1. Mafia calabreză, zisă şi 'Ndrangheta.

2. Sfântul Pavel.

3. Bergamota.

Toate locurile din lume se zbat să ofere ceva turistului, aflat, ca lacomul înaintea unei pajişti de dulciuri, în situaţia de a muri de foame, atât de bogate sunt ofertele.

Cutremurele sunt faimoase prin pagubele umane şi materiale produse. Reggio Calabria a fost lovită de două cutremure. Ultimul, cel din 1908, a fost devastator. Petrecut pe 28 decembrie 1908, el a distrus două oraşe: Reggio şi Messina.

Cea mai grea lovitură a fost dată turismului din secolul XXI. Reggio Calabria e alături de Cumes cea mai veche colonie greacă din Italia de Sud, parte integrantă a Magna Grecia. Faţă de Roma, Ostia sau Siracuza, oraşul nu prea are ce oferi turiştilor care ştiu câteva ceva de la Bacalaureat despre Grecia Antică şi Imperiul Roman. Din Magna Grecia, lui Reggio i-au revenit Bronzi di Riace, două statui de un interes turistic excepţional, vedetele Muzeului de Arheologie, dar acestea, după cum ne spune şi porecla, provin din Riace şi nu din Reggio, o bucată din zidul vechiului Polis din marginea Promenadei, iar de la Imperiul roman, ceva bucăţi din Termele din vremea când Reggio era Rhegium Julius.

În absenţa marilor oferte, de care dispun alte oraşe ale Italiei, generos binecuvântate de soartă, Reggio Calabria caută să scoată seducerea turistică şi din piatră seacă.

Mafia calabreză, denumită 'Ndrangheta, e văzută drept cea mai puternică Mafie din Italia, după declinul Cosei Nostra, istovită de confruntările cu statul şi, cred eu, de cât de tare a fost stoarsă prin filme, cărţi, reportaje TV. Deşi în Reggio orice locuitor ştie de Mafie aşa cum ştie de existenţa mării, totuşi turistul nu beneficiază de acest obiectiv de faimă în Calabria:

1) Mafia calabreză a renunţat de mult la răpiri. În consecinţă, ca turist, nu poţi avea de-a face cu Mafia prin răpirea ta.

2) Asasinatele la comandă, confruntările armate între clanuri nu se petrec zilnic. Prin urmare, e greu de crezut că tocmai în perioada popasului tău la Reggio s-ar putea întâmpla o acţiune mafiotă, la care, culmea!, să nimereşti fără a cădea victimă schimbului de focuri.

3) Reggio se mândreşte cu creştinarea de către Sfântul Pavel. În Domul oraşului, la dreapta altarului, Dom care ni se vinde ca vechi, deşi a fost ridicat în 1928, în locul celui dărâmat la cutremur, poate fi văzut cel mai important loc din lăcaş şi unul dintre cele mai preţuite din oraş. Pe un postament, arătată de doi copilaşi grăsuţi, se ridică o bucată de coloană de piatră. O inscripţie ne lămureşte. E o piesă care trimite la un eveniment sărbătorit la Reggio în fiecare an pe 21 mai: pPpasul Sfântului Pavel la Reggio.

Despre acest Popas, zice Apostolul Pavel într-una din Rugăciunile sale: „De acolo (de la Siracusa), mergând de-a lungul coastei, am ajuns la Reggio”.

În anul 57 după Hristos, Apostolul Pavel e arestat de romani în urma plângerilor făcute de evrei, geloşi pe gloria lui, şi condamnat la doi ani închisoare. Fiind cetăţean roman, el cere să fie judecat la Roma. Cererea îi e primită. Din Palestina, e dus la Roma, ca un prizonier mai aparte, pe o rută complicată, numărând popasuri lungi: Malta (trei luni), Siracuza (trei zile), Reggio (o zi).

La Roma, stă în arest la domiciliu doi ani, între 64 şi 67, după care e decapitat.

Popasul de o zi la Reggio, cu care se mândresc calabrezii, are loc în anul 61.

Sfântul Pavel, care se bucură de o libertate de mişcare mai aparte, cere să fie debarcat pe ţărm. Debarcă în locul cam pe unde e azi Muzeul Naţional de Arheologie.  Aici, el dă de Temple dei Castori, unde păgânii sacrifică miei zeilor. După bunul său obicei, Pavel se apucă să le vorbească de Dumnezeu. Oamenii simpli se amuză. Preoţii se supără şi cer Centurionilor (Reggio e sub stăpânire romană) să-l ducă înapoi pe vas. Ceea ce era corect din anumite puncte de vedere. Imaginaţi-vă un fundamentalist islamic dând buzna într-o catedrală catolică, în plină slujbă, şi luând microfonul din mâna preotului, apucându-se să vorbească credincioşilor despre cum Allah e mare.

Sfântul Pavel nu întâmplător face pereche, în topul Sfinţilor, cu Petru. Inspiraţia nu-i lipseşte. El ia o candelă, o aşează pe o coloană de piatră şi cere permisiunea să le vorbească până când se stinge candela. Curioasă de aşa propunere, mulţimea (după opinia mea plictisită de ceremonia pentru zei, făcută a nu ştiu câta oară), e de acord, zicându-şi că oricum candela se termină repede.  Candela se stinge, dar, înaintea ultimei pâlpâiri, coloana începe să lumineze. Ca un neon pus în picioare – am zice noi. Ca la un semn dat de Dumnezeu! şi-au zis păgânii şi au trecut, pe loc, la creştinism. Fără a pierde o clipă, Sfântul Pavel i-a botezat. După care s-a întors la corabie. Şi uite aşa, zic ghidurile, a ajuns creştinismul şi în Reggio Calabria.

Oricât de interesantă ar fi povestea, ea nu reuşeşte să adune mase mari de turişti, în condiţiile în care în alte locuri din lume (Malta, de exemplu), Sfântul Pavel a stat trei luni şi nu o zi. Din acest punct de vedere, Sfântul Pavel s-a ostenit degeaba. Având însă în vedere puţinătatea monumentelor din vechime, popasul Sfântului Pavel e şi el bun la ceva.

Mă întreb cu ce s-ar fi mândrit azi cei din Reggio dacă pe vremea romanilor ar fi fost curse aeriene!