FOTO Cele mai „păcătoase“ oraşe din lume

FOTO Cele mai „păcătoase“ oraşe din lume

Pattaya, cel mai păcătos oraş din lume. FOTO netflights.com

Manama, New Orleans şi Pattaya sunt doar trei din cele zece destinaţii în care sexul, jocurile de noroc şi drogurile sunt la ele acasă. Publicaţia „AskMen“ a realizat un clasament al oraşelor care nu dorm niciodată, locuri în care decenţa se confundă cu nuditatea afişată, iar libertatea cu nebunia servită, la gramaj, la colţ de stradă.

Berlin

Pantalonii din latex, cătuşele şi lanţurile sunt la modă în capitala Germaniei, un oraş al fetişurilor sexuale, relatează publicaţia „AskMen“. Berlinul deţine unele dintre cele mai dinamice cluburi şi cafenele din lume, locuri închinate extravaganţei şi dezmăţului. Nu degeaba aici s-au pus bazele primului institut sexual din lume, între Primul şi cel de-al Doilea Război Mondial. Un loc unde oaspeţii puteau găsi colecţii întregi de filme porno şi alte materiale deocheate. Prezenţa acestui institut a determinat o adevărată invazie de bordeluri şi cabarete, iar administratorii acestor localuri au ajuns să vândă clienţilor inclusiv cocaină ascunsă în flacoane de sticlă. În prezent, Berlinul este unul dintre oraşele în care prostituţia este legală.

Macao

Situat în partea de sud a Chinei, oraşul Macao a devenit locul ideal pentru pasionaţii de jocuri de noroc. Încasările urişe din ultimii ani au ajutat acest oraş să surclaseze financiar Las Vegasul şi să devină, de asemenea, regiunea care găzduieşte cel mai mare cazino din lume numit The Venetian Macau.

Manama

Situat în Golful Persic, în nord-estul insulei Bahrain, Manama este locul perfect pentru saudiţii care vor să fenteze legile restrictive ale ţării lor şi să petreacă în cluburi împreună cu damele de lux. În Arabia Saudită prostituţia e ilegală, dar în Manama este acceptată tacit şi orice doritor poate întâlni la colţ de stradă o femeie dispusă să-şi ofere serviciile contra cost. Această oază destinată relaxării extreme există datorită celor care conduc şi populează oraşul, adică localnicilor de diferite religii care, în 2001, au oferit femeilor dreptul la vot şi posibilitatea de a conduce autovehicule.

New Orleans

Berea şi petrecerile de pomină au transformat New Orleans-ul într-una dintre cele mai căutate destinaţii de distracţie de pe tărâm american. Încă din secolul al XIX-lea, regiunea devenise un loc excentric graţie gastronomiei franţuzeşti, femeilor uşoare şi muzicii de cabaret. Barurile de striptease şi locurile unde se comercializau casete porno sau jucării erotice se regăsesc şi astăzi aici, în oraşul în care până şi oamenii statului păcătuiesc cot la cot cu oamenii obişnuiţi. David Vitter este doar unul dintre senatorii americani văzut adesea în localurile de noapte din New Orleans.

FOTO brandonremler.blogspot.com

Moscova

De la cluburi de noapte în care se ascultă rock şi trance, până la localurile în care dj-ii străini mixează muzică techno, Moscova este un oraş al exceselor, plin de turişti dornici de distracţie. Deşi prostituţia e ilegală, încălcarea legii este rezolvată prin achitarea unor amenzi, iar damele de companie îşi tratează afacerile amoroase în plină stradă. Unul dintre cele mai apreciate localuri de distracţie din Moscova este The Hungry Duck, un bar de striptease construit în anii ʼ90, unde viaţa de noapte este „udată“ din plin cu băutura rusească tradiţională: votca.

Rio de Janeiro

Situat în sud-estul Braziliei, Rio de Janeiro este unul dintre oraşele recunoscute la nivel modial pentru petrecerile excentrice desfăşurate în cluburile de noapte şi bordelurile cu servicii variate. Oraşul şi-a câştigat un loc în clasamentul celor mai „păcătoase“ locuri din lume datorită celebrului Carnaval ce atrage turişti veniţi din toate colţurile globului.

FOTO Facebook

Las Vegas

Rămâne în topul celor mai celebre destinaţii de vacanţă graţie cazinourilor şi petrecerilor extravagante. Pasionaţii de jocuri de noroc sunt provocaţi să spună „Da“ unei partide de cărţi încă de la aeroport, iar prostituatele îi însoţesc la fiecare pas, deghizate în escorte. În plus, cei care doresc să-şi cumpere o armă de foc trebuie doar să intre într-un magazin de profil şi să arate un permis de conducere.

FOTO haymoreendodontics.com

Amsterdam

Oraşul olandez este recunoscut în întreaga lume pentru cafenelele în care se consumă canabis şi se servesc prăjituri cu marijuana, dar şi pentru zona cu felinare roşii. Odată ce au terminat cu degustările, turiştii pot să viziteze Red-light District, cartierul faimos pentru numărul mare de prostituate şi bordeluri din care pot alege.

FOTO outspokenonhealth.com

Tijuana

Odată ce au trecut graniţele Mexicului, turiştii pot să opteze pentru un sejur la Tijuana, oraş care nu ocupă degeaba un loc pe lista celor mai deocheate destinaţii din lume. Aici, alcoolul poate fi cumpărat şi de cei care nu au împlinit vârsta majoratului, iar drogurile şi medicamentele se comercializează pe stradă, chiar dacă sunt interzise prin lege.

Pattaya

Masaje erotice, baruri şi cabarete cu transsexuali: acestea ar fi, pe scurt, trăsăturile care definesc Pattaya, cel mai păcătos oraş din lume. Aici sexul este activitatea turistică numărul unu, plăcerile carnale reprezentând, poate mai mult decât în alte regiuni din Thailanda, o modalitate de divertisment. Turiştii obosiţi de favoruri sexuale se pot relaxa la un meci de box thailandez găzduit în plină stradă, iar plaja se transformă, pentru mulţi, în hotel.

 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre: