Câteva zile prin vecini te vindecă de iluzia că România va fi, într-o epocă apropiată, ţară cu potenţial turistic de masă. Îi şi vezi pe nemţi sau britanici, cu copiii mici după ei, aşteptând câteva ore bătuţi de soare în cap să se mişte coada de corporatişti în curbă la Azuga. Ah, era să cât pe-aici să trec peste ştirea proaspătă că există o soluţie la fluidizarea traficului spre munte şi îndată vom prospera. Câţiva mintoşi care se ocupă de marile proiecte au venit cu o soluţie: trei pasarele pentru pietoni care să facă arcadă peste DN1 la Comarnic, Buşteni şi Azuga. Iar valurile de pietoni, astfel cocoţaţi pe pasajele mândrie a meşteşugului tehnic rutier, nu vor mai încurca maşinile în drumul lor spre „munţii noştri aur poartă“. Genial, excepţională idee, s-au făcut deja cozi la agenţiile de turism din Hanovra şi Stratford-upon-Avon pentru că nu se mai găsesc bilete pe booking.com  la pensiunile de cinci margarete din Buşteni. Peticim, pentru că am uitat să construim.

Sigur că avem munţi frumoşi, văi superbe, râuri şi cascade minunate dar nu există un drum decent care să te ducă, în siguranţă, la ele. Ori turiştii obişnuiţi nu caută aventura într-o vacanţă ci odihna în siguranţă. Serpentinele se văd superb în emisiuni de aventura, precum Top Gear, dar când vii cu autocarul de la aeroport, după un an de muncă, parcă nu vrei să-ţi verşi stomacul peste scaune. Nu toţi nemţii au sângele rece al lui Schumacher. Se ştiu în maşină nu în montagne russe.

Pentru a ajunge în locurile lor minunate popoarele civilizate au făcut tuneluri. Zeci de tuneluri. Sunt sute chiar aici, în Balcani, din Grecia, în Bulgaria, în Serbia, chiar în Bosnia cea măcinată de un război aspru au rămas zeci de tuneluri pe drumul partizanilor spre Sarajevo. Nu te cocoţi cu maşina peste munţi, îi admiri din mersul lin, la ieşirea din tunel. Noi încă suntem la etapa de pasarele pentru pietoni şi ne căţărăm cu maşinile noastre alpiniste ca să ajungem într-un loc frumos cu aer curat.

De autostrăzi nu cred că e cazul să vorbeşti în casa spânzuratului cu drumuri înguste care i se încolăcesc după gât.

Dacă vezi maşini cu numere străine, mergând ca melcul prin România nu-i stresa pe şoferii lor, nu le pune faza lungă în ochi din faţă sau din spate, nu-i claxona. Oamenii sunt deja speriaţi, merg prudent, nu sunt obişnuiţi pe drumuri înguste, au intrat într-o civilizaţie rudimentară şi încearcă să se adapteze.