Budapesta, splendoarea Europei

De curând, am vizitat Budapesta. Drumurile mele se mai intersectaseră de câteva ori cu cele ale capitalei Ungariei, dar de fiecare dată într-un mod fugitiv şi superficial. În vacanţa de 1 Mai am reuşit să zăbovesc patru zile şi să descopăr unul dintre cele mai frumoase oraşe din Europa.

Ascunsă timp îndelungat după Cortina de Fier, Budapesta se arată astăzi asemenea unui capitale complexe, vibrante şi sofisticate. Aş numi-o simplu, fără exagerări de niciun fel, splendoarea Europei.

Copilă fiind, mi se spunea că Budapesta este alianţa armonioasă dintre două oraşe: Buda şi Pesta. Dunărea, cu valurile sale delicate ce îmbrăţişează trecutul, prezentul şi viitorul, potrivit  poetul Attila József, le stă martor şi liant. Pe vremea aceea, mi se părea extraordinar să primesc două oraşe într-unul singur (un fel de ou Kinder), dar pe alocuri puţin exagerat. Astăzi, constat că nu e nimic hiperbolic în esenţa capitalei Ungariei. Din contră, aceasta a reuşit să îmbine cu succes nu doar două oraşe, ci un întreg continent. Căci, aşa cum spune András Török în ghidul său, dacă mergi la Budapesta poţi să vezi toată Europa. Atât de complexă şi ofertantă este, încât ai impresia că cele mai multe "delicatese" ale capitalelor europene s-au înghesuit aici: gastronomie, cultură, arhitectură, viaţă de noapte, relaxare, băi termale, peşteri în mijlocul oraşului, muzică clasică, croazieră pe Dunăre, relaxare în natură, cumpărături ş.a.m.d. 

Inima Pestei

 Mica Prinţesă (Kiskirálylány) este încadrată de două englezoaice care-şi trag în jos rochiile văratice, în timp ce-şi potrivesc zâmbetele pentru un selfie perfect. În spatele lor, camera surprinde o captură fantomatică a tramvaiului galben numărul 2. Într-un plan şi mai îndepărtat, valurile neliniştite ale Dunării oglindesc cu bun gust grandoarea Palatului Regal. Budapesta mi se dezvăluie pe straturi, evocându-mi o eleganţă desăvârşită ce mă duce cu gândul la vremuri de mult apuse, când rafinamentul şi distincţia erau ipostaze fireşti ale modului de viaţă.

Îmi încep călătoria cu o plimbare de-a lungul Dunării, ce vine ca o binecuvântare după drumul obositor şi lung cu maşina din Bucureşti. Înaintez domol precum fluviul ce despică graţios inima Budapestei, minunându-mă şi lăsându-mă surprinsă la fiecare pas de comorile oraşului. Trec prin faţa pieţei Vigadó, unul dintre cele mai liniştite locuri din oraş, unde câţiva turişti se ascund de picăturile anemice de ploaie sub coloana fastuoasă a Sălii de concerte. Drumul mă duce tot mai departe şi se deşiră precum un ghem de lână, complice cu firul neîntrerupt al Dunării. Pe malul său, vizavi de Podul cu Lanţuri, stă impozant Palatul Gresham ca un tort enorm de nuntă. Una dintre cele mai frumoase clădiri Art Nouveau din Budapesta, palatul găzduieşte astăzi faimosul şi preţiosul Hotel Four Seasons.

Palatul Gresham găzduieşte Hotelul Four Seasons

Plonjez apoi în inima Pestei şi explorez zona pietonală Váci utca, vechiul şi actualul centru al vieţii comerciale din Budapesta. Această stradă era odată cel mai important drum între Pesta şi orăşelul Vác. Magazine, baruri, cafenele, chioşcuri unde se vând specialităţi ungureşti, buticuri cu obiecte de artizanat, standuri cu suveniruri, totul împrejmuit de clădiri impozante, cu o arhitectură deosebită. Spre sfârşitul zilei, forfota şi zumzetul oraşului mă moleşesc, şi decid să-mi trag sufletul la terasa celebrei cafenele Gerbeaud. Aici, între două înghiţituri din cel mai bun gulaş mâncat vreodată, privesc către frumoasa Piaţă Vörösmarty. În mijlocul ei se află statuia poetului Mihaly Vörösmarty, proiectată şi realizată de Ede Telcs, unde stă scris: "Serveşte cu hotărâre patria ta, Ungaria!"

„Ego sum Via, Veritas et Vita“

Îmi încep dimineaţa cu o plăcintă de vişine făcută în casă şi un pahar cu limonadă rece ca gheaţa, numai bun pentru ziua călduroasă de mai ce se anunţă. Soarele s-a ridicat de câteva ore, dar aerul încă mai poartă prospeţimea delicată a dimineţii. Mănânc pe nerăsuflate, din mers, îndreptându-mă grăbit către primul obiectiv: Catedrala Sfântul Ştefan. Având o înălţime de 96 m, precum clădirea Parlamentului,  se poate vedea din orice colţ al Budapestei. La intrarea în catedrală, îmi ridic privirea şi simt cum mi se face pielea de găină; sub impozantul grup statuar stă scris în limba latină: "Ego sum Via, Veritas et Vita" ("Eu sunt calea, adevărul şi viaţa"). În interiorul catedralei se află braţul mumificat al Sfântului Ştefan, vizibil pentru câţiva bănuţi cu care aprinzi lumina în raclă.

Cotesc apoi prin spatele măreţului edificiu şi iau calea bulevardul exclusivist Andrássy, un fel de Champs-Élysées al Ungariei. Aici sunt amplasate magazine de firmă, restaurante exclusiviste, muzee, dar şi clădiri elegante precum Opera Naţională sau Palatul Drechsler.  Mă gândesc că dacă aceste clădirile fermecătoare ar putea vorbi, mi-ar dezvălui secrete şi poveşti fascinante. Aflu din ghid că la numărul 60 se afla pe vremuri sediul poliţiei comuniste secrete a Ungariei, în prezent aici fiind amplasat muzeul Casa Terorii. Bulevardul se întinde din centrul oraşului şi până la Városliget (Parcul Central), următoarea mea oprire.

Castelul Vajdahunyad, situat în interiorul parcului

Cum ziua este veselă şi caldă, îmi propun să petrec câteva ore bune în această zonă extrem de ofertantă, dar în acelaşi timp relaxantă. La intrarea parcului se află Piaţa Eroilor (Hősök tere), o vastă  piaţă monumentală organizată în jurul Monumentului Mileniului, construit pentru a celebra o mie de ani de la aşezarea ungurilor în câmpia Panoniei. Piaţa este mărginită de două edificii impresionante, respectiv Muzeul de Artă şi Palatul de Artă. Mă retrag la o terasă în parc, iar în timp ce sorb dintr-un pahar de vin şi admir dansul multicolor al bărcuţelor, mă gândesc ce obiectiv aş putea ataca prima dată. Să fie oare Castelul Vajdahunyad, un amestec splendid de stiluri (renascentist, baroc, gotic şi romantic), sau poate Băile Szechenyi, un imens complex de piscine interioare şi exterioare (printre care şi cele mai fierbinţi şi cele mai adânci băi termale din Ungaria), sau poate o vizită la Grădina Zoologică, veche de peste 300 de ani şi una dintre cele mai frumoase din Europa?

La apus, aleg să încununez ziua cu o croazieră pe Dunăre. Călătoriile pe apă îmi oferă de fiecare dată o fericire inocentă, acel ceva ce aş pierde trăind doar pe uscat, satisfăcându-mi nevoia de aventură şi romantism deopotrivă. Cu atât mai mult cu cât se petrec la apus, când oraşul este înfăşurat într-o mantie roşiatică, apocaliptică, iar totul pare mai fermecător şi mai efemer ca oricând. Mă retrag într-un colţ izolat pe punte şi descopăr o altfel de Budapesta de pe apă: Palatul Parlamentului, Insula Margareta, Palatul Regal, Buda cu colinele sale, Hotelul Gellért, totul este cu adevărat magic. Timpul îşi domoleşte curgerea, pentru a ne da un răgaz să găsim calea, adevărul şi viaţa ...

Palatul Parlamentului surprins din croaziera pe Dunăre

Cea mai frumoasă cafenea din lume

Cele mai frumoase dimineţi sunt cele în care te trezeşti cu o promisiune. Budapesta îmi făcuse o făgăduială cu o seară înainte, pe vasul de croazieră. În timp ce priveam către malul vestic al oraşului, către Buda şi colinele sale colorate de razele incandescente ale soarelui, am ştiut că cea mai încântătoare parte a vacanţei abia urma să vină.   

Declarat de UNESCO drept patrimoniu internaţional, oraşul medieval Buda s-a format în jurul castelului ridicat de Béla al IV-lea în secolul 13. Constituie un peisaj urban remarcabil şi o dovadă a marilor realizări din istoria capitalei Ungariei. Urc cu funicularul până sus la Palatul Sándor, reşedinţa oficială a preşedintelui ţării. De aici mă îndrept către grandiosul Palat Regal, un conglomerat de clădiri care găzduieşte Galeria Naţională a Ungariei (una dintre cele mai bune galerii de artă din lume) şi Muzeul de Istorie.

Uneori, în viaţă, drumul este cel care te alege. Aşa că mă las dusă de el şi hoinăresc pe străduţele cu aer medieval, luând-o pe Strada Lorzilor spre eleganta şi faimoasa cafenea Ruszwurm. Aici mă opresc pentru un ştrudel delicios, specialitatea casei. Continui apoi către Biserica Mátyás, biserica domnească a Regatului Ungariei, denumită în acest fel datorită lui Matei Corvin, încoronat aici ca rege al Ungariei. După ocuparea Budei în anii 1500, biserica a devenit principala moschee a oraşului. Legenda spune că, în 1686, o statuie a Maicii Domnului s-a arătat turcilor, ceea ce a contribuit la retragerea acestora.

Bastionul Pescarilor şi Biserica Mathyas

În apropierea bisericii se află Bastionul Pescarilor (Halászbástya), o construcţie în stil  neoromanic, cu şapte turnuri reprezentând cele şapte triburi maghiare ce au pus bazele naţiunii. Aici, turiştii se îmbulzesc mai ceva ca la mâna sfântă a lui Ştefan, încercând să prindă o captură din minunata privelişte către Dunăre, Palatul Parlamentului şi Pesta. Cobor apoi scările Bastionului, apucând-o pe străduţele întortocheate ale Budei. Închei cea mai frumoasă zi cu cea mai frumoasă cafenea din lume, New York Café, o dantelărie de eleganţă, grandoare şi farmec al vechii lumi.

O ultimă desfătare

În Budapesta poţi vedea cea mai mare sinagogă din Europa, te poţi plimba prin muzee, poţi cumpăra delicatese naţionale din Piaţa Centrală, poţi bea unul dintre cele mai bune vinuri din lume ("nectarul zeilor"), sau te poţi relaxa la faimoasele băi termale. Este ultima mea zi şi am de gând să le încerc pe toate.

Îmi încep itinerariul cu sinagoga de pe strada Dohány, cea mai mare din Europa şi cea de-a doua din lume. Din păcate este sâmbătă şi sinagoga este închisă, aşa că nu reuşesc decât să admir edificiul pe exterior. Stilul său arhitectural denotă strădania evreilor din secolul 19 de a respecta maniera de construcţie a ungurilor şi de a se integra în societatea acestora, turnurile gemene fiind inspirate de stilul bisericilor creştine. Îmi continui apoi călătoria pe Múzeum körút şi ajung la Muzeul Naţional al Ungariei, unul dintre cele mai interesante muzee pe care le-am vizitat vreodată. Fondat în anul 1802, găzduieşte  colecţii de artă, artefacte, fotografii, documente şi alte obiecte importante legate de istoria tumultoasă a ţării. Cea mai de preţ comoară a muzeului este fără niciun dubiu mantia de încoronare a regilor Ungariei, donată de Sfântul Ştefan în 1031 unei biserici.

În ceea ce mă priveşte, consider că nu ajungi să cunoşti un oraş până nu vizitezi piaţa centrală a acestuia. Központi Vásárcsarnok, acest genius loci al Budapestei, este cea mai mare piaţă acoperită din oraş, locul unde poţi găsi legume proaspete, fructe, carne, brânzeturi, boia de ardei, vin Tokaji, dar şi produse de artizanat. Ca să-mi potolesc foamea, îmi cumpăr un lángos, o gustoasă specialitate ungurească, similară cu gogoşile noastre, iar apoi îmi continui drumul către băile Gellért, punctul culminant al zilei.

Hotelul şi băile Gellért

Cartierul Gellért, pe cât de frumos este, pe atât de mult este învăluit în mister. Denumirea colinei vine de la Sfântul Gellért, care, conform legendei, a fost împins în anul 1046 de pe o stâncă, într-un butoi, de către păgânii maghiari ce refuzau să fie creştinaţi. La poalele dealului, lângă Podul Libertăţii, se află faimosul hotel şi băile Gellért. Grandioasa faţadă a hotelului a fost folosită ca inspiraţie pentru decorul din ultima capodoperă a lui Wes Anderson, filmul "The Grand Budapest Hotel". Băile termale ale hotelului, demne de un cap încoronat, constituie desfătarea supremă. Splendida piscină principală, mărginită de coloane de marmură şi luminată de acoperişul din sticlă, constituie piesa de rezistenţă. Alerg să-mi petrec restul zilei aici, alimentându-mă cu energie pozitivă pentru întoarcerea acasă.

Spre sfârşitul zilei, când soarele îşi încheie ultimele socoteli, părăsesc Gellért şi mă îndrept către un wine bar, unde intenţionez să încerc "nectarul zeilor". Mă refer la Tokaji Aszu, cel mai bun vin dulce obţinut în Ungaria şi unul dintre cele mai exclusiviste din lume. Licoarea de culoarea topazului, o delicată adiere de arome, se dovedeşte a fi un adevărat elixir pentru visare şi desfătare a simţurilor. Dacă vinul este poezie îmbuteliată, atunci Budapesta este o adevărată epopee!

Astăzi, călătorul se îndreaptă împăcat spre casă. A mai descoperit un oraş, a mai trăit o experienţă ce va exista mult după ce se va întoarce de unde a plecat. Restul este indelebilă splendoare în luna lui mai.