Cum arată primele două săptămâni după reluarea turismului intern în Israel

Cum arată primele două săptămâni după reluarea turismului intern în Israel

Eliat

Principalele obiective turistice din Israel sunt deja pregătite pentru a primi turişti. Următorul pas pentru revenirea la acest „nou normal” va fi reluarea zborurilor internaţionale.

Ştiri pe aceeaşi temă

Din 3 mai s-a reluat turismul intern în Israel, iar unităţile de cazare de tip B&B, precum şi pensiunile agro-turistice denumite „Zimmer” au primit deja primii clienţi. Treptat, se redeschid şi hotelurile cu mai multe camere, iar până la mijlocul lunii iunie se vor deschide şi mall-urile, teatrele, piscinele şi parcurile de distracţie. 

Vizitarea obiectivelor turistice se face acum în condiţii de distanţare socială

Principalele obiective turistice aflate în aer liber au fost pregătite pentru vizitarea în condiţii de distanţare socială. La Zidul Plângerii au fost montati parapeţi care să garanteze siguranţa vizitatorilor. Purtarea măştii de protecţie este obligatorie în toate spaţiile publice. Plajele sunt deschise sub rezerva respectării distanţării sociale de minim 2 metri.

Parcurile Naţionale din Israel au raportat peste 10.000 de vizitatori în primul weekend de la deschidere

Autoritatea care administrează Parcurile Naţionale din Israel a anunţat deschiderea anumitor parcuri naturale şi a unor complexe turistice cum este şi situl arheologic de la Caesareea, începând cu data de 3 mai. Schimbarea majoră a ultimelor două luni a fost introducerea de urgenţă a unui sistem de rezervare a biletelor exclusiv online. Acesta permite limitarea numărului vizitatorilor într-un anumit interval orar şi un mai bun control al persoanelor care vizitează sit-urile administrate de aceştia. În primul weekend de activitate au raportat 10.000 de turişti şi peste 50.000 de bilete online achiziţionate pentru perioada imediat următoare.

Hotelurile din Israel se pregătesc să primească turişti

Oficialii Isrotel, unul dintre cele mai importante lanţuri hoteliere din Israel, au declarat că vor suplimenta personalul desemnat pentru curăţenie şi pun accentul pe dezinfectarea temeinică a camerelor, spaţiilor publice din incinta hotelurilor, cum ar fi recepţia, sălile de conferinţă, sălile de fitness ori restaurantele, dar şi a zonele care sunt de fel atinse de un număr ridicat de persoane: butoanele lifturilor, clanţele, balustradele, întrerupătoarele, aparatele de fitness etc. “Au fost înlocuite o parte dintre produsele de curăţenie şi dezinfecţie cu altele create special împotriva acestui nou tip de virus şi am montat filtre de aer cu o performanţă crescută pentru toate sistemele de ventilaţie din hoteluri”, a declarat Lior Raviv, CEO Isrotel.

Hotelierii israelieni caută să profite de condiţiile climatice prietenoase, astfel că au amenajat în grădini sau în barurile de tip rooftop, locuri de luat masa, păstrând distanţele recomandate de OMS. 

“Ţinem în permanenţă legătura cu toate părţile implicate în rejuvenarea turismului şi căutăm împreună cele mai bune variante fără a face niciun fel de compromis cu privire la siguranţa şi sănătatea turiştilor sau a personalului din industrie” a declarat Ksenia Kobyakov, Director pentru dezvoltarea de noi pieţe, în cadrul Ministerului Turismului din Israel.

Aeroportul Internaţional Ben Gurion va relua operarea zborurilor începând cu luna Iunie

Referitor la deschiderea graniţelor şi repornirea turismului internaţional, sunt discuţii pentru redeschiderea zborurilor internaţionale începând cu luna Iunie. Mai mult, autorităţile din Israel au declarat că există planuri pentru crearea unui program pilot de zboruri voluntare spre anumite desintaţii din Europa pentru a confirma redeschiderea zborurilor în siguranţă. 

Despre Israel ca destinaţie de vacanţă pentru turiştii români

Israelul este o destinaţie importantă de călătorie pentru turiştii români, apreciată pentru pelerinajele organizate aici. Începând cu anul 2017, Ministerul Turismului din Israel şi-a concentrat eforturile pe promovarea oraşelor Tel Aviv şi Ierusalim ca două destinaţii de city break într-o singură vacanţă, oferind experienţe multiculturale, o viaţă de noapte intensă, delicii gastronomice şi posibilităţi pentru turismul de aventură. Aproape 100 de zboruri săptămânale leagă acum Tel Aviv şi Eilat de principalele aeroporturi din România - Bucureşti, Timişoara, Cluj, Iaşi şi Sibiu. Anul 2019 comparativ cu 2016 a înregistrat o creştere cu 157% a turiştilor români, iar perspectivele rămân extrem de pozitive şi pentru 2020, când peste 135.000 turişti români sunt aşteptaţi la destinaţie. 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre: