Cum să faci bani în timp ce călătoreşti în jurul lumii

Cum să faci bani în timp ce călătoreşti în jurul lumii

Cum să faci bani în timp ce călătoreşti în jurul lumii

Asociem mersul în vacanţă cu bugete ce urmează a fi cheltuite pe diferite experienţe, cazare şi mâncare, însă plimbatul prin lume ar putea aduce şi ceva bani deoparte dacă ştiţi cum să vă administraţi timpul şi cunoştinţele. Momondo.ro a făcut lista joburilor pe care un nomad le poate avea în timpul călătoriilor sale.

Ştiri pe aceeaşi temă

Nu zice nimeni că ar fi treabă uşoară, dar să ai curajul de a te arunca afară din zona ta de confort, lăsând totul în urmă pentru a-ţi oferi experienţe, aduce o mare satisfacţie. Cum ar fi dacă te-ai trezi într-o zi, saturat de vicisitudinile vieţii de zi cu zi, de rutinele nesatisfăcătoare care îţi alcătuiesc viaţa şi de limitele oraşului şi ai decide să o iei din loc şi să aştepţi cu braţele deschise neprevăzutul. Bineînţeles, teama firească rămâne de neclintit şi probabil ceea ce te ţine încă pe loc rămâne inevitabilul „Păi şi eu din ce trăiesc?”. Din fericire, nu ai fi primul curajos care-a decis să întoarcă spatele conformismului, aşa că poţi învăţa din experienţa celor dinaintea ta.

Cum să faci bani în timp ce călătoreşti în jurul lumii:

1. Fii ghid turistic

Nu trebuie să te fi născut şi să fi crescut într-un loc pentru a lucra ca ghid turistic. Tot ce trebuie este să te fascineze colţul respectiv de lume şi să-ţi dea un chef nebun de a-l descoperi. Dacă ai putea să pui la fel de multă pasiune şi curiozitate cum o faci atunci când te îndrăgosteşti de cineva, n-ar trebui să-ţi ia mai mult de câteva săptămâni să îl înveţi ca-n palmă, iar dacă ai curajul să te întorci în mintea celui care erai când trebuia să devorezi un manual întreg într-o noapte, nu-ţi rămâne decât să te relaxezi şi să laşi cunoaşterea să te-mpresoare. Totu-n viaţă e practică, iar la capătul drumului ajungem să ne dăm seama că zac în noi calităţi despre care credeam că ne-au ocolit fără să clipească.

2. Profesor de limbi străine

Dacă te descurci cu engleza şi cochetezi puţin şi cu o vocaţie didactică, poţi alege  s-i înveţi şi pe ceilalţi.   NiceTalk Tutor şi Boxfish, de exemplu, sunt companii chineze ale căror aplicaţie permit elevilor să contacteze vorbitori de engleză (franceză, spaniolă, germană…) pentru a practica prin conversaţii. Tandem lucrează cu studenţi din toată lumea, doar că cere să demonstrezi că ai un certificat.

3. Lucrează într-un bar/restaurant

Indiferent de care-ţi e atitudinea actuală faţă de hostelerie, e o ocazie excelentă de a lua contact cu oameni noi, într-o altă ţară, vorbind o altă limbă şi, până la urmă, de a te cunoaşte pe tine dintr-o perspectivă nouă. Fără a scăpa din vedere scopul iniţial: în afara programului, toată libertatea din lume de a călători, a cunoaşte şi de a experimenta.

4. Traducător freelancer

Există companii online cu nemiluita care-şi croiesc drum pe pieţele româneşti şi care au nevoie de cineva de la faţa locului care mânuieşte binişor frazele. Fă-ţi cont pe platforme online de traduceri, cunoaşte oameni care lucrează deja în domeniu, trimite CV-ul către companii internaţionale şi orice mai crezi că te poate aduce aproape de obiectivul găsirii de clienţi.

5. Content Writer

Erai tu, oare, cel care scria compunerile tuturor colegilor în generală? Erai tu cel care mai târziu trecea onorabil toate examenele pentru că ştiai să scoţi două pagini dintr-o singură idee? Eşti, şi astăzi, tu cel care citeşte 3 cărţi în acelaşi timp şi nu eşti văzut în niciun metrou fără lectura proţăpită sub ochelari? Presupunem, în cazul ăsta, că găseşti o plăcere nebănuită de a lăsa pana să alunece pe foaie sau degetele pe tastatură şi oricât ţi-ai pune mintea pe bigudiuri nu ai putea găsi ceva care să te coafeze mai bine. Întreabă în stânga şi în dreapta, depune-ţi CV-ul, caută, cercetează, iar noi încrucişăm degetele pentru tine şi-ţi dorim la cât mai mulţi clienţi fermecaţi de darul tău de a împleti cuvinte.

6. Profesor de dans, de yoga sau instructor de fitness

Asta-i pentru neobosiţii care stau geană cu ochii pe ceas să vină mai repede seara şi să dea buzna la sală (tot mai mulţi în ultima vreme). Poate n-ai cutezat încă să visezi că ai putea să împarţi lumii experienţa ta, dar dacă ai putea să vorbeşti neîntrerupt, cu orele, despre pasiunea ta, cel mai probabil eşti destul de pregătit. Îţi recomandăm să nu mai tai frunză la câini şi te înscrii frumuşel la un curs de formare. Fantazează apoi la bucata de plajă unde să străluceşti în privirile învăţăceilor yoghini (de exemplu) şi vezi ce are de spus piaţa joburilor despre năzuinţele tale.

7. Programator

Dacă le ai cu codurile şi cu site-urile, poţi considera că ai tras lozul câştigător. Se creează în jur de 150.000 de noi website-uri în fiecare zi, ceea ce ne face să considerăm că… cererea-i mare. Aproape orice afacere are o prezenţă online, iar nevoia de cineva care să făurească şi să aibă grijă de website este cât se poate de imperioasă. Să nu mai aducem în discuţie că limita online-ului e cerul şi nu ai de ce să te rezumi la imediata vecinătate. Creează-ţi un portofoliu (sau ferchezuieşte-l pe cel pe care-l ai deja) şi porneşte-o la vânătoare de clienţi.

8. Web designer

Nu o să fii nici pe departe primul călător care-şi câştigă pâinea cea de toate zilele pe seama graphic designului. Tot ce ai nevoie este un laptop, niscaiva simţ estetic şi câteva săptămâni/luni de şcolăreală urmărind tutoriale şi învăţând să mânuieşti programe precum Photoshop sau Illustrator etc iar cuvinte precum CSS, layere şi HTML să nu-ţi fie străine. Şi n-ar strica deloc să te pricepi puţin la coding şi la cele trebuincioase pentru buna funcţionare a unui website.

9. Au pair

La o primă şi superficială vedere, au pair înseamnă babysitting. Iar dacă ai o slăbiciune pentru micuţii derbedei şi ţi se topeşte sufletul când dai de vreun copil blond, sâsâit şi cu ochi albaştri, o să te simţi ca un peşte în apă, acompaniindu-l pe unul dintre ei prin viaţă pentru o durată limitată. Dar pe lângă încântarea de a vedea odrasla cum îţi soarbe cuvintele într-o limbă străină lui, chiar o să ai ocazia să experientezi o cultură nouă din sânul unei adevărate familii de localnici. Mai adaugă faptul că, majoritatea programelor de au pair îţi facilitează condiţia pentru a-ţi continua studiile sau pentru a face cursuri de limbă şi majoritatea celor angajaţi în treaba asta sunt, în acelaşi timp, studenţi.

10. Voluntariat

Te rugăm, nu întâmpina această recomandare ridicând o sprânceană băţoasă! Voluntariatul e calea sigură de a da un sens vieţii, iar atunci când îl faci împresurat într-o nouă cultură, auzindu-ţi limba cum se desface în cuvinte străine şi ducându-te la culcare în fiecare seară cu sentimentul că „azi nu am făcut umbră pământului”, lucrurile capătă cu totul altă lumină.

E adevărat că nu o să te îmbogăţeşti şi poate nu-i soluţia pentru tine dacă ţi-ai propus să ajungi milionar în 5 ani de-acum încolo. Dar dacă prioritare pentru tine sunt cunoaşterea, călătoriile şi lărgirea orizonturilor (oricare ar fi ele), află că un voluntariat internaţional îţi asigură cel puţin pâinea cea de toate zilele şi un acoperiş deasupra capului. Lăsăm aici acest ghid despre volunturism, iar tu fă cu el ce crezi de cuviinţă.

11. Lucrează pe un vas de croazieră

Dacă rutina nu ţi-a făcut niciodată ochi dulci, aici ai găsit ac de cojocul ei. Deşi, în general, munca-i multă şi nopţile nu se încheie cu una, cu două, satisfacţiile-s mari şi petrecerile la ele acasă. Dacă nu ştii ce ai putea face la bordul unei nave, ascultă aici: traducător, bucătar, animator, instructor de dans, de fitness, babysitter, steward, recepţionist în spaţiul pentru spa, chelner, maseur, barman… să continuăm? Deşi orele de muncă pot fi lungi şi obositoare, destinaţiile în care ajungi, porturile care te-aşteaptă pline de viaţă şi de distracţie şi experienţa în sine… merită bătaia de cap!

12. Fotograf de călătorii

Asta chiar nu-i treabă uşoară şi-ţi trebuie talent cu carul. Dar dacă îţi place fotografia, dacă Instagramul e obsesia vieţii tale şi dacă peisajele frumoase reuşesc cu succes să-ţi smulgă lacrimi, fă-ţi o favoare şi dă-ţi o şansă. Începe cu începutul şi construieşte-ţi un portofoliu. Încearcă mai apoi să găseşti clienţi, ochind în primul rând organizaţiile, companiile, agenţiile de turism, precum şi revistele de travel. A doua opţiune ar fi să îţi vinzi fotografiile pe platforme digitale şi nu te îngrijora cum că nimeni nu plăteşte pentru imagini digitale. O fotografie bună nu se vinde deloc ieftin.

13. Artizan

Da, vorbim aici despre acei veritabili hippie,obişnuiţi ai dreadurilor şi ai muzicii raggae, cu înclinaţii vădite pentru crearea de obiecte handmade (precum bijuterii, produse din piele sau accesorii pe care o să-i găseşti în pieţele marilor oraşe, expunându-şi marfa şi cochetând cu bunul gust al turiştilor. Probabil nu ţi se potriveşte jobul acesta ca o mănuşă dacă obişnuiai să tragi chiulul de la orele de lucru manual, dar dacă tu eşti talentatul din toţi cei pe care-i cunoşti, cel care poate să facă artă din câteva obiecte adunate la întâmplare şi dacă asumarea de riscuri nu te sperie nici cât un vârf de ac, dă-i bice!

14. Însoţitor de zbor

Dacă asta nu sună a fantezie, atunci nu mai ştim noi ce-i aia fantezie. În fiecare zi într-un alt colţ de lume. În fiecare dimineaţă, luând micul dejun într-o altă metropolă. La fiecare program de muncă, alte feţe, alte culturi. Toate acestea în timp ce arăţi splendid în uniformă, iar zâmbetul îţi dansează pe faţă în dansuri primăvăratice. Nu doar că te alegi la sfârşitul lunii cu un salariu mult peste medie, dar dacă într-adevăr arde în tine flacăra călătoriilor, dar parcă nu-ţi dă inima ghes să trăieşti la voia întâmplării, în lipsa unui loc de muncă stabil, o carieră în aviaţie ar putea fi aventura de zi cu zi a vieţii tale.

15. Voluntariat într-un hostel

Ce-i drept e drept, nu vei face o carieră din asta şi nici cu bani sub saltea nu vei rămâne. Ceea ce pot, însă, să ofere hostelurile dacă eşti de acord să le dai o mână de ajutor preţ de câteva ore pe zi, este cazarea. Şi poate câţiva bănuţi, dacă ai noroc. O oră-două la recepţie făcând check-in-uri, niscaiva curăţenie în imobil şi ţi-ai luat de pe cap grija cazării, toate astea în timp ce cunoşti alţi călători şi legi prietenii peste hotare. Treaba stă în felul următor: familii care au case şi animale de companie doresc să plece în vacanţă, să spunem, câteva săptămâni. Bineînţeles că nu vor să lase orătaniile nesupravegheate, aşa că oferă cazare gratuită în locuinţa lor, pentru cine este dispus să petreacă acolo cele câteva săptămâni, îngrijind de gospodărie.

16. Asistent Virtual

Respiri online şi stai cu nasul în ecrane cât e ziua de lungă? Te atinge un pic atunci când auzi criticile aduse societăţii, actuale ataşate parcă la display-uri, dar nu poţi de nicio culoare să te desprinzi de ele pentru că, asta e, îţi place şi n-ai ce-i face. Te-a prins şi te interesează tot ce-nseamnă social media, design, creare de conţinut, marketing digital şi toate găselniţele online-ului. Nici nu ştii în ce poziţie favorabilă te afli dacă vrei s-o porneşti pe meleaguri necunoscute, îndeplinindu-ţi năzuinţa de a cunoaşte lumea. Dacă oricum asta faci cât e ziua de lungă pe acelaşi veşnic scaun de birou, de ce să nu o faci dintr-un veşnic schimbător hamac sau colţ îndepărtat de cafenea? Apucă-te de freelancing, găseşte oamenii care au nevoie de abilităţile tale şi convinge-i să te plătească din orice colţ de lume te-ai afla.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:

citeste totul despre: