După ce ai vizitat Toscana, nimic niciodată nu va mai fi la fel
0
Toscana este termenul de comparaţie pentru poveştile viitoare de călătorie. Aici e o poveste pe care simţi că o retrăieşti şi mulţi ani după ce ai plecat, e locul unde s-a născut nostalgia.
Oricât de mult ai călători, există întotdeauna locul acela în care te-ai întoarce oricând, care ţi-a întins la picioare cam tot ce ţi-ai fi dorit: şi o natură blândă, multicoloră, şi istorie, şi artă, locul acela de unde încep poveştile. Ei bine, după ce ai vizitat Toscana, acel loc nu mai poate purta alt nume. Da, aici e centrul Renaşterii italiene, Florenţa, aici poţi să te propteşti în turnul înclinat din Pisa şi să te plimbi cu barca în Livorno, dar e prea nedrept să creadă cineva că Toscana se rezumă la atât.
„Vespuci“ sau „Galilei“
Sunt mai multe opţiuni să ajungi în Toscana: cu avionul pe aeroportul „Amerigo Vespuci“ din Florenţa sau pe aeroportul „Galileo Galilei“ din Pisa. Dar mai e şi opţiunea să găseşti un zbor ieftin până la Roma şi de acolo să închiriezi o maşină care se va dovedi indispensabilă dacă vrei să descoperi Toscana cea adevărată, chiar şi pe aceea din satele fără o gară. Atenţie, însă, maşina trebuie închiriată din timp, de când îţi planifici călătoria, şi nu se pot închiria maşini fără un card de credit. Şi încă ceva: în oraşele mari, cum e Roma, de exemplu, traficul este un viespar, cu nenumărate scutere şi motociclete care par că se ghidează după alte reguli de circulaţie decât restul vehiculelor.
Casa pentru o săptămână sau zece zile, cât e nevoie ca să poţi explora Toscana, poate fi, desigur, un hotel sau o pensiune într-unul dintre oraşele turistice, dar asta înseamnă atât posibilitatea să vizitezi cu mai multă uşurinţă oraşul respectiv, cât şi costuri mari, aglomeraţie şi un contact superficial cu localnicii. Pentru găsirea unui cămin autentic, spaţios, cu gazde care ţi-ar oferi şi masa lor numai să te simţi bine, recomandăm consultarea site-urilor italiene de turism şi căutarea în zonele de ţară, cum ar fi comuna Peccioli, din provincia Pisa. Ca exemplu, iată un preţ pentru o şedere de o săptămână la un apartament din complexul agroturistic Pratini, pentru două persoane şi un copil: de la 360 de euro în low season la 550 de euro în high season. Dar se mai poate negocia, iar dacă mergeţi într-un grup mai mare, se poate închiria o vilă de cinci sau şapte persoane, la preţuri mult mai bune. De regulă, pe masa din bucătărie vă vor aştepta vin şi ulei de măsline din partea casei, plus paste, miere, brânzeturi sau ce mai produc localnicii. Merită precizat că un astfel de complex agroturistic oferă şi grădini imense, cu locuri idilice de luat masa şi chiar cu piscină.
Şi ultima recomandare referitoare la cazare: încercaţi să nu vă prindă noaptea căutând pensiunea unde urmează să fiţi cazaţi, pentru că străduţele frumoase, chiar spectaculoase din timpul zilei par să se transforme în labirinturi încâlcite şi destul de sălbatice pe timpul nopţii.
Cerşetoria, un Goliat modern
Dacă am fi fost nevoiţi să scriem un articol întreg doar despre Pisa, ne-am fi găsit într-o mare dificultate. Dar ne putem rezuma la această frază: la Pisa găsiţi o Piaţă a Domului, unde se află o Catedrală din marmură albă şi un turn încă înclinat, o Piaţă a Cavalerilor şi o Biserică Santa Maria della Spina, dar dacă vreţi să vă iasă bine pozele în care încercaţi să îndreptaţi turnul, e bine să vizitaţi Pisa dimineaţa devreme, poate chiar în ultima zi, în drum spre aeroport, altfel o să vă fie greu să fiţi singurul Hercule din poză.
Despre Florenţa ar fi mai multe lucruri de spus. În primul rând, că este un oraş ultraturistic, fiind şi capitala regiunii Toscana, dar şi a Renaşterii italiene. Că, deşi mişună în toate părţile turiştii cu aparatele foto aţintite fie spre podurile de peste râul Arno, fie spre Duomo, încă se mai simte ceva din aerul medieval al oraşului. Şi că, oricât de mult ai vrea să eviţi locurile aglomerate, centrul istoric al Florenţei merită cu asupra de măsură să fie luat la pas.
Poate cele mai frumoase privelişti asupra oraşului le poţi admira de pe Duomo Santa Maria del Fiore, definiţia arhitecturii gotice, realizat de Filippo Brunelleschi. Aici, pe Dom, îndrăgostiţii se pozează sărutându-se, în spate cu un fundal tip vedere, dar nu e de stat prea mult, pentru că sunt atâtea de vizitat în Florenţa. Desigur, e vorba de celebrele Galleria degli Uffizi şi Galleria dell’Accademia, muzeele care fac să pară că arta adevărată nu mai e doar pentru cei privilegiaţi, că accesul la operele unora dintre cei mai mari pictori şi sculptori renascentişti e o bagatelă. Oriunde intri, dai ba de un Giotto, cu a lui „Ognissanti Madonna“, ba de un Masaccio, ba de „Naşterea lui Venus“, a lui Botticelli, ba de un da Vinci, un Tiţian (toate acestea la Galleria degli Uffizi) şi, desigur, de agonia şi extazul lui Michelangelo: David (la Galleria dell’Accademia).
Singurul Goliat care îşi face simţită prezenţa din plin la Florenţa, mai ales când aştepţi să intri la unul dintre muzee, la cozi pe care le crezi interminabile, dar care merg surprinzător de repede, este cerşetoria. Mai precis, cerşetoarele care înjură în cea mai plastică limbă română dacă nu le întinzi un euro.
Cele mai frumoase apusuri: San Gimignano şi Volterra
Unul dintre momentele în care te vei felicita că ai închiriat o maşină este atunci când vrei să vizitezi satul medieval autentic San Gimignano, încărcat cu istorie şi cu o arhitectură fascinantă. Asta pentru că în San Gimignano, sat din provincia Siena, nu există gară, iar ca să ajungi aici ar trebui să schimbi mai multe mijloace de transport. Plimbarea pe străduţele ascendente ale cetăţii, printre cele 14 turnuri din piatră, de înălţimi diferite, oferă o mai mare satisfacţie la apus, când soarele nu mai dogoreşte, când fiecare colţ, oricât de ascuns, miroase a flori proaspete şi când aromele de specialităţi locale îţi stimulează mai mult ca oricând hormonul foamei.
Tot la vremea cinei merită să ajungi şi la Volterra, oraş de munte din provincia Pisa. Maşina o laşi în afara oraşului şi apoi urci pe jos spre centrul istoric, dar nu-ţi va părea rău. Încă de la intrare, Volterra te întâmpină cu una dintre cele mai pitoreşti imagini: clădiri etajate, cu acoperişuri cărămizii, care par că privesc spre valea de la 555 de metri sub ele. Apoi te afunzi pe străzile vechi, şerpuitoare, de pe vremea etruscilor, ba poţi chiar o parte din zidurile care înconjoară cetatea, construite în secolele V-IV înaintea erei noastre, inclusiv Porta dell’Arco şi Porta Diana, precum şi Acropolis, care găzduieşte fundaţiile a două temple antice. Palazzo dei Priori e cea mai veche primărie din Toscana, Catedrala Santa Maria Assunta adăposteşte alte opere de artă, ale lui Andrea della Robbia, Mino da Fiesole, Benozzo Gonzzoli şi Andrea Sansovino, iar Ecomuzeul demonstrează de ce Volterra mai e numit şi oraşul din alabastru. Tot pe străzile din Volterra au fost filmate şi câteva scene din seria cu mare succes la public „Amurg“ / „Twilight“.
La o terasă cum e Ristorante da Beppino poţi să mănânci o specialitate unică: pappardelle alla lepre, paste cu carne tocată de iepure, să bei un pahar de Montepulciano d’Abruzzo (dacă rămâne timp, poţi vizita şi oraşul Montepulciano, în sudul Toscanei, renumit pentru brânza şi specialităţile din porc care se produc aici, dar şi pentru viile renumite în toată lumea).
Poveste din Siena
Probabil că toate poveştile care încep cu „A fost odată...“ s-au inspirat din viaţa la Siena. Altfel nu se poate. Sigur, şi centrul Sienei, declarat de UNESCO zonă de patrimoniu mondial, este una dintre cele mai importante atracţii turistice ale Italiei, anual fiind vizitat de peste 150 de mii de turişti. Cu toate astea, mai ales dacă vizitezi Siena în timpul săptămânii, n-o să te simţi sufocat în aglomeraţie. O să poţi să mănânci cea mai bună pizza chiar în piaţa centrală, Il Campo, la un preţ rezonabil, şi să te împrieteneşti cu personalul român naturalizat de la terasele din zonă.
Chiar începuturile acestui oraş magnific sunt învăluite într-o poveste: se pare că ar fi fost fondat de Senius, fiu al lui Remus, unul dintre cei doi fondatori ai Romei, aşa se explică de ce simbolul Sienei este lupoaica. Dar Siena e un întreg dicţionar de simboluri. Oraşul aşezat pe trei coline are în inima lui fostul forum roman, Il Campo, pavat cu cărămidă roşie aranjată de aşa manieră să sugereze mantia Fecioarei Maria, care protejează locul. Cel mai bine se vede această mantie de sus, de pe Torre del Mangia, parte a Palazzo Pubblico (primăria Sienei), sau de pe Duomo di Siena.
Rivalitatea celor 17 contrade
Ruptă parcă de orice formă de organizare modernă, Siena e împărţită în cartiere, aşa-numitele „contrade“. Fiecare contrada are propriul steag, pe care este reprezentat un animal sau o mascotă, are graniţe şi identitate distinctă. Simbolurile contradelor se regăsesc peste tot în fiecare cartier în parte, pe pereţi, pe felinare. Dar şi în catedrale şi în biserici, zona fiecărei contrade e bine delimitată cu steaguri colorate.
Sunt 17 contrade în Siena, dintre care amintim doar câteva: Aquila / Vulturul, Bruco / Omida, Chiocciola / Melcul, Giraffa, Leocorno / Unicornul, Lupa / Lupoaica, Oca / Gâsca şi Torre / Turnul. Contradele au luat naştere în Evul Mediu, când Siena trebuia să furnizeze trupe de soldaţi angajate să apere independenţa oraşului în faţa Florenţei. Fiecare cartier are propriul muzeu, propria fântână, motto, un aliat (numai Gâsca nu are niciun aliat) şi un adversar.
Niciodată nu se simte mai intensă rivalitatea dintre cartierele Sienei ca în perioada competiţiei hipice Il Palio. De două ori pe an, pe 2 iulie şi pe 16 august, în Il Campo se întrec cei mai buni jochei ai fiecărei contrade. Se costumează în culorile cartierului, se suie pe cal fără şa şi înconjoară cu o viteză ameţitoare mantia Fecioarei Maria. Competiţia constă în trei ture de Campo, care durează, de regulă, nu mai mult de 90 de secunde. Nu de puţine ori, jocheii sunt aruncaţi cât colo de caii nărăvaşi, ba se poate întâmpla să mai fie accidentaţi şi turiştii care se strâng în număr foarte mare.
Primul călăreţ care termină cursa primeşte un banner din mătase pictată de mână de artişti locali, numită „palio“. De regulă, contrada câştigătoare sărbătoreşte în baruri vreme de o lună după aceea. Pierzătorul nu e considerat ultimul jocheu, ci acela care a ieşit pe locul al doilea. Cea mai de succes contrada la Palio este Gâsca, cu 63 de victorii, urmată, în mod paradoxal, de Melc şi de Ţestoasă.
În afara sezonului competiţional, se pot observa tradiţiile tuturor contradelor la procesiunile religioase. Fiecare cartier are unul sau mai mulţi tineri reprezentanţi, purtând culorile contradei şi fluturând steagul, dar şi strigând motto-ul specific.
Microcosmosul Maremma
Fix în sudul Toscanei, după un drum destul de îndelungat cu maşina pe câmpuri înroşite de maci şi străjuite de chiparoşi, este perla regiunii: Maremma, un microcosm perfect care se întinde între provinciile Livorno şi Grosseto. În „Divina Comedie“, Dante i-a trasat graniţele „de la Cecina la Corneto“. Este o zonă vastă, arie protejată, pe malul mării, sălbatică şi, totuşi, incredibil de blândă. Aici trebuie să-ţi închiriezi o bicicletă şi să cutreieri drumurile lungi printre pinete (păduri de pini de coastă), cai sălbatici, vite cornute, pe podeţe peste ape feerice, cu vulpi şi mistreţi prietenoşi pe urmele tale.
Se încarcă comentariile...
