Călătorie Science Fiction în Evul Mediu

Parfum intens medieval, brânză periculos de gustoasă şi o oază de suprarealism. Toate acestea se găsesc într-un mic orăşel de la poalele Alpilor, Gruyère. Când, în secolul al XIII-lea, contele Guillaume a ucis un „grue“, adică un cocor, numindu-şi cetatea Gruyère, stră-stră-străbunică-miu tocmai sădea un prun sfrijit pentru ţuicile tari ce aveau să mă ajungă din urmă ca un blestem.

Castelul Gruyère, construit după modelul celui de Savoy, de lângă Montreux, şi ajuns principala atracţie turistică a oraşului, a fost în istorie centrul tuturor evenimentelor locale şi, vreme îndelungată, casa conţilor de Fribourg.

Opt secole mai târziu, m-am catapultat pe acest picior de plai, cu o gură plină de rai şi ciocolată, având ataşat de mâna stângă un Swatch, ca nu cumva să mă uite Dumnezeu pe acolo.

Cum mă aflam pentru prima dată în Fribourg, unul dintre cele 26 de cantoane ale Elveţiei – acest veritabil Munte al lui Venus, dezmierdat de Alpii cei aprigi şi cele patru limbi îmbietoare, franceza, germana, italiana şi reto-romana, huzurind la umbra divergenţelor culturale , n-aveam de unde să ştiu că în micul orăşel medieval, locuit de mai puţin de 3.000 de tălpi umane, e musai să vii cu o cască de protecţie.

Şi asta doar pentru a nu-ţi pierde simţul realităţii la auzul îngâmfatelor „les oiseaux chanteurs“ - canarii smintiţi, piţigoii albaştri, mierlele metalice şi toate celelalte privighetori turbate.

Cu ochiul viclean al turistului înveninat cu imagini de Elveţie modernă, una împresurată cu magazine luxoase, cu sedii ale organizaţiilor europene şi clădirilor renumitelor bănci, am lăsat în urmă Fribourgul, locul unde-mi aveam culcuşul pe timpul nopţii şi, totodată, însorita capitală a cantonului cu acelaşi nume, însemnat oraş universitar (10.000 de studenţi la 40.000 de locuitori, dintre care o treime sunt străini; singura universitate bilingvă de pe continent) şi, de asemenea, una dintre cele mai mari aşezări medievale din Europa.

O mare brânză…

Parfumul Evului Mediu s-a înteţit, imediat ce am ajuns în Gruyère. Dacă paşii m-au purtat mai bine de o oră către răsărit, unde se întindea amintita cetate-simbol a localităţii, simţurile olfactive m-au deturnat fără milă spre miazănoapte, la binecuvântatul muzeu (şi fabrică) al brânzei…

Odată intrat pe teritoriul brânzeturilor, în aerul năpădit de o ceaţă gălbuie cu bule albăstrui, obrazul mi s-a umezit ca în zorii altei zile de demult. Atunci am înţeles că mă aflam în inima vechii Elveţii, tocmai pentru a-mi potoli pornirile gurmand-pantagruelice.

Căci, tot atunci, asemeni unui mic Anton Ego, haiosul critic din „Ratatouille“, am aflat secretul acestei delicatese unice în lume. Mai întâi era nevoie de originala reţetă tradiţională a ţăranilor helveţi, păstrată cu sfinţenie în fabricile din cantoanele Fribourg, Vaud, Neuchatel, Jura şi Berna. Secondo, pentru a obţine gustul dulceag şi culoarea deosebită, aveam trebuinţă de infinită răbdare şi timp îndelungat pentru depozitarea roţilor uriaşe de caşcaval în condiţii speciale.

Conform cronicii de pe Valea Charmey, celţii, romanii şi alte popoare care au locuit în zonă, în primele secole după Hristos, se ocupau cu producerea brânzei de vacă, cu o reţetă asemănătoare celei de astăzi.

Mai mult, împăratul roman Antonin Piosul a murit în 161 intoxicat cu brânza de Gruyère, periculos de bună. O moarte cât se poate de plăcută, aş zice.

Şi pentru că nu pot să mint (!), şi nici nu vreau s-o fac, mărturisesc că, în timp ce scriu aceste rânduri, servesc o încântătoare şi ultimă bucăţică de „gruyère“ din rezerva care taman acum s-a isprăvit…

Orăşel de Oscar

Dar uite că m-am luat cu poftele pântecului şi am uitat de un tip special şi very cool, Hans Ruedi Giger - artistul plastic elveţian, considerat printre cei mai temerari exploratori ai părţii întunecate a naturii umane, responsabil de efectele speciale din seria „Alien“. Pentru care a primit şi un Premiu Oscar.

Discipol al lui Salvador Dali, Giger reprezintă - spun specialiştii în domeniu - un soi de Dante&Goya pentru arta modernă, o minte sclipitoare care sondează tărâmuri fantasmagorice ale subconştientului şi oniricului.

La doi paşi de faimosul castel medieval se află, aşadar, ultrafuturistul muzeu H.R. Giger pe care nu aveţi dreptul să-l rataţi (!). Dacă ajungeţi într-o bună zi prin împrejurimi. Fireşte, lângă muzeu puteţi consuma o băutură la barul decorat de Giger, un loc la fel de important şi înfricoşător ca şi muzeul în sine.

La Gruyère cu Claudiu Bolozan

Claudiu Bolozan este editor la Antena 3, secţia Sport. A început mai multe facultăţi, printre care „Regie de film şi TV“, dar a terminat doar una: Dreptul. Pasionat de film, literatură şi sport, se dă în spectacol pe blogul personal „www.pantacruel.blogspot.com“, unde s-a înhăitat cu foşti colegi, „dedes“ şi „verbiaj“, alături de care a lucrat cu aprindere la o întreprindere (cotidianul „Independent“). Pe care au falimentat-o. A mai trecut ca gâsca prin apă pe la „Atac“ sau „Ziarul“, aducându-le şi pe acestea, cu acribie, la sapă de lemn. Claudiu se consideră hărăzit cu darul falimentului, aproape toate locurile de muncă în care a evoluat intrând negreşit în stare de insolvabilitate.


Nu rataţi!

În fiecare vară are loc expoziţia de artă de la bisericuţa din piaţa centrală a oraşului. Aici îşi dau întâlnire an de an pictori, sculptori şi meşteri din întreaga Elveţie, pentru a-şi expune lucrările în faţa turiştilor care le pot achiziţiona la preţuri destul de avantajoase.

În piaţa centrală a vechii cetăţi se organizează, în perioada verii, concerte de muzică clasică, jazz, teatru în aer liber şi expoziţii.

Pe 31 iulie, în fiecare an, are loc sărbătoarea satului Moleson, de unde nu lipsesc artificiile, mâncărurile tradiţionale, muzica şi dansurile.

Pe 1 august, de ziua naţională a Elveţiei, turiştii care trec prin Gruyères pot asista la concerte, pic-
nicuri şi alte evenimente.

În august şi septembrie se organizează alte sărbători câmpeneşti, concursuri de familie, spectacole de muzică şi teatru, dar şi reprezentaţii ale cântăreţilor la cornurile elveţiene.