemului

 

CU AUTOBUZUL E MAI BINE

O călătorie la Betleem din Tel Aviv sau din Ierusalim e simplă şi ieftină. Cea mai bună opţiune e transportul public cu autobuzul, dar există şi posibilitatea de a lua autocare operate de companii private. De asemenea, există autobuze şi către alte oraşe mari din Cisiordania, precum Ramallah, care e capitala Palestinei, Nablus, unde se află ultima comunitate de samariteni din lume, care locuiesc pe muntele Gerizim şi Ierihon, unde se află locul în care Iisus a fost botezat în Iordan de către Ioan Botezătorul.

Dumnezeu e şi-n oraş, şi-n deşert

Într-o călătorie la Betleem nu pot fi trecute cu vederea locurile sfinte. Biserica Naşterii Domnului se află chiar în centrul oraşului, în Piaţa Ieslei. E un loc de pelerinaj la fel de important ca şi Sfântul Mormânt din Ierusalim, numai că aici cozile sunt mult mai mici. Biserica păstrează câteva elemente din secolul al IV-lea, când împăraţii Constantin şi Elena au ridicat o primă basilică, dar se pot vedea şi detaliile din perioadele care au urmat. La subsolul bisericii se află grota Naşterii Domnului. Locul unde se consideră că a avut loc naşterea este marcat cu o stea, iar creştinii care vin să se închine aici pot atinge stânca de dedesubt.

În apropiere de Piaţa Ieslei se află o altă biserică, care e considerată făcătoare de minuni. Grota Laptelui a fost construită în secolul al V-lea, deasupra locului unde Maria, Iosif şi Iisus s-au ascuns când Irod a dat ordin să fie sacrificaţi toţi băieţii de sub 2 ani din Betleem, iar conform tradiţiei, Maria l-a alăptat pe Iisus aici şi o picătură a căzut pe stâncă, colorând-o alb. Astăzi, lăcaşul de cult atrage femei din toată lumea care dau mărturii scrise că au rămas însărcinate, în ciuda diagnosticelor puse de medici, după ce au consumat un praf alb, pilit din pereţii grotei. Un alt loc de pelerinaj important pentru ortodocşi este Mănăstirea Sfântului Sava, care se află în mijlocului deşertului, în afara Betleemului. Mănăstirea de pe Valea Cedronului este de călugări, iar femeile n-au voie să treacă dincolo de zidurile de piatră. Asta nu le împiedică, totuşi, pe credincioase să aştepte la poartă să iasă un călugăr care împarte mir şi iconiţe şi, în plus, ştie şi puţină română: „Doamne ajută!“.

Foto: Un alt loc de pelerinaj important pentru ortodocşi este Mănăstirea Sf. Gheorghe Hozevitul, care se află în Deşertul Iudeii, la 20 de kilometri de Ierusalim în direcţia Ierihonului. În această mănăstire se află moaştele sfântului Ioan Iacob Hozevitul, din Neamţ, unul dintre cei mai recenţi sfinţi canonizaţi de BOR.

A se lua în deşert numele lui Ian Curtis

Betleemul e mai mult decât o destinaţie de vacanţă cuminte. Se poate şi cu aventură. Iată, de pildă: te trezeşti la 1.00 noaptea, te echipezi de munte şi urci într-un microbuz, iar la ora 2.00 eşti deja la marginea Deşertului Iudeei. Călăuza împarte nişte lanterne mici şi se porneşte la drum. Deşertul se întinde infinit în faţă, cu văi şi coline, bolovănos, şi dacă e lună plină se vede bine, nici nu-i nevoie de lanterna călăuzei. Doar prin povârnişuri mai abrupte, lumina poate ajuta la prevenirea ruperii picioarelor pe stânci. Altfel, se merge aşa vreo nouă kilometri. Se merge prin noapte, la lumina lunii, în şir indian. Se merge în tăcere o vreme, apoi cineva observă un scorpion specific Deşertului Iudeei, altcineva anunţă că pe aici umblă şi hiene, dar nu se dau la oameni. Şi, la un moment dat, după nevoi, când liniştea acestui pustiu stâncos a fost îndeajuns, se poate lua în deşert numele lui Ian Curtis – care cântă dumnezeieşte melodia „Wilderness“. Acesta nu e, totuşi, vreun imperativ. Se poate lua şi numele lui Enrique Iglesias, şi-al lui Mozart, le tolerează pe toate deşertul. La capătul celor nouă kilomeri se află o faleză abruptă la Marea Moartă, de unde se poate privi răsăritul – împreună cu orice alte activităţi asociate momentului. Dimineaţa se încheie cu o plimbare în portbagajul unor maşini off road, prin acelaşi deşert al Iudeei, către tabăra unor beduini care au pregătit micul dejun. După-amiaza, dacă se pofteşte, se poate încheia la plajă, la Marea Moartă.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările