Cele mai frumoase destinaţii din Grecia. Locuri de o frumuseţe aparte, accesibile turiştilor

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Cele mai frumoase destinaţii din Grecia includ deopotrivă capitala Atena, care abundă în obiective turistice istorice, dar şi vestitele insule greceşti Rodos, Mykonos, Santorini şi Creta.

Indiferent dacă ne gândim la insule sau la regiunea continentală, Grecia este o destinaţie ideală pentru turişti, ei putând alege dintre numeroase locuri pitoreşti în care îşi pot petrecere concediul. Site-ul Greeka.com a selectat câteva dintre cele mai frumoase destinaţii din Grecia.

Cele mai frumoase destinaţii din Grecia. Atena

Capitala Greciei este un oraş cu o istorie de peste 3.000 de ani şi una dintre cele mai vizitate destinaţii turistice din lume. Este locul ideal pentru un sejur de câteva zile, în care turiştii pot vizita numeroase obiective impresionante, printre care: Acropole, Agora antică şi Muzeul de Arheologie. La finalul unei zile obositoare, călătorii se pot relaxa seara la o terasă frumoasă, în centrul oraşului. Atena poate fi şi punctul de plecare în alte excursii prin Grecia, inclusiv în insulele din Marea Egee.

image

Cele mai frumoase destinaţii din Grecia. Insula Santorini

Este una dintre cele mai cunoscute şi vizitate insula greceşti, situată în Arhipelagul Cicladelor din Marea Egee. Aici a erupt cu mii de ani în urmă unul dintre cei mai mari vulcani din lume. Pe malurile uriaşei caldeira (vechi crater vulcanic de mari dimensiuni, n.r.), formată în urma scufundării vulcanului au fost construite sate pitoreşti, cu o arhitectură specifică, astfel luând naştere poate cel mai frumos peisaj din Grecia. Insula Santorini este, fără doar şi poate, una dintre cele mai frumoase destinaţii din Grecia, fiind recunoscută şi pentru hotelurile de lux, dar şi pentru apusurile de soare superbe care pot fi admirate aici.

Cele mai frumoase destinaţii din Grecia. Insula Mykonos

Insula este cunoscută pentru atmosfera ei cosmopolită şi viaţa de noapte intensă de aici, dar şi pentru plajele frumoase şi arhitectura specifică insulelor ciclade, din care face parte. Insula Mykonos este una dintre cele mai frumoase destinaţii din Grecia, fiind recomandată turiştilor indiferent de vârstă: tinerii se pot distra în cluburile de noapte, familiile se pot bucura de plajele curate, iar cei mai vârstnici se pot plimba pe străduţele înguste din Chora. Pe insulă există şi multe hoteluri de lux, care vor oferi un sejur de vis turiştilor mai pretenţioşi.

image

Cele mai frumoase destinaţii din Grecia. Insula Creta (Heraklion)

Oraşul Heraklion este situat pe coasta de est a Cretei, una dintre cele mai animate regiuni ale insulei. În apropiere se află numeroase staţiuni turistice, dar şi ruinele civilizaţiei minoice de la Knossos şi Phaestos. Turiştii care vin aici pot alege să se relaxeze pe plajele încăpătoare, cu nisip fin, să danseze în cluburile de noapte sau să admire vestigiile antice ale uneia dintre cele mai vechi civilizaţii europene – cea minoică. Pot fi vizitate în apropiere multe sate tradiţionale cretane, castele medievale şi biserici bizantine.

image

Cele mai frumoase destinaţii din Grecia. Insula Rodos

Cea mai mare şi cea mai populată insulă grecească, Rodos este o destinaţie romantică prin excelenţă, fiind una dintre cele mai frumoase destinaţii din Grecia. Are un centrul vechi pitoresc, o cetate medievală, hoteluri de lux şi plaje frumoase, iar iubitorii de bronz natural trebuie să ştie că aici sunt 300 de zile însorite pe an. Oraşul vechi este unul dintre cele mai bine conservate oraşe medievale din Europa, cu ziduri fortificate, un castel impresionant şi locuinţe pitoreşti. Turiştii pot vizita şi sate tradiţionale, iar dacă îşi doresc mai multă linişte, pot merge cu maşina la una dintre plajele mai izolate de pe insulă.

image
Călătorii



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite