Daily Mirror: „Bucureştiul mai are cale lungă până să ajungă la nivelul unor destinaţii turistice precum Budapesta sau Praga“

Daily Mirror: „Bucureştiul mai are cale lungă până să ajungă la nivelul unor destinaţii turistice precum Budapesta sau Praga“

FOTO Arhiva Adevărul

Publicaţia britanică „Daily Mirror“ laudă un hotel situat în centrul vechi al Capitalei, în cadrul rubricii intitulate „Hotel Inspector’s Verdict“, cu menţiunea că oraşul mai are mult de recuperat până să prindă din urmă „surori“ estice mai arătoase, precum Budapesta sau Praga.

Ştiri pe aceeaşi temă

Jurnalistul Nigel Wiskar a fost plăcut impresionat de hotelul unde s-a cazat în timpul vizitei făcute la Bucureşti, „Rembrandt“, dar şi de centrul istoric al oraşului, despre care spune că are, totuşi, „farmecul său“.

„Bucureştiul mai are cale lungă până să ajungă la nivelul unor destinaţii turistice în vogă din Estul Europei, precum Budapesta sau Praga, dar oraşul vechi are farmecul său. Sunt o mulţime de baruri şi resturante în zonă, iar acest hotel deţinut de olandezi este aşezat cât de central se poate printre străzile compacte, pietruite. Nu vă pierdeţi timpul cu magazinele din apropiere pentru că au o rezervă limitată de nimicuri pentru turişti“, explică Wiskar în debutul recenziei favorabile pe care a făcut-o hotelului amintit. 

Acesta este de părere că hotelul reprezintă locul perfect, „aruncat“ exact unde se întâmplă totul, chiar dacă jurnalistul simte nevoia să-şi tempereze entuziasmul adăugând faptul că nu ştie dacă poţi spune încă despre capitala României că se află în „centrul evenimentelor“.

Britanicul s-a arătat impresionat de cât de spaţioase sunt camerele hotelului bucureştean, de-a dreptul „uriaşe“, a apreciat personalul, care este „prietenos, fără să devină enervant“, dar şi bufetul de la micul dejun. O bilă neagră a acordat colecţiei de DVD-uri cu filme pusă la dispoziţie de hotel, asta în cazul în care nu te numeri printre fanii peliculelor de acţiune de tipul celor cu Steven Seagal în rol principal.

Ca turist, jurnalistul s-a plâns şi de cât de prost sunt făcute hărţile turistice care i-au fost oferite ca să se descurce prin Bucureşti, multe dintre străzile mai mici fiind greu de indentificat după nume.

 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:

citeste totul despre: