De ce oamenii nu-şi urmează visele?

Împlineşte-ţi visele!

Primul răspuns care îmi vine în minte este "din cauza fricii". Însă nu întotdeauna este atât de simplu. Visele noastre devin renunţări şi regrete nu pentru că aripile noastre nu sunt suficient de puternice. Ci pentru că nu le folosim.

Frica este o armă cu personalitate proprie. Frica acţionează uneori spre binele tău, alteori împotriva ta. Aproape niciodată nu ştii când o va face şi cum te va influenţa. Ne luptăm cu fricile noastre toată viaţa, iar foarte mulţi dintre noi nu reuşim niciodată să le ţinem sub control. În fiecare etapă a vieţii şi a carierei noastre, diverse emoţii intervin şi fie ne propulsează spre înălţimi nebănuite, fie ne fac să abandonăm barca şi să rămânem în locul cel mai confortabil cu putinţă.

Aproape niciodată nu avem timp să stăm şi să ne analizăm aceste emoţii, responsabile de hotărârile pe care le luăm în viaţă. De cele mai multe ori hotărâm cu mintea, care se bazează pe fapte, pe realitate, pe lumea în care trăim, pe concret, pe tangibil. Când obosim să ne folosim mintea, când ni se pare că toate conexiunile sunt arse şi că nu mai ştim ce să facem, reuşim să ne detaşăm şi atunci intră în acţiune sufletul. Luăm hotărâri bazându-ne pe ce simţim, pentru că ni se pare mai simplu şi… nu ne mai pasă prea mult. Iar abia în acel moment, lucrurile din viaţa noastră încep să se schimbe. În bine.

Ştim cu toţii clipa aceea în care renunţi să mai vrei ceva şi acel ceva apare în viaţa noastră, nu?

Despre asta este vorba.

Când renunţăm la frică, când renunţăm la verbul “vreau” din contextul vieţii noastre, ceva se schimbă. În momentul în care nu ne mai lăsăm creierul să acceseze fişierele cu informaţii vechi, nefolositoare, cu credinţe şi concepţii preluate de la alţii, abia atunci redevenim noi înşine. Abia atunci reacţionăm şi acţionăm în conformitate cu ceea ce ne dorim cu adevărat.

Procesul nu este chiar atât de simplu precum pare. Nu este suficient să gândeşti pozitiv şi să ceri, ca să ţi se împlinească visele. În foarte multe cazuri, acest proces de învăţare durează o viaţă întreagă. Doar cu mici excepţii, un individ poate imediat să renunţe la tot ce a fost învăţat că este corect şi bun, şi să gândească pentru el, aşa cum este el. Să înveţe să primească toate experienţele vieţii cu bucurie şi să nu urmărească rezultatul final, ci călătoria în sine.

Când susţinem că avem vise, de foarte multe ori acestea ascund goluri pe care vrem să le umplem cu diverse lucruri, experienţe, trăiri. Unii îşi doresc o casă mai mare sau o maşină. Alţii visează să călătorească prin lume. Alţii poate vor succes peste medie. În spatele acestor dorinţe, normale de altfel, se pot ascunde sentimente pe care nu prea dorim să le abordăm. Poate fi lipsa încrederii în noi înşine, poate fi frica, poate fi “gândirea săracă” – aşa cum numesc eu sentimentul că niciodată nu ai suficient (bani, hrană, confort, iubire). Şi de aici începem să vrem, să dorim tot mai multe lucruri şi fapte care să ne acopere cu o pojghiţă lucioasă deficitul interior.

Este evident că aceste vise, pe care le construim ca să adăpostească lăzile cu moloz din viaţa noastră, nu se vor împlini niciodată. De ce? Pentru că nu fac parte din noi. Pentru că sunt iluzii. Pentru că nu ne reprezintă pe noi înşine, sunt doar nişte cuverturi frumoase, nişte covoare zburătoare.

De ce nu îşi urmează oamenii visele? Ţinând cont de tot ce am spus mai devreme, aici putem avea mai multe variante:

1. Visul tău este frumos şi strălucitor, dar ştii că undeva în mintea ta îl consideri imposibil. Ai vrea să se întâmple peste noapte, să îţi pice din cer. Însă râzi de fiecare dată când te gandeşti la asta. Amar.

2. Îţi doreşti ceva nemaîncercat, nemaifăcut de nimeni din jurul tău, de familia ta, de prietenii tăi. Toţi te consideră puţin nebun sau… diferit. Nu i-ai dat nicio şansă visului tău de la bun început, pentru că nevoia de a fi perceput corect de oamenii din jur este mult mai puternică.

3. Ţi-e frică să încerci. Îţi pui mii de întrebări: ce se întâmplă dacă nu reuşesc, ce vor spune alţii, ce voi face după, unde mă duce acest vis, ce viitor îmi trasează. Iar la un moment dat, oboseşti. Ţi se pare complicat şi te hotărăşti că nu are sens să încerci.

4. Îţi doreşti ceva cu adevărat, dar te vezi pe tine însuţi îngrădit de o mulţime de bariere imaginare: de familie, de chirie, de societate, de job, de părinţi, de sănătate, de bani, de timp. Aceste “frames” sunt cea mai mare problemă a lumii în care trăim. Pentru că, fără să îţi dai seama, te închizi singur după gratii invizibile, dar foarte rezistente.

5. Încerci să-ţi urmezi visele în fiecare zi din viaţa ta. Mergi la şcoală, înveţi, ai diplome, ai un job bun, ai o familie, cîştigi bani, călătoreşti şi te simţi împlinit la un anumit nivel. Însă, în anumite seri, simţi în stomac o nelinişte. Îţi pui din ce în ce mai des întrebarea: “Ok, şi asta este tot?” Îţi dai demisia, te faci voluntar şi trăieşti o perioadă în pace. Apoi senzaţia din stomac revine. Poate chiar mai acută. Şi tot încerci să faci lucruri complicate, absurde, uriaşe. La un moment dat, îţi dai seama că visele tale nu au rost, că se împlinesc, însă nu te împlinesc. Şi renunţi să mai crezi.

6. Ştii că visul tău se va împlini când vei fi pregătit, când vei avea diploma aia, când vei obţine jobul pe care ţi-l doreşti, când vei avea un partener de încredere, când vei avea bani, când vei avea puţin timp să îţi faci un plan. Tristul adevăr? Niciodată nu vei fi pregătit!

7. Ai un vis frumos, care te face să zâmbeşti în fiecare noapte şi în fiecare dimineaţă. Ţi se pare posibil. Nu te interesează părerea oamenilor despre tine. Eşti încrezător şi ştii că vei reuşi. Cândva. Nu ştii când, nu ştii cum. Undeva, în viitor. De preferat, un viitor mai apropiat, decât unul îndepărtat. Citeşti cărţi de self-help şi texte despre cum să-ţi împlineşti dorinţele, rezonezi cu ele şi totuşi nu faci nimic în privinţa asta. De ce? Pentru că, pur şi simplu, nu ştii care este primul pas. Nu ştii de unde să începi. Nu ştii ce urmează. Te afli mereu în prag şi ţi-e frică să deschizi uşa.

8. Eşti o persoană sensibilă, inteligentă şi capabilă de mari succese. Îţi faci un plan, acţionezi conform acestuia în fiecare zi, cu paşi mici şi siguri. Te simţi bine cu tine şi adori ceea ce faci. Apoi, dintr-o dată, primeşti feedback-uri negative. Unii îţi scriu şi te înjură. Alţii îţi spun să o laşi baltă că nu vei reuşi niciodată. Mama te sună şi pare îngrijorată pentru tine. Partenerul te priveşte cu îngăduinţă şi cu o milă prost mascată. Şi ceva se schimbă în tine. Parcă forţe necunoscute au luat în stăpânire mintea şi trupul tău. Te simţi plictisit, obosit, nu te mai entuziasmează nimic. Renunţi din inerţie.

9. Crezi cu tărie că societatea în care trăieşti, că ţara în care locuieşti, că economia, justiţia şi guvernul – sunt de vină. Că tu, ca individ, n-ai avut nicio şansă de la început. Pentru că te-ai născut aici. Pentru că nu poţi şi nu ştii ce să schimbi. Că dacă ai fi trăit în altă parte ai fi cîştigat mai bine. Că visele se împlinesc doar în ţările şi în economiile cărora le pasă de oameni. Ştii adevărul, nu?

10. Eşti liber, nu ai familie, nu ai responsabilităţi, ai afacerea ta, câştigi excelent, călătoreşti de două ori pe an în destinaţii exotice, ai oameni de succes în jur. Nu ai vise. Susţii că nimic nu îţi poate aduce mai multă valoare în viaţă. Că ai tot. Că eşti stăpân pe destinul tău. Şi totul este foarte bine. Fiecare zi te provoacă şi te satisface. Până când te întâlneşti cu foştii colegi de liceu şi îţi aduci aminte că înainte îţi plăcea să cânţi la chitară. Şi că erai fericit. Dar ce mare prostie ar fi acum să renunţi la tot ca să zdrăngăni la o chitară printr-un bar obscur, nu?

Iar exemplele nu se opresc aici. Care este povestea ta?

În  luna iunie a acestui an, am lansat primul şi singurul curs de travel writing din România. Pentru că după 6 ani de vise (împlinite şi neîmplinite), vreau să dau mai departe tot ce am învăţat. Pentru că ştiu că studenţii îşi pot depăşi cu mult profesorii. Pentru că îmi doresc enorm ca toţi cei care visează să îşi facă o meserie, o carieră, din călătorii – sa aibă baza necesară să o facă. Să aibă negru pe alb, pas cu pas, toate ideile, toate sfaturile, toate instrumentele pentru a reuşi.

De-a lungul carierei mele am lucrat şi am învăţat alături de oameni minunaţi. Uneori am dat greş, recunosc. Însă nimic nu m-a oprit din drum. Nu am renunţat, m-am scuturat de praf şi am mers mai departe. Pentru mine alt drum nu este posibil, decât tot înainte. Accept şi primesc schimbările cu bucurie şi entuziasm. Şi asta vreau să îi învăţ pe cei din jur. Pe cei care sunt pregătiţi să facă mai mult pentru ei, chiar dacă nu ştiu ce anume.

În cele cinci luni în care am lucrat cu studenţii mei la curs, am întâlnit toate nesiguranţele, fricile şi situaţiile de care vă vorbeam mai sus. Toţi s-au înscris dintr-un singur motiv: pentru că au vrut altceva. Pentru că nu ştiau de unde să înceapă. Pentru că iubesc călătoriile. Pentru că au o voce şi vor să împărtăşească lumii experienţele lor. Pentru că vor să cîştige bani din poveştile lor, vor să aibă parte de şi mai multe drumuri şi vor să înveţe.

Unii au reuşit să îşi împlinească visul. Unii au nesiguranţe la care lucrăm împreună în fiecare zi. Pe unii am reuşit să îi aduc exact acolo unde şi-au dorit să fie. Alţii au renunţat să viseze şi să înveţe, pentru că li s-au părut complicate lecţiile. Nu mă îndoiesc ca mulţi au crezut că trebuie doar să citească acest curs şi totul va deveni foarte simplu… Eu sunt foarte mândră de toţi studenţii mei. Şi ştiţi de ce? Pentru că au făcut primul pas, cel mai important din lume. Au cerut mai mult.

În România există acum foarte multe proiecte minunate şi mi se umple inima de bucurie şi mândrie când citesc despre români talentaţi care străbat lumea, care scriu, care îşi împlinesc visele, care fac diferenţa. Mă intristează când aud de proiecte întrerupte din diverse motive şi întotdeauna încerc să aflu cauza, să o analizez şi să învăţ ceva din asta. Pentru ca să pot da mai departe.

De ce eşuăm în împlinirea viselor noastre? Pentru că există ceva extrem de subtil în interiorul nostru care ne poartă de grijă. Care ne vrea pe drumul cel mai sigur. Care ne menţine în zona de confort. Care ne vrea binele. Şi este cea mai dulce voce pe care o vom auzi vreodată. Cine nu ar asculta-o? Confortul a fost întotdeauna cel mai bun specialist în vânzări. Canapeaua de acasă nu se va compara niciodată cu un tren ticsit de localnici care se întorc de la muncă, nu? Şi nici salariul lunar nu se compară cu incertitudinea unor colaborări.

Nu eu am spus-o, ci altcineva mult mai deştept. “Dacă tu te întrebi ce se va întâmpla dacă te prăbuşeşti, eu te întreb ce se va întâmpla dacă înveţi să zbori. “

Visele noastre devin renunţări şi regrete NU pentru că aripile noastre nu sunt suficient de puternice. Ci pentru că nu le folosim.

Dacă iubeşti călătoriile, dacă te regăseşti în scris, dacă vrei mai mult, te aştept la prima lecţie de zbor din viaţa ta. Detalii aici!