FOTO Formaţiunile în formă de penis din „Valea Iubirii”, preferatele turiştilor

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Faimoasa regiune Cappadocia, Turcia, a „îmbarcat” un număr mare de turişti în baloane cu aer cald pentru a vizita pădurea stâncilor în formă de falus. Acestea arată precum un omagiu adus de natură masculinităţii şi s-au format prin eroziunea rocilor vulcanice.

Numărul turiştilor care vizitează regiunea Cappadocia a ajuns la un million anul trecut, conform oficialilor din domeniul turismului, care au monitorizat creşterea interesului pentru zona din estul Anatoliei, Turcia, din ultimii ani.

Aceste roci care stârnesc zâmbetele şi curiozitatea turiştilor sunt rezultatul unor erupţii vulcanice antice, petrecute la sfârştul epocii Miocene ( cu peste trei, până la nouă milioane de ani în urmă).

image
image

Erodate de apă şi de vânt, rocile au format un peisaj neobişnuit, având înălţimi de până la 40 de metri. Capadoccia este, datorită acestor formaţiuni, considerată una dintre cele mai populare destinaţii pentru baloanele cu aer cald. Fotografa Karsten Wrobel a capturat numeroase imagini care înfăţişează incredibilele roci, în timp ce se afla în vacanţă cu partenerul său.

image
image

„Am vizitat de mai multe ori «Valea Iubirii» . Am mers acolo şi singuri, dar şi cu ajutorul gazdei noastre. Am încercat să vizităm regiunea atât la răsărit, cât şi la apus, pentru a surprinde formaţiunile în bătaia luminii calde, aurii. Într-o dimineaţă am urcat cu balonul cu aer cald pentru a prinde răsăritul. Chiar dacă era miezul iernii, erau peste 50 de baloane în aer. Am stat acolo, în aer, aproximativ o oră”, a povestit Wrobel.

Pe lângă minunăţiile create de natură, turiştii mai sunt atraşi şi de peşterile create de locuitorii zonei. 

image
Călătorii



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite