FOTO Bâlea Lac pentru începători, de la sanctuar la bazar: pe urma caprelor negre, printre maşini şi tarabe
0Dacă n-aţi fost niciodată la Bâlea Lac sau n-aţi văzut Transfăgărăşanul decât la televizor, acum ar fi un moment bun să o faceţi: aveţi nevoie de un weekend liber şi de nişte haine de munte. Lacul glaciar şi şoseaua care străbate Munţii Făgăraş vă vor lăsa fără cuvinte.
O excursie la Bâlea Lac, în miez de toamnă, poate să-ţi dea energia de care ai nevoie pentru a trece cu bine peste următoarele luni de frig. Iar dacă este şi prima dată când mergi pe Transfăgărăşan în mod sigur va fi o excursie pe care o vei ţine minte mult timp de acum încolo. Textul care urmează este mai degrabă o pledoarie pentru „începători“, pentru cei care, dintr-un motiv sau altul, nu au mai făcut această excursie, pentru că restul drumeţilor ştiu deja de ce ar trebui să repete o asemenea experienţă.
Un lucru pe care trebuie să îl verifici înainte de weekendul petrecut la altitudine este dacă Transfăgărăşanul este închis sau nu, dacă poţi sau nu să ajungi cu maşina până la Bâlea Lac. Asta pentru că Transfăgărăşanul este deschis pe toată lungimea în perioada 29 iunie-31 octombrie, iar porţiunea de drum cuprinsă între kilometrul 104 (Piscu Negru, judeţul Argeş) şi kilometrul 130,8 (Bâlea Cascadă, judeţul Sibiu) se închide circulaţiei în mod normal începând cu data de 1 noiembrie. Motivul închiderii: pericol de avalanşe, căderi de stânci, alunecări de teren şi în general tone de zăpadă. Desigur, puteţi ajunge la Bâlea Lac şi dacă drumul se închide, dar în cazul acela veţi folosi telecabina pentru a urca de la Cabana Bâlea Cascadă (judeţul Sibiu).
Noi am pornit excursia spre Bâlea Lac din Cluj-Napoca într-o după-amiază de vineri, cu maşina, şi, după toate blocajele rutiere de pe drum (mai ales în Alba), am intrat pe Transfăgărăşan la lăsarea întunericului, când singurul lucru pe care-l mai puteam vedea (sau mai degrabă „ghici“) în jur era pădurea. După zeci de minute de curbe, am remarcat şi prăpastia imensă care se deschidea în dreapta, plus luminiţele îndepărtate, iar când am ajuns sus, la Bâlea, la o altitudine de 2.034 metri, întunericul era deplin, la fel şi frigul. Pornisem excursia de la o temperatură de 20 grade şi ajunsesem la vreo 6 grade, care în următoarea oră au continuat să scadă.
Dacă doriţi să rămâneţi peste noapte la o cabană de la Bâlea Lac ar fi bine să faceţi o rezervare înainte de a porni la drum. Noi am dormit la Cabana Paltinu, chiar pe malul lacului. Preţurile sunt ridicate, atât pentru cazare, cât şi pentru mâncare, dar asta merită cei care vor să vadă lacul pe geam dimineaţa, când trag draperiile. Când am ajuns vineri seara şi am oprit în parcarea cabanei, era atât de întuneric încât nu puteam vedea lacul. Eram la 50 metri de el, ştiam că e acolo, dar apa era pierdută în întuneric, la fel şi muntele. Aşa că ne-am îndreptat spre cabană, iar la intrare ne-a aşteptat un pisoi gras, portocaliu.
Turiştii pot mânca la Paltinu doar până la ora 21.15, când se închide bucătăria restaurantului, aşa că ne-am grăbit să comandăm, pentru că eram lihniţi, poate şi datorită aerului perfect. Mâncarea a fost bună, dar scumpă, iar camera, la fel de scumpă, venea la pachet cu o mică inundaţie în baie. Administratorul cabanei, extrem de amabil, ne-a pus însă la dispoziţie o altă cameră (care avea o altă problemă), apoi încă una, şi aşa am ajuns într-o cameră de pe al cărei terasă a doua zi de dimineaţă am putut vedea staţia meteo şi jumătate din lac. Dincolo de toate dificultăţile „tehnice“, am dormit bine acolo.
De la sanctuar, la bazar
În preţul camerei de la Paltinu am avut inclus şi micul dejun, aşa că de dimineaţă, la prima oră, am fost din nou prezenţi în restaurant. Era încă frig, nimeni nu se încumeta să-şi bea cafeaua pe terasă, iar din interior, prin peretele de sticlă, puteam vedea pentru prima dată, în toată minunăţia lui, lacul. O zi de sâmbătă la Bâlea Lac, în mijloc de toamnă, poate începe ca într-un film, priveliştea îţi taie răsuflarea, norii coboară atât de jos încât ascund complet Munţii Făgăraş, e frig, umiditate şi un soi de abur, iar turiştii se plimbă în jurul apei, făcându-şi poze. În apropiere sunt câteva puncte de belvedere de unde se vede toată valea pe care şerpuieşte Transfăgărăşanul şi tot de la baza lacului pornesc câteva trasee montane marcate.
În doar două ore, locul începe să se transforme dintr-un refugiu într-un bazar. Apar tot mai multe maşini, enorm de multe, atât de multe încât pe Transfăgărăşan se formează cozi care pot şerpui pe kilometri întregi, spaţiile de parcare din jurul cabanelor sunt neîncăpătoare, iar restul oamenilor aleg să folosească o parcare cu plată, care are, însă, tot locuri limitate. Unii şoferi au noroc să prindă un loc sau aşteaptă să intre, alţii vor să continue drumul dincolo de Bâlea Lac, se formează blocaje, se claxonează şi nervii se întind.
Pe marginea drumului se deschid mici tarabe unde se vând de toate, de la covrigi, mici, ceafă de porc la grătar, bulz ciobănesc şi porumb copt, până la pietre semipreţioase, produse din plante, brânzeturi, mezeluri, gemuri, jucării şi magneţi. Spre exemplu, cinci magneţi cu imagini din zonă costă zece lei, dar vânzătorul spune că de fapt preţul este pentru patru magneţi, în timp ce un magnet este gratis. Marketingul de la malul lacului funcţionează, iar oamenii stau la cozi pentru a cumpăra tot ce se vinde acolo.
Mulţi dintre cei care ajung sâmbătă la Bâlea Lac au venit doar pentru o oră sau două, nu sunt pregătiţi de o excursie la munte, sunt îmbrăcaţi lejer, de vară, au pantofi de stradă şi singurul traseu pe care şi l-au propus este în jurul lacului. Asta înseamnă că până la finele zilei zona se va goli, va fi iar linişte în întuneric. Desigur, şi noi ne-am numărat printre cei care au venit cu maşina la Bâlea Lac, iar norocul nostru a fost doar că am ajuns cu o seară înainte şi am găsit un loc de parcare, de unde nu am mai îndrăznit să ne mutăm, pentru că părea ultimul loc de parcare din lume.
Pe urmele caprelor negre
La începutul zilei de sâmbătă, când numărul de turişti din zonă era încă la cote acceptabile, ne-am cocoţat şi noi să vedem Transfăgărăşanul, am stat pe malul lacului şi am găsit şi un grup de urme care ar fi putut fi ale unui urs mai mic, ale unui lup şi ale unei capre negre. Din cele trei tipuri de urme am convenit până la urmă că în mod sigur a fost o capră, fapt susţinut şi de multitudinea de căcăreze din zonă, dar despre urs şi lup nu puteam fi siguri. Totuşi, gândul că noaptea o capră neagră a venit până atât de aproape de noi pentru a bea apă ni s-a părut ca şi cum aproape ne-am fi întâlnit cu un animal dintr-o altă lume.
După ce zona s-a aglomerat din ce în ce mai tare, am decis să coborâm cu telecabina până la Cabana Bâlea Cascadă. Priveliştea e uluitoare, dar un singur drum costă 35 de lei de persoană, aşa că dacă vrei să te mai întorci la Bâlea Lac trebuie să ai pregătiţi 70 lei. De la Cabana Bâlea Cascadă am ales un traseu pentru începători, pe firul pârâului Bâlea, care ne-a dus în 30 de minute până la Cascada Bâlea. Pentru o persoană antrenată traseul e unul extrem de simplu, dar începătorii ar trebui să ştie că după o porţiune lină urmează şi o zonă de urcare pieptişă. Aşa că e posibil ca cele 30 de minute să se mai lungească, dar la capătul urcuşului veţi găsi o privelişte care va merita efortul.
După-amiază, la întoarcerea la Bâlea Lac, am descoperit că turiştii de o zi încă nu plecaseră, în timp ce drumeţii care aleseseră un traseu montan începeau să se întoarcă spre cabane. Ceaţa se ridicase, erau vreo 12 grade, dar era o adevărată plăcere să stai la soare. Încă se mai puteau găsi zone ferite în apropierea lacului, pe mal, unde unii oameni întiseseră o pătură şi citeau sau pur şi simplu dormeau de amiază, în timp ce pe fundal se auzeau chemările ascuţite ale marmotelor. Spre seară am întâlnit în zonă tot mai multe persoane care se întorceau din traseele montane, în timp ce restul maşinilor au început să se împuţineze. La lăsarea întunericului, Transfăgărăşanul s-a liniştit şi el, iar noi am putut să ne luăm din nou masa relaxaţi în restaurantul usturător de scump şi deloc pretenţios al cabanei noastre. Atenţie: ar fi bine să luaţi cu voi şi bani lichizi, nu doar un card, pentru că s-ar putea să aflaţi că nu îl puteţi folosi.
„Dar totuşi unde-i lacul?“
Duminică dimineaţa, pisoiul cel galben ne aştepta iar la ieşirea din clădire, iar restul scenariului s-a derulat asemănător: linişte şi pace la primele ore, aglomeraţie în jurul prânzului, tarabe, înghesuială, carne sfârâind pe grătare şi maşini circulând în coloană. Chiar am auzit pe cineva în mulţime întrebând: „Dar totuşi unde-i lacul?“. Excursia noastră la Bâlea Lac a avut ca scop participarea la o competiţie sportivă, un maraton care a avut loc duminică, pe Transfăgărăşan, dar în mod sigur nu vă trebuie un asemenea motiv pentru a ajunge în zonă. Trebuie doar să vă înarmaţi cu răbdare, să vă pregătiţi pentru un peisaj uluitor şi să vă faceţi un plan – cum şi unde să vă „pierdeţi“ în timpul zilei. Şi sunt destule locuri, după cum vă veţi convinge şi singuri!
Tot duminică, în miezul unei stări de entuziasm care părea nesfârşită, am avut parte şi de un altfel de moment. Am mai făcut o plimbare în zonă şi am descoperit o placă montată în memoria a 23 de oameni care şi-au pierdut viaţa în 17 aprilie 1977, prinşi într-o avalanşă. 19 elevi ai unui liceu din Sibiu au murit atunci, alături de trei profesori şi de un inginer din Braşov. Am aflat mai apoi că în acea zi avalanşa a fost atât de puternică încât unda de şoc a veni de pe malul opus al cabanei Paltinu, de la aproximativ jumătate de kilometru distanţă, apoi a trecut peste lac şi a spart geamurile cabanei Paltinu, rupând şi gheaţa lacului.
Trasee montane care pornesc de la Bâlea Lac
Dacă vă plac plimbările pe munte trebuie să ştiţi că de la Bâlea Lac aveţi multe opţiuni. Unul din traseele care pornesc de aici duce până la Vârful Vânătoarea lui Buteanu (2.507 m), iar urcarea durează aproximativ o oră şi jumătate, o drumeţie pe care o pot parcurge chiar şi începătorii. De la Bâlea Lac se urcă urmărind triunghiul albastru până la Şaua Caprei, iar de acolo se urcă spre Vânătoarea lui Buteanu urmărind crucea albastră. De la Bâlea Lac se poate urca şi spre vârful Negoiu (2.535 m), dar este vorba despre un traseu dificil, destinat mai degrabă celor cu pregătire fizică şi experienţă montană. Urcarea durează cel puţin şase ore şi se urmăresc marcajele: cruce roşie, bandă albastră, bandă roşie, bandă galbenă. Se trece prin Şaua Paltinului, Turnu Paltinului, Şaua Doamnei, Vârful Lăiţel, Lacul Călţun, Portiţa Călţunului, Strunga Doamnei şi se ajunge apoi la Vârful Negoiu. Un alt traseu care porneşte de la Bâlea Lac duce până la Vârful Moldoveanu (2.544 m): se merge până la Şaua Caprei urmărind marcajul cu triunghi albastru, apoi până la Portiţa Viştei (pe marcajul cu bandă roşie), iar de acolo, spre Vârful Moldoveanu, urmărind marcajul cu punct roşu. Durata urcării poate fi de la şase la opt-nouă ore, în funcţie de rezistenţa fiecăruia, dar e bine de ştiut că pasionaţii îl descriu ca pe un traseu cu porţiuni foarte dificile, care poate deveni şi mai complicat de parcurs în condiţii atmosferice nefavorabile.
O vizită la Muzeul „Badea Cârţan“
La întoarcerea spre casă am oprit în satul Cârţişoara, aflat în comuna cu acelaşi nume, în judeţul Sibiu, chiar la începutul Transfăgărăşanului. Localitatea este locul unde în 1849 s-a născut Gheorghe Cârţan, cunoscut mai ales sub numele de Badea Cârţan, celebrul ţăran român care a mers pe jos până la Roma pentru a vedea Columna lui Traian, dar a cărui poveste de viaţă este mult mai vastă, incluzând traversarea munţilor şi aducerea clandestină în Transilvania de cărţi scrise în limba română. Badea Cârţan a murit în 1911 şi a fost îngropat în Sinaia. Pe mormântul lui scrie: „Doarme visând întregirea neamului său“.
În Cârţişoara puteţi vizita Muzeul „Badea Cârţan“, deschis de marţi până duminică, între orele 10.00 şi 17.00. Muzeul este chiar la drum şi nu sunt necesare prea multe indicaţii pentru a-l găsi. Noi am trecut pe lângă el la dus şi ne-am propus să nu-l ratăm la întoarcere, dar trebuie să ştiţi că nu e nevoie de prea mult timp pentru a-l vizita.
Colecţia muzeului, deschis în anul 1968, cuprinde o mică parte din cărţile care au fost salvate, aduse de Badea Cârţan pentru românii din Transilvania, dar şi diverse obiecte din viaţa satului, lăzi de zestre, icoane pe sticlă, fotografii, ceramică şi mobilier tradiţional. Unul dintre panourile din muzeu conţine mai multe nume, unele însoţite de fotografii, şi mesajul: „Glorie eternă fiilor satului căzuţi pentru întregirea patriei. Mărăşti, Mărăşeşti, Oituz, Caşin“. În curtea muzeului sunt şi două statui: una îl reprezintă pe Gheorghe Cârţan, iar cealaltă – pe Andrei Budac, un alt personaj legendar din Cârţişoara, cunoscut ca fiind „ultimul haiduc al Transilvaniei“. Budac, născut în 1873, ar fi fost ucis de jandarmi în 1912, în urma unei trădări, după ce a fost căutat mai mulţi ani şi după ce autorităţile au pus la bătaie un premiu pentru cel care poate ajuta la capturarea lui.
Citiţi şi:
Se încarcă comentariile...
