Una dintre ele, desprinsă din DN1 şi uşor de recunoscut fiindcă i s-a adăugat un A în coadă, trece prin Vălenii de Munte, şerpuieşte prin Măneciu, se strecoară pe la Cheia şi iese în apropiere de Braşov via Săcele. Pe la începutul lunii iunie, ros de dorinţa de a vedea un pic din frumuseţile Ciucaşului şi sfidând avertismentele colorate ale meteorologilor care anunţau că cerul se va rupe şi din el va cădea multă apă, am plecat spre Cheia.

Destinaţia a fost de fapt Muntele Roşu, un loc despre care mulţi m-au prevenit că a) e frumos, dar populat şi b) e frumos, populat, dar greu accesibil, asta dacă ai un minim de milă pentru maşina şi coloana ta vertebrală. Nu am. Până în Cheia, drumul e bun, cu asfalt rezonabil, ace de păr cumsecade, două benzi, tiruri, peisaje. Rând pe rând pe stânga se zăresc trei indicatoare care trimit spre mânăstiri: Crasna, Suzana, Cheia. Şi nu ştiu cum se face, dar ordinea asta în care îţi ies în cale ar trebui să fie şi cea în care să alegi să le vizitezi.

Crasna e un loc liniştit, retras, cu mii de flori, unde ajungi după un forestier de vreo 8 km, flancat strategic de fragi. Ajuns aici, fie că eşti sau nu dus la biserică sau atras de cele sfinte, îţi dai seama că raiul s-ar putea să fie mai concret decât ţi-ai fi închipuit vreodată. Miresme de flori prin aer, zâmbete şi figuri relaxate în jur, călugări care au multe locuri de cazare şi pentru care nu percep taxă (sic!), curăţenie şi aer tare de munte. Frumos, de revenit.

Mânăstirea Cheia în schimb nu e deloc retrasă, de la drumul naţional pe jos mai sunt 100 de metri. Datează din secolul al XVIII-lea. Iar în biserica mai mică, pe peretele din stânga, unde de obicei sunt zugrăviţi ctitorii, se poate vedea portretul Regelui Mihai. Cu bucle. La numai câţiva ani. Punctul principal de atracţie însă la Cheia este peisajul, mânăstirea fiind străjuită de creasta spectaculoasă Gropşoarele-Zăganu, peste care trece un traseu marcat cu cruce roşie, extrem de spectaculos, dar destul de solicitant fizic. Din Cheia până la fosta cabană Ciucaş, actual hotel în toată regula aproape terminat, se fac 5-6 ore. Timp în care zările deschise larg împrejur bucură ochiul, iar cele câteva cabluri înfipte-n stâncă pe parcurs mulţumesc pofta de aventură a oricui.

La scurt timp după ieşirea din Cheia un indicator vechi şi ruginit arată „Muntele Roşu - 3km“. Drumul începe să şerpuiască în serpentine accentuate, în dreapta, prin pădure, moment în care maşina, indiferent de marcă, model sau echipare, constaţi că s-a ales cu o dotare opţională nouă – masajul în scaune. Resturile de asfalt şi şanţurile adânci scobite de-a curmezişul te fac să înţelegi un pic cum simte lumea un bolnav de Parkinson. Probabil că drumul nu a mai fost reparat din vremea când paritatea numărului de la maşină conta. Noroc că e scurt.

Odată ajuns în poiană recunoşti că da, priveliştea e faină. Se vede culmea Gropşoarele-Zăganu mult mai bine decât de la Cheia, parcă poţi s-o atingi. Probabil că asta se datorează şi altitudinii, sunt totuşi 1280 de metri, cu vreo 500 peste nivelul drumului naţional. După ce bucuria momentului trece, începi să-ţi dai seama însă că opţiunile de a-ţi petrece noaptea sunt... hmmm... relativ descurajante. Şi nu neapărat din cauza condiţiilor din cabană, despre care nu mă pot pronunţa în cunoştinţă de cauză, ci din pricina uneia dintre minunile lumii contemporane – grătaragiul care, sfidând legile fizicii, este în stare să facă focul şi pe cea mai cumplită ploaie. Şi face asta oricum, numai în tăcere nu. Toată zona sudică a poienii, mai ales înspre liziera pădurii, este ticsită de corturi, grătare, muzică. Fumul gros amestecă arome diferite – mici, ceafă de porc, pulpe, costiţe, astfel încât numai un nas experimentat mai poate face diferenţa.

Cu speranţa bine ascunsă în suflet că nepăsarea autorităţilor locale va continua, iar drumul îşi va vedea mai departe de dezagregare, selectând maratoniştii friptangii, o iei uşor în sus spre observatorul seismic (cochetă clădire) lângă care se află şi un refugiu salvamont. Şi după ce treci printr-o turmă de oi care îţi va linişti definitiv simţurile, poţi să te aşezi senin în poteca marcată cu triunghi roşu (care urcă spre Muntele Roşu şi apoi ajunge la întretăierea Culmii Stâncoase cu Gropşoarele, după vreo oră şi jumătate de efort mediu). Soarele pare că apune aici numai ca să-ţi facă ţie o bucurie.

 

Cifre:

  • Bucureşti-Muntele Roşu: 140km.
  • Camera dublă/noapte în cabana Muntele Roşu: 80 de lei.
  • O porţie de friptură de urs: 70 de lei.

Când să mergi:

  • Dacă faci parte din specia grătaragiului de meserie, pentru care mersul la munte nu înseamnă decât a mânca la altitudine, vino oricând. Sau mai bine nu, mergi pe Valea Cerbului ori la mall.
  • Dacă vrei drumeţie, vino prin toamnă, în cursul săptămânii. Va fi linişte, colorat, iar Tigăile Mari, Babele la Sfat, Turnul Goliat şi Ciucaşul au un farmec aparte.

Nu rata:

  • Cum vii dinspre Bucureşti, înainte de Măneciu Ungureni, în localitatea Homorâciu, fă stânga spre Mânăstirea Crasna şi bucură-te de ce vei găsi acolo.