FOTO Oraşe europene care merită „sacrificarea“ unui concediu, chiar dacă nu fac parte din elita Paris, Londra, Roma

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Europa se rezumă pentru mulţi la bifarea unor destinaţii considerate obligatorii pentru orice turist care se respectă. Însă nu ar trebui să trecem cu vederea oraşe mai mici, dar poate la fel de interesante şi pline de surprize plăcute. Huffington Post a făcut o listă, pe care este inclusă şi România, a locurilor care merită atenţia măcar preţ de un city break.

Odată vizitate oraşele clasice europene, ar trebui să ne orientăm interesul spre zone de care cu siguranţă am auzit, dar pe care poate nu ne-am gândit să le includem pe lista preferinţelor noastre.

Budapesta, Ungaria

Publicaţia Huffington Post a făcut mai mai multe recomadări în acest sens şi dacă Budapesta, în Ungaria, este o capitală europeană vizitată  şi de foarte mulţi români, graţie vecinătăţii, dar şi a frumuseţii locului, turiştii din zone mai îndepărate ale globului ajung mai greu să colinde Buda şi Pesta.

image

FOTO tripadvisor.co.uk

Plasată tot mai des printre cele mai frumoase şi romantice capitale din Europa şi datorită Dunării, care împarte oraşul în două, Budapesta se poate mândri cu bucătăria specifică, dar şi cu un trecut istoric interesant, de care aduc aminte o mulţime de clădiri istorice, muzee şi monumente. 

Cork, Irlanda

Cork este supranumită „adevărata Capitală a Irlandei“, deşi Dublin este un oraş care, la rândul său, are ce să-i ofere călătorului însetat de cunoaştere, dar şi de o bere bună.

image

FOTO tripadvisor.com

Pe de altă parte, Cork este raiul celor care caută o atmosferă de relaxare totală, cu localuri unde se mănâncă bine, ca acasă la mama irlandezului de rând, cu oameni prietenoşi, cu care poţi lega prietenii într-un pub, la un pahar de bere Guiness, în timp ce asculţi muzică live.

Lyon, Franţa

Viaţă de noapte vibrantă, suplinită ziua de o ofertă culturală deosebită, graţie muzeelor dintre cele mai diverse, (merită atenţie Muzeul de arte frumoase) şi parcurilor, Parc de la Tete d’Or fiind cel mai mare parc din Franţa, fac din Lyon o „bijuterie“ a turismului european. 

image

FOTO wikipedia.org

Nu sunt de neglijat nici cumpărăturile pe care le puteţi face la Lyon, care concurează ca ofertă Parisul, dar la preţuri mult mai rezonabile.

Helsinki, Finlanda

Jurnaliştii de la Huffington Post descriu capitala Finlandei ca un oraş „îndrăzneţ“, cu o personalitate aparte. Localizat în golful Finladei, portul este locul unde te poţi relaxa privind, pur şi simplu, feriboturile care vin şi pleacă fără încetare.

image

FOTO beauty-places.com

De asemenea, muzeele, experinţa unei saune finaldeze tradiţionale sau relaxarea în nenumăratele parcuri şi alte zone verzi ale oraşului, fac din Helsinki o destinaţie care merită o vizită de câteva zile.

Freiburg im Breisgau, Germania

Oraş universitar şi o oază de verdeaţă în acelaşi timp, Freiburg im Breisgau te întâmpină cu o atmosferă desprinsă parcă din cărţile cu istorisiri medievale.  

image

FOTO wikipedia.org

Freiburg im Breisgau se numără printre cele mai „verzi“ oraşe din lume, iar locuitorii nu precupeţesc niciun efort pentru a-şi păstra renumele: case prietenoase cu mediul înconjurător, foarte puţine maşini şi utilizarea, pe cât posibil, a energiei solare. Încă un atu este localizarea oraşului în imediata apropiere a superbei Păduri Negre.

Göteborg, Suedia

Göteborg este o versiune mai puţin scumpă a unei alte destinaţii turistice interesante, Stockholm. Nenumăratele cafenele hip, locuri la modă în care tineri se întâlnesc la o cafea bună pentru a socializa, o arhitectură îndrăzneaţă, care atrage atenţia, şi o mulţime de străduţe unde meşteşugari locali îşi vând micile „opera“ de artă. 

image

FOTO e-architect.co.uk

Pentru cei care vor să se simtă din nou copii, parcul de distracţii Liseberg este o variantă excelentă. Turiştii cu porniri de exploratori pot face o excursie arhipelagului din apropiere, Helsinki fiind înconjurat de apele mării Baltice şi având propriul său arhipelag.

Porto, Portugalia

Istoria bogată, care datează încă de pe timpul romanilor, recomandă Porto ca destinaţie turisitică pentru cei care doresc să descopere un oraş-port fermecător şi romantic, plin de culoare.

image

FOTO tuitravelcenter.ro

Centrul istoric al oraşului, cunoscut ca districtul Ribeira, Muzeul de Artă Contemporană şi Casa Muzicii sunt numai câteva dintre obiectivele pe care ar trebui să nu le rataţi. Bonus: Porto este locul de naştere al faimosului vin de porto, aşa că pregătiţi-vă să savuraţi unul dintre cele mai bune licori bahice din lume.

Granada, Spania

Oraşul Granada este localizat în Andaluzia, o comunitate spaniolă autonomă.

image

FOTO wikimedia.com 

Nu rămâne decât să pomenim de Alhambra, palatul maur şi citadelă ca să se contureze tot atâtea motive pentru care ar fi bine să ajungeţi aici, lăsând de-o parte tinereţea care vibrează între zidurile încărcate ale oraşului dăruit cu o istorie multiculturală.

Maastricht, Olanda

Un alt oraş universitar, Maastricht, nu este doar tineresc, ci şi sofisticat. 

image

FOTO wikipedia.org

În mod obligatoriu trebuie să vizitaţi cele două pieţe principale ale oraşului: Vrijthof  - renumită pentru catedrala de aici, pentru barurile şi restaurantele la modă, şi Markt – care găzduieşte primăria. Interesat este să descoperiţi reţeaua subterană de tunele a oraşului, care poate fi vizitată în timpul unor tururi organizate cu ghid.

Gent, Belgia

Gent este un orăşel fermecător, modern, dar cu o istorie care „respiră“ prin intermediul arhitecturii clădirilor ce se oglindesc în apa canalelor.

FOTO wikipedia.org 

Castelele Gravensteen şi Belfry, alături de Mănăstirea Sint-Pieter sunt „piese de rezistenţă“ în Gent. 

Bucureşti, România

„Bucureştiul a fost numit pe vremuri „Micul Paris“ şi nu este greu de observat din ce motiv. Oraşului îi sunt caracteristice străzile largi şi drepte, străjuite de copaci şi arhitectura în stilul Belle Epoque, un indiciu al trecutului său elegant“, conform Huffington Post.

image

FOTO liberalyouth.org

Jurnaliştii americani consideră, de asemenea, că Bucureştiul este gazda unora dintre cele mai bune muzee din România, fiind presărat cu „parcuri cochete“ şi renumit pentru „viaţa de noapte vibrantă“.

Innsbruck, Austria

Innsbruck este capitala regiunii Tirol, din vestul Austriei. Aşezat într-o vale şi înconjurat de munţi, oraşul le oferă zilnic turiştilor ocazia de a vizita Platul Imperial, să se plimbe cu funicularul şi să se încălzească seara în puburi, cot la cot cu localnicii.

image

FOTO eurotv.ro 

Genova, Italia

Italia nu duce lipsă de oraşe superbe, dar Genova este unul dintre cele mai frumoase şi mai neglijate din punct vedere turistic, în opinia jurnalilştilor de la Huffington Post. O plimbare pe străduţele bătute de vânt ale vechiului oraş maritim, printre clădirile colorate, se poate dovedi o experienţă de neuitat. 

image

FOTO nozio.com

Vechiul port al oraşului, Porto Antico, are o promenadă mărginită de palmieri, cu o mulţime de cafenele şi un acvariu care merită o vizită. Străduţele pietruite şi catedrala San Lorenzo fac parte, la rândul lor, din farmecul oraşului.

Bratislava, Slovacia

Bratislava combină în mod aproape perfect natura şi viaţa urbană. Dunărea şerpuieşte prin oraş, iar Carpaţii Mici sunt la o aruncătură de băţ.

image

FOTO travelandscape.ca

Oraşul vechi (Starý Mesto) îşi încântă vizitatorii cu clădiri din secolul 18, cafenele liniştite, totul „vegheat“ de Castelul Bratislava.
 

Odense, Danemarca

Odense este micuţa capitală a celei de-a treia insule ca mărime din Danemarca, Funen. Interesant este că aici s-a născut Hans-Christen Andersen, motiv suficient de puternic pentru a-i atrage pe îndrăgostiţii de poveşti.

image

FOTO orangesmile.com

Printre atracţiile din zonă se numără muzeul în aer liber Satul Funen şi Grădina Zoologică din Odense, laolaltă cu mulţimea de restaurante şi cafenele.

Ljubljana, Slovenia

Capitala Sloveniei ar putea concura cu şanse mari la titlul de cel mai frumos oraş european. Mixul de culturi, printre care cea germană, slovenă şi mediteraneană, o transformă într-o destinaţie extrem de interesantă.

image

FOTO ljubljana-accommodation.si

Nu departe de centrul oraşului puteţi vizita un castel medieval care întregeşte farmecul oraşului.

Basel, Elveţia

Situat pe malul râului Rin, în apropierea graniţelor cu Germania şi Franţa, Basel are, la rândul lui, acel aer de multiculturalitate, plus că oraşul are cea mai mare concentraţie de muzee din Europa.

image

FOTO myswitzerland.com

Manchester, Marea Britanie 

Manchester este faimos, în primul rând, pentru dragostea locuitorilor faţă de echipele locale de fotbal, pentru muzica bună care se naşte aici, dacă ţinem cont de faptul că de aici au plecat trupele Smiths şi Oasis, şi pentru atmosfera prietenoasă.

image

FOTO globalhotelexchange.com

Centrul de artă Lowry este un loc perfect pentru iubitorii de cultură, pasionaţii de cumpărături ar trebui să dea o tură pe la Affleck's Palace, pentru ca serile să fie rezervate petrecerilor pline de spirit care au loc în numeroasele puburi din Manchester.

Split, Croaţia

Vechiul şi modernul se împletesc minunat în acest oraş. Palatul lui Diocleţian, obiectiv aflat în Patrimoniul UNESCO, alături de peisajele de o frumuseţe picturală, datorită aşezării oraşului pe coasta dalmată, şi de restaurantele în care se mănâncă extraordinar fac din Split o adevărată oază turistică.

image

FOTO destinationtravel.ro

Brno, Cehia

Situat în provincia Moravia, Brno este al doilea oraş ca mărime din Cehia, după Praga. Spre deosebire de capitala ţării, Brno nu este la fel de cotropit de turişti, dar nu pentru că nu ar avea ce să vadă sau să facă aici.

image

dumbell.physics.muni.cz

Oraşul abundă în activităţi culturale publice, precum şi în obiective turistice precum castele, muzee, cripte, biserici. Nu sunt de ignorant vinurile şi bucătăria locale.

Toruń, Polonia

Un oraş gotic liniştit, spre deosebire de surorile Varşovia şi Cracovia, Torun este în primul rând un obiectiv istoric.

image

FOTO bestourism.com

Se spune că a fost ridicat de cavalerii teutoni şi aici a văzut lumina zilei Nicolaus Copernic, vestitul astronom şi cosmolog, matematician şi economist, preot şi prelat catholic.

Bergen, Norvegia

Când spun Norvegia cei mai mulţi se gândesc la Oslo, dar Bergen merită atenţie, fie şi numai pentru că se laudă cu un chei hanseatic superb şi pentru că este o „poartă“ către vizitarea unor fiorduri extraordinar de frumoase, printre care Sognefjord.

image

FOTO classictravelling.com

Călătorii



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite