FOTO Locuri pe care ar trebui să le vizitezi înainte să fie prea târziu

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Taj Mahal ar putea să fie închis în următorii cinci ani de autorităţile indiene FOTO en.wikipedia.org
Taj Mahal ar putea să fie închis în următorii cinci ani de autorităţile indiene FOTO en.wikipedia.org

Schimbările climatice şi numărul crescut de turişti ar putea să ducă la dispariţia sau la impunerea de restricţii de vizitare a unora dintre cele mai frumoase destinaţii din lume.

Nu numai anumite specii de animale sau culturi unice în lume sunt ameninţate cu extincţia de schimbările de climă şi de efectele progresului. Obiective turistice şi oraşe întregi se află pe lista neagră a timpului, iar câteva dintre acestea au fost trecute în revistă de ghidul de călătorie fodors.com. 

Taj Mahal

Cel mai complex mausoleu al lumii, construit în secolul al-XVII-lea, Taj Mahal a fost ridicat de împăratul Shah Jahan în memoria soţiei favorite, Mumtaz Mahal, care a murit la naşterea celui de-al 14-lea copil. Palatul situat în localitatea Agra, în apropiere de capitala Indiei, New Delhi, este vizitat de peste 3 milioane de turişti în fiecare an. De asemenea, poluarea din zonă a afectat deja marmura care acoperă monumentul, aşa că albul strălucitor a căpătat o nuanţă gălbuie. Reprezentanţii UNESCO şi mai multe organizaţii neguvernamentale fac presiuni ca autorităţile din India să închidă Taj Mahal, aceştia avertizând că structura exterioară a clădirii a fost afectată de-a lungul timpului. Autorităţile se pare că iau în calcul posibilitatea de a fereca porţile monumentului în următorii cinci ani.

Insula Paştelui

Faimoasa Insulă a Paştelui, localizată în Chile, cunoscută pentru ansamblul de 887 de moai, figuri umane monolitice sculptate în piatră, ar putea să devină destul de greu accesibilă turiştilor în viitorul apropiat. În zonă locuiesc numai 5.000 de persoane, dintre care mai puţin de jumătate sunt urmaşi ai străvechii civilizaţii Rapa Nui, iar lucrările de dezvoltare a insulei, printre care deschiderea un complex turistic de lux, i-a îngrijorat pe localnici. Aceştia se tem că numărul de turişti va creşte considerabil în perioada următoare şi militează pentru luarea de măsuri care să limiteze vizitele în scop turistic.

image

FOTO en.wikipedia.org

Antarctica

Conform unor cercetări efectuate de NASA, continental îngheţat se topeşte încet, dar sigur. De ceva timp au fost demarate operaţiuni prin care se încearcă evitarea acestui proces care pune în pericol echilibrul planetei. Iar printre primele măsuri se numără restricţionarea drastică a numărului de turişti, pentru a minimaliza pe cât posibil impactul turismului asupra mediului înconjurător. De exemplu, navele de croazieră cu mai mult de 500 de pasageri la bord nu mai au voie să navigheze în apropierea gheţurilor. Pe de altă parte, Asociaţia Internaţională a Operatorilor de Turism din Antartica are în vedere implementarea unui regulament strict pentru dezvoltarea turismului preventiv şi responsabil.

FOTO en.wikipedia.org

Machu Picchu

Dezvoltarea urbană şi fluxul de turişti, aproximativ 2.500 zilnic, afectează din ce în ce mai mult acest bastion al civilizaţiei incaşe situat în Peru. Popularitatea de care se bucură „Cetatea pierdută“ în rândul turiştilor se dovedeşte un inamic de temut. Fundaţiile de piatră au fost afectate de eroziune şi s-a semnalat chiar şi prăbuşirea unor părţi din construcţie din cauza alunecărilor de teren. Facilităţile turistice se dezvoltă tot mai aproape de străvechiul oraş, obiectiv turistic aflat sub înalta supraveghere a UNESCO.

image

FOTO machupicchu.org

Kilimanjaro

Puţine locuri din lume sunt la fel de pitoreşti precum acest impresionat munte vulcanic, botezat „Muntele înzăpezit“ de localnici. Cel mai înalt vârf muntos din Africa reprezintă un adevărat magnet pentru călători şi alpinişti din întreaga lume. Un studiu realizat de Academia Naţională de Ştiinţe arată că zăpezile de pe vârf vor dispărea în următorii 20 de ani, luând în calcul că 85% din strat s-a topit în ultimul secol.

image

FOTO en.wikipedia.org

Marea Barieră de Corali

Cunoscută ca una dintre cele mai bune destinaţii pentru scufundari din lume, paradisul subacvatic din Australia este în pericol de dispariţie din cauza temperaturii în creştere a apei oceanului şi a poluării. Conform unui raport emis de Grupul Interguvernamental pentru Studiul Schimbărilor Climatice, reciful vechi de 7.000 de ani se de dezintegrază rapid şi ar putea să nu mai existe peste 40 de ani. 

FOTO australiangeographic.com.au

Marea Moartă

Aflată la graniţa Israelului cu Iordania, Marea Moartă ar putea să sece în următorii 40 de ani. Marea a pierdut o treime din volumul de apă în ultimii 20 de ani şi procesul continuă. În dorinţa de a stopa fenomenul, autrorităţile israeliene au propus construirea unui canal pentru a aduce apă din Marea Roşie.Totuşi, specialişii au avertizat că riscurile ecologice sunt extrem de mari, proiectul urmând să compromită definitiv ecosistemul Mării Moarte. De exemplu, proiectul ar putea să ducă la înmulţirea alegelor în Marea Moartă, unde nu supravieţuieşte nimic din cauza salinităţii de peste 30%.

image

FOTO en.wikipedia.org

Veneţia

Oraşul plutitor al iubirii ar putea să aibă parte de soarta Atlantidei şi să fie înghiţit de ape în viitorul apropiat. Nivelul mării creşte în fiecare an cu până la 6 mm, aceasta fiind cea mai mare ameninţare la adresa integrităţii frumoasei localităţi italiene. Arhitecţii avertizează că fudaţiile clădirilor sunt din ce în ce mai şubrezite de inundaţiile frecvente, iar armatele de milioane de turişti nu fac decât să grăbească sfârşitul Veneţiei. Speranţa localnicilor stă în „Proiectul Mose“, care presupune construirea a 79 de bariere de oţel pe fundul Mării Adriatice, bariere ce vor fi acţionate în timpul valurilor mari. Costul lucrărilor a fost estimat la 4,7 miliarde de euro.

image

FOTO telegraph.co.uk

Călătorii



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite