Sunt specialist în soluţii de organizare, aşa că am folosit mai toate tehnicile învăţate şi am creat şi altele noi, adaptate stilului nostru, până am ajuns la performanţa de a călători două săptămâni, trei persoane, cu doar două bagaje de mână.

Primul lucru pe care îl fac atunci când ne pregătim de o nouă călătorie este să verific prognoza meteo de la destinaţie, dar şi din zonele de tranzit. În felul acesta am o primă idee despre ce fel de haine trebuie să pun în valize. De regulă, dacă plecăm de la frig la cald, hainele groase le avem cam pe toate pe noi.

Al doilea lucru pe care îl fac este să compun cât mai multe ţinute din cât mai puţine piese vestimentare. Când călătoreşti cu un copil mic, vrei să fii mobil, să poţi răspunde rapid nevoilor lui, nu să tragi de bagaje cu toate mâinile. Cel puţin asta mi-a arătat mie experienţa!

Când aleg hainele o fac pentru fiecare membru al familiei în parte. Le vizualizez mai uşor şi nu le încurc între ele. Pentru geamantanele mici prefer metoda KonMari de împăturire. În cele mari, de cală, fac şi un mixt cu stive, dar mă orientez şi în funcţie de compartimentarea interioară. Uite lista cu cele 7 reguli pe care le urmez când fac bagaje.

Să îţi povestesc un pic şi despre cum desfac valizele la destinaţie. Dacă este o vacanţă activă, ce presupune schimbarea hotelului de mai multe ori, scot din geantă doar lucrurile necesare şederii. În felul acesta reduc riscul de a uita ceva în urmă. Apoi, ceea ce am purtat întorc pe dos sau rulez, să fie uşor de văzut şi deci de exclus de pe lista opţiunilor vestimentare.

Dacă stăm tot sejurul în acelaşi loc, pun grupate lucrurile fiecărui membru al familiei, de multe ori, fix aşa cum le-am pus în valiză (pe seturi, pe ţinute, pe categorii). 

Sper că toate cele de mai sus îţi vor fi de folos în următoarea ta călătorie. Vacanţă de neuitat îţi doresc!