Cele mai frumoase staţiuni din Spania: cinci destinaţii de vis FOTO

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Tenerife Fotografii Shutterstock
Tenerife Fotografii Shutterstock

Spania este una dintre cele mai apreciate destinaţii de vacanţă pentru români. „Adevărul“ vă prezintă cele mai frumoase staţiuni din Spania, ca sursă de inspiraţie pentru următorul concediu.

Cele mai frumoase staţiuni din Spania: Las Palmas de Gran Canaria

Insula Gran Canaria are unul dintre cele mai mari oraşe din Spania. Las Palmas de Gran Canaria se află pe coasta de sud a insulei şi este una dintre cele mai frumoase staţiuni din Spania. Las Palmas are un aer continental îmbinat cu o combinaţie eclectică de alte culturi, inclusiv africană, chineză şi indiană. 

Taxiurile, bulevardele pline de viaţă, barurile şi portul înfloritor dau energia acestui oraş, care este al nouălea cel mai mare din Spania. 

Insula are mai multe tipuri de peisaje, inclusiv maiestuoase dune de nisip, munţi cu trasee de ciclism şi o lume subacvatică dens populată. Există locuri excelente de diving, golf, surfing şi drumeţii în satele din centrul insulei.

las palmas de gran canaria foto shutterstock

Costa del Sol, printre cele mai frumoase staţiuni din Spania, perfectă pentru amatorii de petreceri la mare

Aflată în sudul Spaniei, faimoasa „coastă de soare“ a ţării este reprezentată de aglomeraţia cameleonică a oraşelor devenite staţiuni, care au fost odată (greu de crezut) simple sate de pescuit. Dezvoltarea din ultimii 60 de ani a fost profundă, devenind destinaţia perfectă pentru amatorii de petreceri la mare. 

Această destinaţie de vacanţă este una dintre cele mai dezvoltate din Spania. Plajele nisipoase, cu ape calde, sunt completate de cele mai frumose staţiuni din Spania, hoteluri de lux şi restaurante. 

Benalmádena se concentrează pe parcuri tematice şi acvarii, Fuengirola atrage familiile şi iubitorii de sporturi de apă, Mijas reprezintă unul dintre cele mai autentice sate albe din Andaucia, Marbella deţine iahturi mari şi zone de golf.

costa del sol foto shutterstock

Mallorca face parte din cele mai frumoase staţiuni din Spania, fiind potrivită în special pentru familii

Mallorca este bine dezvoltată pentru turismul de litoral, pe malul sudic, dar are, de asemenea, un peisaj magnific, în partea de nord a insulei. Zona Alcudia are unele dintre cele mai frumoase staţiuni din Spania, în special pentru familii, şi frumoase trasee de ciclism de-a lungul cărărilor de munte. Pe coasta de est există plaje mici, terenuri de golf şi, anual, acolo se organizează un festivalul de jazz. 

mallorca foto shutterstock

Tenerife, una dintre cele mai frumoase staţiuni din Spania, renumită pentru viaţa de noapte 

Cea mai mare din Insulele Canare, insula Tenerife este bine dezvoltată pentru turism şi are cele mai frumoase staţiuni din Spania. Este renumită pentru viaţa de noapte şi locurile excelente pentru scufundări. Pot fi practicate mai multe sporturi nautice, inclusiv surfing, wind-surfing, parascending şi jet-schi. Pentru cei care iubesc munţii există cărări de-a lungul stâncilor şi o telecabină care ajunge la cel mai înalt vârf din Spania. 

tenerife foto shutterstock

Costa Dorada, deţinătoarea unora dintre cele mai frumoase staţiuni din Spania, destinaţie potrivită pentru pasionaţii de istorie

Costa Dorada este supranumită Coasta de Aur a Spaniei şi constituie una dintre cele mai interesante destinaţii de vacanţă pentru pasionaţii de istorie. Turiştii pot vizita monumente care datează din Antichitate şi Evul Mediu. Tot în Costa Dorada se poate asista la corida pentru a vedea luptele cu taurii.

costa dorada foto shutterstock
Călătorii



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite